joi, 3 octombrie 2019

Verance va implementa tehnologia de watermarking "Aspect" în ecosistemul HbbTV

Verance, un furnizor de tehnologie pentru securizarea conținutului video, a anunțat că intenționează sa implementeze "Aspect", tehnologia sa de watermarking, în ecosistemul HbbTV. "Aspect" corespunde standardelor aprobate de către Asociația HbbTV și este conceput să adauge watermark serviciilor HbbTV, chiar și atunci când se utilizează un receptor extern.

Prin implementarea acestei tehnologii, aceste servicii vor fi furnizate cu watermark prin orice mijloc de distribuție, de unde pot fi descoperite și accesate pe televizoarele HbbTV compatibile. Deoarece tehnologia de watermarking "Aspect" este compatibilă cu toate mediile de distribuție (cablu, satelit, tv prin protocol IP și conținut la cerere), Verance consideră că va crește semnificativ gradul de acoperire al acestor servicii.

De tehnologia "Aspect" va beneficia întregul ecosistem HbbTV (programatori, producători, agenți de publicitate și consumatori), extinzând disponibilitatea televiziunilor interactive, a vizionării la cerere, dar oferind și informații despre audiență și alte funcții HbbTV.


Niciun comentariu despre subiectul „Verance va implementa tehnologia de watermarking "Aspect" în ecosistemul HbbTV”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile