Serialele turcești au cucerit o lume întreagă într-un timp scurt, iar Turcia a ajuns rapid să fie al doilea producător de seriale de mare succes, după Statele Unite. Timeless Drama Channel România difuzează unele dintre cele mai bune seriale turcești, ce merită urmărite, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
”20 Minutes” (”20 de minute”) este o dramă politică, plină de suspans, care spune povestea unui profesor de istorie, pe nume Ali, aruncat într-o lume a intrigilor în momentul în care iubita sa soție, Melek, este arestată. Ali este nevoit să-și abandoneze cărțile și să găsească o forță interioară și un curaj pe care nu și-a imaginat că le are pentru a-și elibera soția și a-și recâștiga viața de familie. Producția a fost nominalizată la premiile Emmy la categoria ”Cel mai bun serial”, iar actrița Tuba Büyüküstün a fost nominalizată la Emmy pentru cea mai bună actriță. A fost prima actriță din Turcia nominalizată la un astfel de eveniment.
”Nu doar pentru mine, dar și pentru țara mea este un lucru extrem de important. Am muncit mult pentru asta. Uneori lucrăm și câte 20 de ore încontinuu. Serialele din alte țări au episoade de 45 de minute, în timp ce serialele turcești au episoade de peste 140 de minute. Nominalizarea la Premiile Emmy este dovada clară a importanței muncii noastre și a calității acesteia”, explica Tuba Büyüküstün.
Un alt serial de succes care o are protagonistă tot pe Tuba Büyüküstün este ”Black Money Love” (”Dragoste de contrabandă”). Serialul vă va captiva datorită poveștii de dragoste palpitante dintre Omer și Elif.
”Este o poveste fascinantă și complicată de dragoste. Mi-a plăcut foarte mult scenariul și l-am citit cu curiozitate. În zilele noastre nu sunt multe astfel de scenarii. Când am primit scenariul, îmi doream să petrec o perioadă cu familia mea și să mă relaxez. Nu mă simțeam pregătită, dar anumite părți din poveste mi-au rămas în minte. Au trecut câteva luni și ne-am întâlnit din nou pentru a discuta despre acest proiect. Avusesem șansa să mă odihnesc și să fiu cu familia mea. Așa că am început filmările”, povestește Tuba Büyüküstün.
Și serialul ”Kurt Seyt and Shura” (”În dragoste și în război”) are o poveste interesantă - la baza lui stau romanele semnate de Ndermin Bezmen, nepoata lui Kurt Seyit. Serialul este inspirat de fapte reale - un maior chipeș se îndrăgostește de o rusoaică, ceea ce îi determină să renunțe la viețile lor și la familiile lor.
”Kurt Seyit nu este un străin pentru mine. Este bunicul meu. Am crescut ascultându-i aventurile, iar pentru mine, el era Prințul din povești despre care nimeni nu scrisese încă. Și bunica mi-a povestit despre el și viața lui, împărtășind foarte multe detalii. Iar Shura era cel mai important personaj din acele narațiuni. Ani mai târziu, când am decis să scriu despre bunicul și bunica, Shura făcea parte din viața mea, așa că am decis ca primul roman să fie despre Kurt Seyt Shura, iar al doilea despre Kurt Seyt & Murka (bunica mea). Am crezut cu tărie că fiecare dintre aceste femei atât de diferite, dar atât de minunate, merită câte un roman”, povestește autoarea Ndermin Bezmen.
Un serial premiat despre o poveste de dragoste disperată și despre căutarea dreptății - așa am putea descrie serialul ”Karadayi” (”Unchiul Kara”). Filmul a fost nominalizat la ediția cu numărul 42 a premiilor Emmy, la categoria cel mai bun serial. 353 de episoade numără ”Karadayi” (”Unchiul Kara”).
Yurdaer Okur este unul dintre actorii implicați în proiect care mărturisește că au fost foarte multe scene care i-au dat bătăi de cap: ”Personajul meu mi-a oferit foarte multe, iar eu am încercat să dau totul personajului meu. Asta înseamnă să iubești ceea ce faci și să primești iubire înapoi.”
Iar Erkan Avci, care îl interpretează pe Necdet Güney, adaugă: ”Astfel de proiecte de televiziune, care se întind pe perioade lungi, nu doar că adaugă elemente noi carierei de actor, dar și personalității. Necdet este un personaj care m-a provocat foarte mult”.
Unchiul Kara este interpretat de Çetin Tekindor, despre care unul dintre scenariști crede că s-a născut pentru acest rol.
”Când am scris dialogurile, deja îl auzeam pe el în mintea noastră cum le rostește. Cât privește rolul Mahir Kara, era evident că nu poate fi interpretat decât de Kenan İmirzalıoğlu. Am avut însă dubii în ceea ce o privește pe Berguzar Korel pentru că Feride este un personaj care oscilează între răceala și severitatea din viața profesională și iubirea ei pentru familie. Acum când o vedem jucând realizăm că nimeni altcineva nu ar fi făcut-o mai bine”, povestește Eylem Canpolat.
Ultima propunere TDC România este ”The End” (”Sfârșitul”). Aylin este o femeie care are totul. Este profund îndrăgostită de soțul ei, Selim, și este o mamă dedicată pentru fiul ei, Ömer. Într-o dimineață îl lasă pe Selim la aeroport și din acel moment totul se schimbă. Avionul său se prăbușește și nu există supraviețuitori. După multe zile de suferință grea, apare o mică speranță: compania aeriană își dă seama că numele lui Selim nu apărea pe lista de pasageri.”The End” (”Sfârșitul”) este un thriller psihologic regizat de Uluç Bayraktar, același care a regizat și ”Ezel”. Serialul a cucerit inimile a milioane de telespectatori, indiferent de naționalitate: americani, ruși, spanioli, francezi. Producția impresionează prin felul în care se construiesc personajele și acțiunea.
miercuri, 20 noiembrie 2019
Cinci seriale turcești care au cucerit lumea, difuzate de TDC România
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Am vazut serialul Kurt Seyt and Shura si pot spune ca merita vizionat.
Orange Tv Satelit Dth cînd va prelua canalul TDC în grilă.
Este scump postul și cere mult prea mulți bani pe cap de abonat cablu s-au dth.
Buna gluma
Mai degrabă lipsa de interes
La ce operatori intra acest canal?
Ce lipsa de interes? Poate lipsa de audiență. La cât are audiență postul acesta de nici 1% nu se poate numi lipsa de interes, care este cu totul altceva
Nu are audiență tocmai din cauză că nu e introdus în grile, e un cerc vicios.
Ce sa introducă în grila? Un post cu seriale turcești? Găsești di astea o mulțime pe alte posturi deja retransmise.
Ce cerc vicios sa fie? Asa se spunea si de Epic Drama, ca este un canal WOW, l-au bagat cablistii si cand colo... audienta spre zero, l-au vrut unii sa fie acolo...in grila
Lipsă de interes nu se merită.
e intrat la fostul UPC actual Vodafone.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.