Două treimi dintre utilizatori nu îşi limitează navigarea pe internetul mobil şi acest lucru se reflectă în creșterea continuă a traficului, anunță ANCOM.
„Apetitul utilizatorilor pentru internet, indiferent dacă vorbim despre cel fix sau cel mobil, a continuat să crească și în prima jumătate a acestui an. În medie pe locuitor, în România s-au consumat lunar 3,4 GB prin internetul mobil și 27 GB prin internetul fix. Mai mult, aproape jumătate dintre utilizatori se conectează online atât prin internetul fix, cât și prin cel mobil”, a precizat Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM, în cadrul celei de-a 16-a ediții a Galei Comunic@ții Mobile.
Internet mobil
Datele prelucrate de ANCOM arată că, la jumătatea anului 2019, numărul conexiunilor la internet mobil era de 19,6 milioane (-1%). Numărul conexiunilor 4G își menține tendința de creștere, ajungând la aproape 11 milioane (+6%), ceea ce reprezintă peste 55% din numărul total de conexiuni la internet mobil. Împreună cu conexiunile 3G (29% din total), ponderea conexiunilor de mare viteză (3G şi 4G) ajunge la 84% din totalul conexiunilor.
Traficul mediu lunar de internet mobil a crescut cu 16% în primele șase luni ale acestui an, ajungând la 3,4 GB per locuitor.
În funcție de numărul de conexiuni active la internet mobil, la jumătatea anului 2019, Orange deținea o cotă de piaţă de 39%, Vodafone de 24%, Grupul Telekom de 19%, ceilalți furnizori însumând 18%.
Internet fix
Conform statisticilor ANCOM, numărul conexiunilor la internet fix din România s-a menţinut la 5,1 milioane la jumătatea anului 2019, în creştere uşoară, de 1%, din care 3,5 milioane sunt în mediul urban (+0,2%) și 1,6 milioane în mediul rural (+2%).
Rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării era de 62% la nivel național, respectiv de 74% în mediul urban și de 47% în mediul rural.
Din totalul conexiunilor la internet fix, 71% (3,7 milioane) sunt conexiuni de foarte mare viteză (cel puțin 100Mbps). De altfel, peste 62% dintre conexiunile de internet fix au fibră optică până cel puțin la clădire, fiind realizate prin FTTH sau FTTB.
În prima jumătate a anului 2019, traficul mediu lunar de internet fix a fost de 27 GB per locuitor, în creştere cu 4%.
În funcție de numărul de conexiuni la internet fix, RCS RDS deținea o cotă de piaţă de 52%, Grupul Telekom de 22%, UPC de 12%, ceilalți furnizori însumând 14%.
Raportul de date statistice
Raportul de date statistice privind piața de comunicații electronice din România în primul semestru al anului 2019 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate de furnizorii care au obligaţia de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii.
Studiu de piaţă privind atitudinile utilizatorilor de servicii de comunicaţii electronice
Conform unui studiu realizat la comanda ANCOM în perioada iunie - august a acestui an privind atitudinile utilizatorilor de servicii de comunicații electronice – persoane fizice, 45% dintre aceștia utilizează atât internetul mobil, cât și pe cel fix, în timp ce 21% nu folosesc internetul.
În ceea ce privește gradul de satisfacţie faţă de serviciile de internet fix sau mobil utilizate, peste 90% dintre utilizatori se declară mulţumiţi, în general.
joi, 12 decembrie 2019
În România, ponderea conexiunilor mobile de mare viteză (3G și 4G) este de 84%
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
Bravo Digi, sunteti cei mai tari pe partea de internet fix. Daca o tineti tot asa si cu imbunatatirea serviciilor mobile, o sa ajungeti pe primul loc si pe acel segment de piata
Hmm... Orange au de departe cei mai mulți abonati la telefonie mobilă. Din păcate, Digi e pe ultimul loc dintre marii operatori la număr de abonați mobili, desi are oferte foarte bune. Probabil e vorba și despre captivitatea abonaților, dar și incomoditatea de a se muta la alt operator mobil, nu neapărat de semnal, care devine tot mai bun pe zi ce trece.
Romania, bate la...vesticii, la ei 4G estw un 3G+ romanesc de 2-3 ori mai scump cu trafic inclus nici macar la jumate
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.