TV Paprika sărbătorește luna decembrie cu o multitudine de emisiuni culinare dedicate Crăciunului. În fiecare zi, cel puțin o emisiune este dedicată magicei sărbători. Crăciunul nu vă va lua pe nepregătite: de la specialiștii TV Paprika vă veți inspira pentru antreurile, friptura, legumele, dulciurile și băuturile potrivite acestui eveniment special, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Masa în familie va deveni memorabilă cu ideile de ornare ale bucătarilor TV Paprika, cu ingredientele speciale de iarnă sugerate, cu ponturile pentru o preparare ca la carte dezvăluite și - mai ales - cu spectaculoasele torturi de iarnă. Castanele prăjite ar putea, de asemenea, să fie elementul surpriză al serii de Crăciun. Veți descoperi rețetele preferate ale marilor chefi, printre care răcitura de gâscă cu umplutură din afine în semnul sărbătorilor. În decembrie veți descoperi la TV Paprika o rețetă pentru budinca de Crăciun ce datează din anul 1845, cu ornamente de argint şi din burtă de vită... Urmând sfaturile şi sugestiile specialiștilor TV Paprika, pregătirile culinare de Crăciun vor fi lipsite de orice stres.
Iată ce emisiuni tematice puteți urmări luna aceasta la TV Paprika în decembrie:
Crăciunul la TV Paprika (2019) - sezonul 2
zilnic, de luni până duminică, de la ora 19.30 și în reluare
Dacă există un sezon de vârf în bucătării când toți caută să-i răsfețe pe cei dragi cu cele mai bune și mai gustoase bucate, cu siguranță este perioada Crăciunului. La fel stau lucrurile și în bucătăria TV Paprika: maeștrii bucătari pregătesc cele mai apetisante meniuri de sărbătoare, dând idei și poftă telespectatorilor cu spirit întreprinzător. Bucătarii ne împărtășesc poveștile familiale și ne prepară rețete tradiționale și moderne.
James Martin Christmas Comforts/Delicii de Crăciun cu James Martin (2016), sezonul 1
din 12 decembrie, joia, de la ora 21.05 și în reluare
James Martin ne destăinuie din timp numeroase trucuri şi idei ingenioase prin care putem economisi timp şi nervi în toiul pregătirilor pentru sărbători, şi putem avea o masă festivă plină de bucate fantastice.
Ajunul Crăciunului cu Jamie/Jamie's Night Before Christmas (2015)
miercurea, de la ora 20:00 și în reluare joia, de la ora 14 și duminica, de la ora 22:00.
Această emisiune este un program de Crăciun obligatoriu, în care Jamie Oliver „serveşte” telespectatorilor idei convingătoare, şiretlicuri şi trucuri pentru deliciul papilelor gustative şi o atmosferă de Crăciun fără stres. Putem să spunem adio fripturilor fleşcăite sau pieptului de curcan prea uscat!
Din grădina lui Jamie Oliver: Masa de Crăciun/Jamie At Home - Christmas Special
marțea, de la ora 20:00
Jamie înlătură mitul stresului de Crăciun, iar dacă îi dăm crezare, vom redobândi însuşi Crăciunul. Dacă urmăm sfaturile lui Jamie, vom fi mai liniştiţi, mai organizaţi şi pregătiţi, iar masa de Crăciun cu siguranţă va fi un succes real. În opinia lui, este foarte importantă calitatea ingredientelor. Pe Jamie îl vor vizita experţii de gâşte şi curcan, oferindu-ne sfaturi despre aspectele la care trebuie să fim atenţi când selectăm cea mai bună carne de pasăre.
Jamie şi Brian, grădinarul, caută şi ceva zarzavaturi în grădină, iar Gennaro, mentorul italian al lui Jamie, se prezintă şi el ca să prăjească ceva castane.
Ultimele pregatiri de Crăciun cu Lorraine/Lorraine's Last Minute Christmas (2011)
duminica, de la ora 22:00, în reluare lunea, de la 15.55.
Lorraine Pascale creează un festin din mâncăruri gustoase de sezon, minunate cadouri comestibile, precum și un uimitor tort de iarnă în timp ce se pregătește pentru o reuniune de familie festivă. Lorraine vă arată cum să aduceți propria voastră contribuție pentru a mărunți plăcinte și gătește o friptură de miel picantă, ca o alternativă pentru felurile de mâncare de la cină. Dar curcanul și toate garniturile formează partea principală pentru masa de familie, aromate cu ierburi și cu ingrediente speciale de iarnă.
Crăciun italian cu Jamie/Jamie's Italian Christmas (2017)
duminica, ora 14:00.
De data aceasta, Jamie Oliver pornește într-o călătorie în fermecătoarea Vale Aosta din nordul Italiei. El ne împărtășește rețete festive minunate prin care sărbătorile de Crăciun dobândesc un caracter italian. Cu ocazia Crăciunului, Jamie organizează un ospăț fantastic. El se concentrează pe două „decoruri de masă” extraordinare: curcanul pregătit în stil italian și porchetta clasică. Dar nu vor lipsi nici antreurile, legumele, dulciurile și băuturile, toate având un iz italian fin.
Masa de Crăciun cu Jimmy/Jimmy's Grow Your Own Christmas Dinner (2011)
din 10 decembrie, marțea, de la ora 22:00
Avem senzaţia că cina de Crăciun fusese dintotdeauna aşa cum o cunoaştem, însă de fapt este o invenţie surprinzător de recentă. Jimmy Doherty încearcă să descopere originile istorice ale bucatelor de Crăciun şi evoluţia lor în era producţiei în masă. Jimmy a petrecut câteva luni crescând şi preparând propria masă de la zero - ca să afle dacă va avea gust mai bun decât curcanul modern şi alte gustări oferite de fermele şi fabricile care deservesc supermarketurile uriaşe. Reţeta lui Jimmy din 1845 pentru budinca de Crăciun, cu ornamente de argint şi din burtă de vită, este maturată timp de câteva luni înainte de servire, însă oare va avea gust mai bun decât budinca modernă, încălzită la cuptorul cu microunde? Oare îşi va putea cultiva propriile zarzavaturi cioturoase autohtone (cartofii, varza de Bruxelles, morcovii) în pofida atenţiei nedorite din partea numeroşilor dăunători, astfel încât să fie pe măsura echivalentelor lor spălate, clasificate şi uniformizate din supermarketuri? Cel mai bun prieten al lui Jimmy, Jamie Oliver, va decide care masă de Crăciun va fi declarată câştigătoare.
Reţete rapide pentru Crăciun cu Jamie/Jamie's Quick And Easy Christmas Special (2018)
din 11 decembrie, miercurea, de la ora 14:00
Ca și pentru mesele obișnuite din timpul săptămânii, Jamie folosește doar cinci ingrediente pentru meniul de Crăciun, dovedind că secretul unor mâncăruri fabuloase nu constă în lista interminabilă a ingredientelor.
Crăciunul cu clopoţei al lui Jamie/Jamie's Christmas With Bells On
duminica și lunea, de la ora 20:00
În această emisiune specială, Jamie Oliver ne aduce o colecţie de reţete clasice de Crăciun, ȋmpreună cu idei noi şi mâncare de petrecere: curcanul Wellington, şuncă feliată, napolitane făcute ȋn tigaie cu ciocolată caldă, maraton semi-freddo, limonadă caldă cu rom, vin Prosecco şi deserturi de după ora 10. Jamie ne aminteşte şi câteva din reţetele lui preferate de sărbătoare, incluzând reţetele lui clasice de sos şi umplutură clasică.Aşa că luaţi loc şi daţi-i voie lui Jamie să vă aducă în spiritul celui mai minunat Crăciun!
Crăciunul motocicliştilor/Hairy Bikers - Home For Christmas
zilnic, de luni până duminică, de la ora 15:00
Serialul caută răspuns la întrebarea: cum putem ușura ospățul de Crăciun cu prietenii și familia, și ne oferă sugestii simpatice și modalități de simplificare prin care putem reduce timpul petrecut în bucătărie. În fiecare episod, Si și Dave sunt însoțiți de celebrități, cu care își amintesc de Crăciunuri din trecut și prepară împreună rețetele. Cercetează diferitele tradiții de Crăciun din Marea Britanie, în timp ce ne atrag atenția asupra ingredientelor principale ale acestei sărbători.
Să gătim cu Jakubiak - Editie specială de Crăciun/More Than Cooking – Christmas Edition
din 12 decembrie, joia, de la ora 16:00
Tomek Jakubiak este cunoscut pentru faptul că redescoperă gusturile din diferite părți ale Poloniei, inspirându-se din acestea în propria bucătărie. De data aceasta, fanii îl vor întâlni pe bucătar în circumstanțe cu totul speciale. În ediția specială dedicată Crăciunului, Tomek ne demonstrează că și în timpul sărbătorilor ne putem permite creativitatea culinară.
Preparate de Crăciun cu Jakubiak/Cooking In Season – Christmas Edition
din 12 decembrie, joia, de la ora 16.30
În ediția specială de Crăciun, Tomasz Jakubiak prezintă mâncăruri tradiționale, pregătindu-le într-un mod special, modern. Telespectatorii pot descoperi noi gusturi alături de Jakubiak, bucătarul îndemnându-i să folosească produse locale, sezoniere. În ediția specială, festivă, Tomek prepară crap caramelizat în miere și cuișoare cu sos de turtă dulce sărat și aluat de plăcintă prăjit, precum și piroșcă prăjită cu varză acră, prune afumate și nuci în sos de sfeclă și mere.
Doar pentru carnivori: Mâncăruri de Crăciun/Secret Meat Business Christmas Special (2013)
din 13 decembrie, vinerea, de la ora 16:00
Adrian Richardson vă urează un Crăciun plin de carne! Va servi bucate apetisante şi spectaculoase care cu siguranţă vor fi un succes real pe masa de Crăciun. Primul fel este răcitura de gâscă cu umplutură din afine în semnul sărbătorilor. Atracţia principală oferită de Adrian este purcelul fript zemos şi coastele umplute. Resturile le va folosi pentru frittata de curcan, iar după toate acestea îşi va clăti papilele gustative cu o tărie - faimosul Bloody Bull.
Crăciunul cu Nigella/Nigella's Christmas Special (2015)
din 11 decembrie, miercurea, de la ora 20:00
În această ediţie specială de o oră, Nigella dezvăluie telespectatorilor câteva trucuri simple ca „bună ziua” prin care prepararea bucatelor pentru sărbători devine o îndeletnicire relaxantă şi distractivă, în spiritul Crăciunului. Desigur, şi de această dată, Nigella prezintă numeroase feluri de mâncare festive după reţete practice care promit un răsfăţ al simţurilor.
Reţete rapide de Crăciun cu Mary Berry/Mary Berry's Quick Cooking Special (2018)
joia, de la ora 21.55
Din tot anul, sezonul preferat al lui Mary Berry este Crăciunul – acesta înseamnă timp petrecut cu familia și cu prietenii. În această perioadă de sărbătoare, Mary invită în bucătăria ei patru personalități. Mary îi place să petreacă timp cu invitații ei, în timp ce îi învață să prepare câteva rețete festive apetisante, cu care succesul este garantat în săptămâna Crăciunului.
Despre TV Paprika
TV Paprika face parte din portofoliul AMC Networks International şi este singurul canal TV dedicat gastronomiei din regiune, care împărtăşeşte telespectatorilor bucuria de a găti, de a mânca şi de a trăi bine. Cei mai faimoşi bucătari din întreaga lume – Jamie Oliver, Gordon Ramsay şi Nigella Lawson – îşi demonstrează măiestria la TV Paprika. Prin intermediul acestor programe, telespectatorii prind gustul bucătăriei europene gourmet, a celei tradiţionale româneşti, dar şi a mâncărurilor exotice din întreaga lume.
marți, 3 decembrie 2019
TV Paprika sărbătorește luna decembrie cu emisiuni culinare dedicate Crăciunului
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.