miercuri, 18 decembrie 2019

Un băiețel de doar 8 ani a câștigat 26 milioane de dolari în 2019 ca Youtuber

Ryan (un băiețel de doar 8 ani care de obicei prezintă jucăriile sale în videoclipuri) a fost desemnat pentru al doilea an consecutiv ca fiind persoana care a câștigat cei mai mulți bani pe YouTube.


Ryan, de la Ryan’s World, a câștigat 26 de milioane de dolari în anul 2019, în creștere de la 22 de milioane de dolari în anul 2018, potrivit unui clasament anual Top 10 realizat de Forbes pe baza câștigurilor estimate între iunie 2018 și iunie 2019 (Forbes estimează veniturile brute).

Conturile de YouTube Dude Perfect și Nastya au ocupat locul al doilea și al treilea, cu 20 de milioane și respectiv 18 milioane de dolari. Cei mai bine plătiți 10 YouTuberi din 2019 au câștigat în total 162 milioane dolari.

Ryan, care locuiește cu mama, tatăl și surorile gemene în Texas, apare aproape în fiecare zi într-un nou videoclip pentru cei 22,9 milioane de abonați. Majoritatea clipurilor au frecvent milioane de accesări, iar cateva au peste un miliard.

În noiembrie trecut, Ryan a explicat jurnaliștilor de la NBC că oamenii vizionează videoclipurile sale deoarece sunt "distractive și amuzante".

Cel mai popular videoclip al lui Ryan, care are 1,9 miliarde de vizualizări, este un clip de aproape 6 minute în care băiețelul aleargă pe un castel gonflabil din grădina sa, desfăcând ouă de plastic care conțin jucării.

Videoclipurile YouTube cu copii au în medie de trei ori mai multe vizualizări decât alte tipuri de videoclipuri.


4 comentarii despre subiectul „Un băiețel de doar 8 ani a câștigat 26 milioane de dolari în 2019 ca Youtuber”:
Anonim

Bravo lui si bravo lor! Din pacate, astfel de canale de Youtube merg bine doar la nivel international, in limba engleza. Daca sunt dedicate pentru publicul din Romania, sunt prost platite (atentie, nu din cauza Google, care e doar un intermediar care isi face treaba foarte foarte bine si corect, ci din cauza economiei proaste la nivel romanesc si a companiilor din Romania care platesc sume derizorii pentru publicitate, deoarece pot face asta pentru ca nu e concurenta mare la licitația pe slot publicitar). Deci daca vreti sa faceti niste canele de Youtube similare din care sa castigati bani, e foarte bine, dar faceti-le in limba engleza pentru public international. La fel va recomand si pentru alte idei similare, cum ar fi siteuri, bloguri etc din care sa castigati bani, faceti-le in limba engleza neaparat, cu target international, altfel nu veti casiga mai nimic sau poate de abia cat sa va acoperiti cheltuielile, dar veti munci enorm pentru asta.

Anonim

In general si tematica e foarte recomandabil sa fie pentru copii si pentru femei, din experienta mea copiii si femeile au predispoziție mai mare la a accesa reclame decat barbatii maturi. Copiii in special stau foarte mult pe Youtube.

Anonim

Woooow! Ma fac youtuber! Asta da afacere. Mai am nevoie doar de inspirație....

Anonim

De la Youtube, privind confidențialitatea copiilor, în privința creatorilor de conținut pentru copii de pe Youtube:

"În septembrie, am anunțat câteva modificări pentru a proteja copiii și confidențialitatea lor pe YouTube și pentru a remedia problemele semnalate de Comisia Federală de Comerț din S.U.A. (FTC).

Mai precis, modificările prevăd că toți creatorii vor avea obligația să-și marcheze conținutul ca fiind sau nu destinat copiilor în YouTube Studio și toate informațiile cu caracter personal ale utilizatorilor care vizionează videoclipuri destinate copiilor să fie considerate ca provenind de la un copil, indiferent de vârsta acestora.

Începând de astăzi, nu vom mai difuza anunțuri PERSONALIZATE și nu vor mai fi acceptate funcții precum comentariile, Momentele, chatul live, clopoțelul de notificare și altele în videoclipurile clasificate ca fiind destinate copiilor.

Știm că aceste modificări pot avea un impact semnificativ asupra creatorilor de conținut destinat minorilor, așa că ne străduim să-i ajutăm să se adapteze la noua situație. Vom continua să discutăm despre această problemă, inclusiv prin participarea la perioada de comunicare a observațiilor către FTC. Știm că și mulți creatori ne-au oferit un feedback important.

Dacă nu ai făcut-o deja, asigură-te că ți-ai setat canalul (sau videoclipurile) ca fiind sau nu destinat copiilor, întrucât conținutul tău pe YouTube va fi tratat în funcție de această setare.

Creatorii își cunosc cel mai bine conținutul și ar trebui să și-l clasifice ei înșiși. Folosim și sisteme de învățare automată pentru a identifica acest conținut, iar creatorii pot actualiza o clasificare făcută de sistemele noastre în cazul în care consideră că aceasta nu este corectă. Vom modifica o clasificare numai în caz de abuz sau eroare."

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile