“Cu toate ca Brexit-ul are loc, romanii vor continua sa beneficieze de roaming la tarife nationale in Marea Britanie, precum si de plafoanele tarifare aplicabile la nivel european pentru apelurile si SMS-urile transmise din Romania catre numerele de telefon din Marea Britanie, pana, cel putin, la 31 decembrie 2020. Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Acordul Brexit) prevede o perioada de tranzitie pana la finalul anului, in care cele mai multe dintre reglementarile europene continua sa se aplice in relatiile dintre cele doua parti. Negocierile ulterioare dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie vor stabili ce se intampla dupa 31 decembrie 2020”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreşedintele ANCOM.
Comunicatiile electronice in si cu Marea Britanie in anul 2020
Acordul Brexit prevede o perioada de tranzitie, pana la data de 31 decembrie 2020, in care cea mai mare parte a legislatiei europene continua sa se aplice in relatia cu Marea Britanie. Sunt incluse in acest sens regulamentul european „Roam like at home” si cel referitor la plafoanele tarifare pentru apelurile si SMS-urile in interiorul Spatiului Economic European (SEE, din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda si Liechtenstein). In acest context, utilizatorii romani care calatoresc ocazional in Marea Britanie vor beneficia, cel putin pana la 31 decembrie 2020, de roaming la tarife nationale („Roam like at home”), desi de la 1 februarie 2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene. Totodata, utilizatorii (persoane fizice) aflati pe teritoriul tarii noastre care transmit apeluri sau SMS-uri catre numere de telefon din Marea Britanie vor beneficia, cel putin pana la 31 decembrie 2020, de plafoanele tarifare aplicabile in interiorul SEE (0,19 Euro/minut, fara TVA, si 0,06 Euro/SMS, fara TVA). Reamintim ca plafoanele anterior mentionate se aplica doar apelurilor si SMS-urilor care sunt tarifate in functie de consumul efectiv, nu si celor incluse in abonamente/(extra)optiuni.
Teritoriile britanice unde nu se aplica reglementarile europene
Reglementarile europene vizeaza, cel putin pana la 31 decembrie 2020, numai teritoriul propriu-zis, european, al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, respectiv pe cel al Gibraltarului.
Reglementarile europene nu vizeaza:
· teritoriile britanice de peste mari, in afara Gibraltarului:
Anguilla, insulele Bermuda, teritoriul antarctic britanic, insulele Virgine Britanice, teritoriul britanic din Oceanul Indian, insulele Falkland, insulele Cayman, Montserrat, insulele Pitcairn, Henderson, Duci si Oeno, Sfanta Elena (insulele Sfanta Elena, Ascension si Tristan da Cunha), Akrotiri si Dhekelia, Georgia de Sud si Insulele Sandwich de Sud, insulele Turks si Caicos
· dependentele coroanei britanice:
insulele Anglo-Normande (Guernsey si Jersey) si insula Man
Alte informatii utile
In prezent, orice furnizor poate stabili anumite conditii de utilizare a serviciului de roaming in UE/SEE (politica de utilizare rezonabila) pentru a preveni folosirea abuziva sau anormala a acestui serviciu in alte scopuri decat cele pentru calatorii ocazionale in afara Romaniei, de exemplu in scopul de a preveni roaming-ul permanent in UE/SEE. Politica de utilizare rezonabila definita de furnizori trebuie sa respecte limitele prevazute de reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene. Dupa epuizarea beneficiilor nationale incluse, se aplica tarifele din Romania. Mai precis, se aplica tarifele in afara propriei retele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel national. Pe site-ul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, se poate afla volumul de date ce poate fi consumat in roaming fara costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, daca se aplica o limita pentru utilizarea rezonabila.
Operatorii mobili pot oferi, insa, si planuri tarifare (abonamente ori cartele preplatite) fara acces la servicii in roaming. Acestea sunt destinate celor care nu doresc sa utilizeze serviciile de telefonie sau date mobile atunci cand calatoresc in afara Romaniei, preferand sa beneficieze de mai multe resurse nationale la preturi avantajoase. Daca doresc sa calatoreasca in afara tarii, inainte de a alege o oferta, fie ca este vorba de o optiune sau de un nou abonament, utilizatorii trebuie sa verifice daca aceasta include serviciul de roaming.
- Acasă
- Telefonie
- Deși Brexit-ul are loc, „Roam like at home” și restul reglementărilor europene privind apelurile și SMS-urile continuă să se aplice în Marea Britanie, cel putin până la sfârșitul anului
joi, 30 ianuarie 2020
Deși Brexit-ul are loc, „Roam like at home” și restul reglementărilor europene privind apelurile și SMS-urile continuă să se aplice în Marea Britanie, cel putin până la sfârșitul anului
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.