luni, 10 februarie 2020

31 martie 2020 va fi data efectivă a fuziunii Vodafone România - UPC România

Consiliile de administrație ale societăților au hotărât printr-o proiect că fuziunea va avea loc și va produce efecte juridice începând cu 31 martie 2020, care este data efectivă a fuziunii. Aceasta dată este și data la care tranzacțiile societății absorbite (UPC România S.A.) sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparținând societății absorbante (Vodafone România S.A.).


Astfel, la data de 30 septembrie 2019 acționarii Vodafone România și UPC România au decis inițierea procesului de fuziune prin absorbție între Vodafone România SA (în calitate de societate absorbantă) și UPC România S.A. (în calitate de societate absorbită) prin transferul universal al întregului patrimoniu al UPC România (care își încetează existența prin dizolvare, fără a intra în lichidare) către Vodafone România.

UPC România își va înceta existența, pierzându-și personalitatea juridică și se va dizolva fără lichidare. Începând cu data efectivă a fuziunii societatea absorbită va fi radiată de la Registrul Comerțului, după aprobarea fuziunii de către tribunalul competent, conform prevederilor legale aplicabile.

Fuziunea se va realiza prin transferul universal al patrimoniului UPC România S.A. către Vodafone România S.A., inclusiv toate drepturile, obligațiile, activele (incluzând toate imobilele și drepturile
reale aferente reflectate în contabilitatea UPC România S.A) și datoriile pe care UPC România S.A le are la data efectivă a fuziunii.

Întregul pasiv al UPC România, în starea în care se va afla la data de 31 martie 2020, se va
stinge prin transmiterea către Vodafone România SA ca parte a transferului universal de drepturi
și obligații în cadrul fuziunii. Ca atare, urmare acestui transfer, Vodafone România SA va fi obligată
față de terți în aceiași termeni și condiții ca și UPC România.

***

"Vodafone Romania este o filială a Vodafone Group, una dintre cele mai mari societăți de telecomunicații din lume, oferind o gamă variată de servicii, inclusiv comunicații de voce, mesagerie, date și telefonie fixă.

În anul 2018, Vodafone Group a convenit asupra achiziției rețelelor de cablu ale Liberty Global din Germania, Republica Cehă, Ungaria și România, iar în luna iulie 2019 a primit aprobarea Comisiei Europene în acest sens. Tranzacția la nivel de grup a fost finalizată la data de 31 iulie 2019. În contextul acestei tranzacții, Vodafone devine un proprietar major de rețele Next Generation în Europa și își accelerează strategia de convergență, creând sinergii semnificative.

Vodafone Romania operează o rețea de telecomunicații mobile de top cu acoperire națională în
România și oferă servicii de telecomunicații mobile, cum ar fi servicii mobile de voce, mesagerie și
date, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.

UPC Romania era membră a Grupului Liberty Global înainte de finalizarea tranzacției, iar în prezent operează reţeaua proprie de telecomunicații fixe în România, oferind servicii de telecomunicații fixe, inclusiv servicii de internet fix, televiziune prin cablu și servicii de telefonie fixă.

Datorită tranzacției, Vodafone Romania le va putea oferi clienților proprii servicii convergente
competitive. Achiziția UPC va crea, de asemenea. o concurenta sustenabilă și eficienta la nivelul industriei locale de telecomunicații, ceea ce va duce la o mai bună digitalizare a societății românești.

Deoarece Vodafone Romania este acționarul majoritar al UPC Romania din 31 iulie 2019, fuziunea va fi tratată ca o operațiune de restructurare internă la nivel de grup.

Tranzacția realizată la nivel de grup a vizat creșterea posibilității Vodafone Group de a oferi servicii convergente pe teritoriile respective, în scopul de a satisface necesitățile din ce în ce mai mari ale clienților pentru pachete de servicii multiple și, în consecința. a-și menține avantajul concurențial pe fiecare piață.

Vodafone Romania și UPC Romania au demarat deja procesul de cross-selling şi upselling pentru serviciile fiecăreia după finalizarea tranzacției. În contextul comercial şi corporativ actual, fuziunea Vodafone Romania cu UPC Romania este următorul pas logic, pentru ca Vodafone să poată crește și mai mult prin cross-selling pe baza de clienți a fiecărei societăți.

Vânzarea de servicii convergente este mult mai ușoară în contextul fuziunii, deoarece Vodafone Romania va fi singurul furnizor din punct de vedere legal și va gestiona și administra integral relația cu clienții.

De asemenea, în urma fuziunii Vodafone va avea posibilitatea de a crea sinergii prin faptul că va avea un concept organizațional unic și aceleași procese operaționale. utilizând aceeași infrastructură tehnologică (de ex. ERP, Facturare, CRM, Platformă de Voce), simplificând politicile și procedurile GDPR, armonizând recompensele și beneficiile acordate salariaților și deci reducând numărul de salariați care pleacă din firmă,

Fuziunea va reduce complexitatea operațională (back-office, funcții de suport etc.) determinată de operarea a două persoane juridice și va ajuta societatea să accelereze și să simplifice procesul de atingere a unor sinergii în ceea ce privește costurile și veniturile.

Fuziunea va aduce o îmbunatățire a experienței clienților, în urma unei reorganizări eficiente a sistemului de vânzări și a serviciului de relații cu clienții, după ce Vodafone Romania și UPC România devin o singură societate.

De asemenea, fuziunea aduce o creștere a puterii de negociere a Vodafone Romania în ceea ce privește achiziția de bunuri și servicii pe bază de volume cumulate.

Deciziile strategice și controlul pot fi exercitate întotdeauna într-un mod mai eficient în cazul unei societăți unice, din motive de simplitate.

Politicile de grup și programele de monitorizare ar putea fi implementate mai eficient în cazul unei societăți unice rezultate în urma fuziunii, și se pot aplica reguli uniforme la nivel de Grup.

Fuziunea legală va accelera strategia de comunicații convergente a Vodafone Romania și va aduce împreună unii dintre cei mai buni profesioniști din sectoarele telefoniei mobile și fixe/TV", se mai precizează în proiect.

Proiectul a fost publicat de Oficiul Național al Registrului Comerțului în 24 decembrie 2019 și poate fi citit integral AICI.


9 comentarii despre subiectul „31 martie 2020 va fi data efectivă a fuziunii Vodafone România - UPC România”:
Anonim

Să vedem pe segmentul televiziune,Ce noutăți aduc cei de la vodafone

Anonim

Ce noutăți vrei la 40-50 lei? Full HD si4k fara numar?

radu.ionut.boss

Anonim unde ai vazut tu 40-50 lei, ca eu platesc 82 de lei.

Anonim

Cr plătești 82? Extraoptiuni sau internet, ca grila de baza mai mult de 50 de lei nu este..

Anonim

Fals 50 lei este chiar adevărat, și eu plătesc tot 82 lei.

Ionut

82 de lei cu 3xtraoptiuni. Dacă le vreti asta va priveste da' nu inducetu lumea in eroare ca va cere UPC-ul 82 lei NUMAI pe grila de baza cablu

Ionut

Este 45 lei play maxim+ extraoptiune sport...Dacă optati NUMAI pentru serviciul de televiziune. Dacă băgați alte servicii sau extraoptiuni este normal sa platiti mai mult.

Ionuț

Dacă preluarea completă o sa însemne aceleasi servicii pe coaxial, in sutuatia cand restul ofera servicii pe fibra si iptv, atunci nu e nicio evoluție.

Anonim

A spus sa vedem ce noutăți aduc, nu a spus în baza sau extraoptiuni. Asta e și întrebarea mea, daca vor aduce noutăți, indiferent de pachet.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile