Grupul de companii Telekom Romania anunţă principalii indicatori de performanţă pentru al patrulea trimestru al anului 2019, încheiat la 31 decembrie 2019, conform datelor publicate astăzi de OTE Group.
După un 2018 dificil, compania anunţă că în 2019 mai mulţi clienţi au decis să i se alăture şi că are o performanţă îmbunătăţită ca urmare a procesului de transformare început în 2017.
Pentru prima oară în patru ani, principalii indicatori financiari ai anului 2019 – veniturile, EBITDA şi fluxul de numerar operational - au înregistrat creştere de la un an la altul. Veniturile consolidate ale Telekom Romania au crescut cu 5%, până la 980 mil. EUR. EBITDA ajustată înainte de IFRS16 a crescut cu 5% până la 144 mil. EUR, înregistrând a patra creştere trimestrială succesivă. Fluxul de numerar ajustat (FCF) şi după excluderea plăţilor istorice către OTE Group, a înregistrat, de asemenea, o creştere relevantă de peste 55 mil. EUR in 2019. FCF a devenit pozitiv pentru prima oară în ultimii trei ani.
Creşterea veniturilor a fost generată în cea mai mare parte de activitatea principală a companiei. Veniturile din servicii fixe au crescut cu 11% până la 479 mil. EUR in 2019, comparativ cu 2018. La această creştere a contribuit atât dezvoltarea puternică a segmentului ICT, ale cărui venituri au crescut cu peste 110%, cât şi veniturile din serviciile wholesale, care au crescut cu peste 20%. În acelasi timp, veniturile din serviciile broadband & TV au înregistrat o creştere uşoară de peste 2%. Veniturile din serviciile convergente fix-mobil au crescut de la un an la altul cu aproximativ 30%. În plus, noul produs Smart WIFI a generat o cerere foarte mare.
Veniturile din serviciile mobile au înregistrat patru trimestre de creştere succesivă în 2019. Această creştere se reflectă şi în cea anuală, determinată în mod semnificativ de tranzacţii ICT majore în T4 2019.
La nivelul costurilor, cheltuielile operaţionale totale au scăzut cu peste 3% în 2019, comparativ cu 2018, arătând un trend în continuă îmbunătăţire în T4. Aceste economii şi îmbunătăţirea fluxului de numerar sunt un efect direct al programului de transformare “Cash for Growth” pe care compania îl derulează şi datorită căruia un număr semnificativ de iniţiative au fost implementate cu succes.
Ca urmare a proceselor de transformare, numărul angajaţilor full time a scăzut cu 21% de la 6.356 în 2018 până la 5.029 în 2019, prin automatizarea proceselor, simplificarea şi concentrarea pe departamentele care interacţionează în mod direct cu clienţii.
“Rezultatele anului 2019 demonstrează faptul că strategia noastră de redefinire a modelului operaţional pentru a deveni o companie simplă şi digitală este corectă” a spus Miroslav Majoroš, CEO, Telekom Romania.
Rezultatele promiţătoare ale anului 2019 reflectă, de asemenea, performanţa bună a ultimului trimestru al anului. În T4 2019 veniturile consolidate ale grupului au continuat trendul ascendent din trimestrele anterioare şi au ajuns la 289 mil. EUR. Acest rezultat reprezintă o creştere de 19% faţă de T4 2018 şi este influenţat semnificativ de proiectele majore de ICT.
EBITDA ajustată înainte de IFRS 16 a crescut cu 109% faţă de T4 2018 ajungând la 51.6 mil. EUR în T4 2019. Acesta este rezultatul evoluţiei pozitive a activităţii principale şi a reducerii costurilor faţă de perioada precedentă.
Segmentul strategic al serviciilor convergente fix-mobil a continuat să crească pe parcursul anului 2019 şi a înregistrat un avans de 72% în T4 2019, până la 846.000 de utilizatori în prezent. Astfel, Telekom îşi consolidează poziţia de lider de piaţă pe acest segment. Aceste rezultate reflectă impactul pozitiv pe care ofertele convergente ale companiei îl au asupra consumatorilor români şi a apetitului acestora pentru servicii convergente fix-mobil complete.
Veniturile din serviciile fixe au scăzut cu 5% în T4 2019 comparativ cu T4 2018, până la 55.4 mil. EUR. Acest rezultat a fost determinat de scăderea bazei de clienţi, în special pe segmentele de voce şi TV DTH. Scăderea a fost cotrabalansată parţial de creşterea ARPU.
Segmentul de TV a ajuns la 1,3 mil. de utilizatori în T4 2019, un declin de 8% comparativ cu T4 2018, determinat în special de scăderea numărului de utilizatori de tehnologie DTH. În acelaşi timp creşterea ARPU şi a numărului de utilizatori de pachete cu conţinut diversificat, a contracarat scăderea numărului de utilizatori de servicii TV şi a menţinut veniturile stabile.
Numărul de utilizatori de servicii broadband a avut un declin uşor comparativ cu T4 2018 şi a ajuns la 1,1 milioane. În acelaşi timp, veniturile din servicii broadband au înregistrat o creştere de 8% în T4 2019 comparativ cu T4 2018, reflectând concentrarea companiei pe oferte cu valoare mai ridicată, cu un ARPU mai mare.
Veniturile din servicii mobile au continuat să se stabilizeze în T4 2019 totalizând 75 mil. EUR, cu o scădere uşoară de sub 1% comparativ cu T4 2018, un rezultat susţinut de finalizarea unui proiect ICT major. Un trend pozitiv poate fi remarcat în veniturile din date mobile, care au înregistrat o creştere de 11% în T4 2019 comparativ cu T4 2018.
Strategia de migrare a segmentului prepay către abonamente a continuat şi în 2019. Ponderea clienţilor postpaid în baza totală de clienţi de servicii mobile - de 4 mil.- a crescut cu 38% în T4 2019. Acest rezultat a fost susţinut de lansarea produsului Mobil Nelimitat in iulie 2019.
“Suntem mulţumiti de performanţa din 2019. Am înregistrat creştere simultană pentru trei indicatori de performanţă majori – venituri, EBITDA şi flux de numerar operaţional, pentru prima oară în patru ani. Aceste rezultate ne fac încrezători că suntem pe drumul cel bun. Cu toate acestea, suntem abia la jumătatea drumului nostru către performanţă. Am stabilizat business-ul şi putem observa semnele de redresare. Trebuie să rămânem concentraţi şi disciplinaţi în execuţia strategiei noastre. Jocul nu s-a terminat, trebuie să jucam şi rundele următoare şi aceste runde vor fi pline de provocări. Suntem totuşi într-un punct bun, pentru că performanţa noastră a crescut şi în T4 2019, în ciuda unui context de piaţă competitiv” a spus Nicolas Mahler, Director Executiv Financiar, Telekom Romania.
“Creşterea în segmentul postpaid a fost generată de rezultatele foarte bune de portabilitate, care ne-au plasat pe poziţia a doua în rândul operatorilor de telecomunicaţii. În 2019 peste 249.000 de clienţi şi-au portat numerele în reţeaua noastră mobilă. Studiile pe care le-am realizat arată că 70% dintre aceşti clienţi sunt mai mulţumiţi acum. 249.000 de clienţi mulţumiti pentru care suntem foarte recunoscători şi care au avut un impact pozitiv asupra rezultatelor noastre din 2019. Le mulţumim şi le urăm bun venit în familia Telekom” a continuat Nicolas Mahler.
“Strategia noastră de a elibera internetul prin intermediul celor mai recente produse, Mobil Nelimitat pentru clienţii rezidenţiali şi Freedom Mobile pentru clienţii companii a generat o cerere mare, confirmând din nou că abordarea noastră răspunde aşteptărilor clienţilor.
Veniturile combinate din serviciile ICT, care au depăşit uşor 95 mil. EUR în 2019 demonstrează faptul că am rămas lider pe piaţa soluţiilor integrate IT&C. Suntem mândri că de-a lungul a 10 ani am implementat astfel de soluţii în peste 100.000 de companii din România, iar în 2020 vom continua să le oferim clienţilor noştri cele mai bune soluţii.
Mai mult decât atât, în 2019 am făcut un progres semnificativ în transformarea costurilor și suntem extrem de mulțumiți că eforturile noastre de a îmbunătăți costurile și fluxul de numerar au început să aibă efect. Întreaga companie a trecut printr-un program de îmbunatățire a performanţei care s-a derulat pe parcursul unui an. Spre exemplu, printr-un management îmbunătățit al logisticii și al inventarului am reușit să ne reducem inventarul cu peste 20 mil. EUR. Vom continua să implementam și alte îmbunătățiri relevante ale costurilor și fluxului de numerar.
În același timp, investim în capabilităţi pentru viitor. Spre exemplu, am îmbunătățit performanţele digitale ale companiei dublând procesele de automatizare prin intermediul roboților până la aproape 100 în 12 luni și vom continua să facem acest lucru în 2020. Am început, de asemenea, să implementăm algoritmi de Inteligenţă Artificială și Machine Learning care ne ajută să creștem nivelul de personalizare a ofertelor noastre. Vom continua acest tip de investiții: spre exemplu discutăm acum implementarea “călătoriei către cloud”, a adăugat Nicolas Mahler.
“Vom investi în îmbunătățirea rețelei, tehnologiei și a noilor metode de a creşte satisfacția clienților noștri prin oferte inovatoare. Ne dorim să creăm oferte care să răspundă nevoilor și cerințelor acestora, la preţuri atractive. În acest sens, este important un control disciplinat al costurilor și al managementului numerarului.
Privind spre viitor, am demonstrat că strategia noastră și programul de transformare funcționează. Vom continua să le executam în mod riguros. Am făcut deja un progres mare, iar acum trebuie să ne concentrăm pe îmbunătățirea rezultatelor. Vom avea în atenție creșterea marjei EBITDA, întrucât nivelul actual care este ușor sub 15%, nu este în linie cu obiectivele noastre. Pe termen mediu trebuie să atingem un nivel de 20%, deşi chiar și acesta este scăzut comparativ cu alte ţări din UE. Această îmbunătățire este necesară pentru finanțarea investițiilor ciclice.
Sunt foarte încrezător că vom putea raporta creștere de la un an la altul și în primul trimestru al anului 2020, dacă vom continua să ne concentrăm pe nevoile clienților noștri și vom executa în mod disciplinat programul nostru de transformare a costurilor. Cheia succesului va fi să acționăm rațional, să luam decizii curajoase dacă este necesar și să rămânem întotdeauna orientați către clienți,” a concluzionat Nicolas Mahler.
Telekom România va majora prețurile serviciilor începând cu 1 martie 2020: prețul pentru fiecare serviciu fix (internet, TV și voce) și pentru fiecare abonament mobil va fi majorat cu 2 lei (TVA inclus), adică 0,42 de euro (TVA inclus). Detalii găsiți AICI.
"Cheia succesului va fi să acționăm rațional, să luam decizii curajoase dacă este necesar și să rămânem întotdeauna orientați către clienți,” a concluzionat Nicolas Mahler....Cam asa suna traducerea: taiem numarul de angajati, taiem programele scumpe si de calitate din grila de programe si scumpim preturile. Logic, ne vom imbogatii pe spinarea fraierilor care mai raman la noi !
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.