Astăzi Google îl sărbătorește pe medicul maghiar Ignaz Semmelweis, recunoscut drept prima persoana care a descoperit beneficiile medicale ale spălatului pe mâini. Pe 20 martie 1847, Semmelweis a fost numit coordonator al medicilor rezidenți la maternitatea din cadrul Spitalului General din Viena, unde a dedus și demonstrat că, dacă medicii își dezinfectează mâinile, transmiterea bolilor se reduce foarte mult, anunță reprezentanții companiei printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Când a început mandatul de șef al medicilor rezidenți la Spitalul General din Viena, la mijlocul secolului al XIX-lea, o infecție misterioasă și greșit înțeleasă. Semmelweis s-a concentrat în a afla cauza. După o investigație minuțioasă, el a ajuns la concluzia că medicii sunt cei care transmit mamelor material infecțios de la operațiile precedente și autopsii, prin intermediul mâinilor. El a instituit o regulă ca tot personalul medical să-și spele mâinile între examinările pacienților. Rezultatul a fost scăderea masivă a ratei infecțiilor în departamentul pe care îl conducea.
Din păcate, mulți dintre medici au privit ideea lui Semmelweis cu scepticism, iar recomandările lui au fost validate pe scară largă decenii mai târziu. Semmelweis este considerat „părinte al combaterii infecțiilor”, revoluționând nu doar obstretica, ci și medicina în ansamblu, arătând lumii că spălatul pe mâini este unul dintre cele mai eficiente metode de a preveni răspândirea bolilor.
- Acasă
- Internet
- Doodle: Doctorul Ignaz Semmelweis și cum s-au descoperit beneficiile spălatului mâinilor
vineri, 20 martie 2020
Doodle: Doctorul Ignaz Semmelweis și cum s-au descoperit beneficiile spălatului mâinilor
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.