Comitetul Olimpic Internațional a acceptat ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să fie amânate. Din cauza pandemiei de coronavirus este imposibil să fie garantată siguranța sportivilor, organizatorilor și participanților în timpul evenimentului. Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, a solicitat astăzi telefonic lui Thomas Bach, președintele Comitetului Olimpic Internațional, o amânare. Evenimentul sportiv urma sa fie difuzat chiar în 8K și 360 grade.
"Am propus să amânăm cu aproximativ un an, iar președintele Bach a fost de acord 100%", a spus Abe reporterilor, după apelul telefonic. Acum se preconizează că jocurile se vor desfășura în vara anului 2021, cam în același timp cu turneul de fotbal (de asemenea amânat) Euro 2020. Evenimentul va fi denumit în continuare ca Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Tokyo 2020.
„În circumstanțele actuale și pe baza informațiilor furnizate astăzi de Organizația Mondiala a Sănătății, președintele Comitetului Olimpic Internațional și primul ministru al Japoniei au ajuns la concluzia că Jocurile celei de-a XXXII Olimpiade, care trebuiau sa se desfășoare la Tokyo, să fie reprogramate la o dată de după anul 2020, dar nu mai târziu de vara anul 2021, pentru a proteja sănătatea sportivilor, a tuturor celor implicați în Jocurile Olimpice și a comunității internaționale", a precizat Comitetului Olimpic Internațional într-un comunicat.
Amânarea este o lovitură uriașă pentru sportivii care, înainte de izbucnirea pandemiei coronavirusului, urmau programe de antrenament și care ar fi atins potențialul maxim în timpul jocurilor. Cu toate acestea, mulți concurenți au încetat deja să se antreneze și au început să aplice îndrumările de distanțare socială. De asemenea, Canada și-a retras echipele olimpice și paralimpice la începutul acestei luni, iar președintele World Athletics, Lord Coe, a solicitat anterior Comitetului să suspende evenimentul.
Cu toate acestea, Jocurile Olimpice nu erau doar un eveniment sportiv. Guvernul japonez, în colaborare cu companii consacrate, spera să folosească jocurile ca pe un prilej pentru demonstrații tehnologice.
Aurul, argintul și bronzul necesare pentru medaliile câștigătoare au fost obținute din reciclarea dispozitivelor electronice folosite.
Radio-difuzorul public NHK a petrecut ani întregi pregătindu-se să transmită Olimpiada în rezoluție 8K. Radiodifuzorul japonez declarase că va transmite ceremoniile de deschidere și închidere în Ultra HD, precum și evenimente de pe piste și terenuri, finale de fotbal și volei pentru femei și multe alte competiții de badminton, judo, tenis de masă și înot.
În plus, Intel sperase să ofere câteva fluxuri la 360 grade în 8K. În calitate de partener olimpic, Intel promisese de asemenea cea mai mare rețea 5G activată vreodată, procesoarele necesare unui sistem de recunoaștere a feței și 3D Athlete Tracking, o combinație de camere și AI care ar permite radiodifuzorilor să suprapună imaginea cu informații utile. În timpul unui eveniment de sprint, de exemplu, benzile pot fi vopsite digital în galben, portocaliu sau roșu, pentru a afișă atunci când sportivii ating viteza maximă.
În plus, Intel plănuia două turnee de sporturi inspirate din jocurile electronice Street Fighter V și Rocket League, care ar fi culminat cu finale în direct în sala de muzică Zepp DiverCity din zona centrala a desfășurării jocurilor olimpice.
Nimic nu sugerează că respectivele proiecte nu vor fi folosite ulterior, în ediția amânată a jocurilor olimpice. Întârzierea ar putea ajuta unele companii să-și perfecționeze și să își testeze în continuare produsele, înainte de ceremonia de deschidere. În orice caz, așteptarea este frustrantă pentru telespectatorii care așteptau un eveniment în care urmau sa fie utilizate cele mai noi tehnologii din televiziune.
Discovery, care deține și canalele Eurosport (inclusiv Eurosport 4K, pe care urma să fie difuzată olimpiada în 4K nativ) a anunțat că susține pe deplin decizia Comitetului Internațional Olimpic și a Comitetului de Organizare de a amâna Jocurile Olimpice din această vară până în 2021.
UPDATE 30 martie 2020: Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost reprogramate să se desfășoare între 23 iulie - 8 august 2021, iar Jocurile paralimpice de la Tokyo 2020 au fost reprogramate pentru a avea loc între 24 august și 5 septembrie 2021.
marți, 24 martie 2020
Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Pana in 2021, japonezii vor perfectiona transmisia si vor oferi transmisiuni in 16k! Doar sunt japonezi!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.