joi, 16 aprilie 2020

Programe speciale la TVR de Sărbătorile Pascale

Televiziunile publice TVR au programat o serie de emisiuni, filme și reportaje cu tematică religioasă dedicate Sărbătorilor Pascale: „Maică pentru 100 de copii” (joi, ora 18.00), „Suferinţele creştinilor” (joi, ora 22.00), „Miracolul: EU” (vineri, ora 21.00, sâmbătă, orele 21.00 şi 22.00), „A doua viaţă” (sâmbătă, ora 11.30) pot fi vizionate în Săptămâna Mare. Primul interviu pentru tv acordat de tânăra care a dezvoltat „JamilaCuisine”, celebrul proiect de blogging video bazat pe rețete culinare, se numără printre surprizele pregătite de TVR 2.

Astfel, joi, 16 aprilie, de la ora 18.00, telespectatorii revăd povestea Maică pentru 100 de copii, semnată de producătoarea TVR Cristina Țilică. La Rădăuți, peste 120 de copii au primit de la soartă șansa unei noi familii. Sunt crescuți de o maicuță și doi călugări. Maica Ecaterina, psihologul așezământului, este și mamă pentru cei mai bine de 100 de copii. Arhimandritul Iustin Dragomir este starețul Mănăstirii Bogdana și ctitorul celor 15 case colorate în care locuiesc copiii. Are o poveste de viață neobișnuită: la 22 de ani era inspector în Corpul de Control din Ministerul Transporturilor, la 30 de ani devenea călugăr, iar acum spune că un bun creștin nu poate rămâne indiferent la problemele societății. Cel de al doilea „tată”, protosinghel Iustin Tănase, este Directorul Executiv al Așezământului de copii Sfântul Ierarh Leontie din Suceava. Copiii au găsit în centrul de la Rădăuți o familie, mângâiere, îndredere și curajul de a merge mai departe.

Tot joi, de la ora 22.00, vedem în premieră documentarul Suferințele creștinilor, realizat de Ruxandra Țuchel și Rafael Udriște. Trăim vremuri despre care aflasem doar din cărți și filme. Demoni de tot felul ne tulbură de mai bine de o lună. Frica, nesiguranța ne sunt companioni nedespartiți. Creștinii din întreaga lume trăiesc miracolul Învierii închiși în case, departe de biserici, încercând să își păstreze credința vie. Dar, în lumea aceasta mare, ce pare să se fi blocat din cauza unui imens pericol sanitar, creștinii au avut mereu de suferit și încă au. Suferințele creștinilor sau dreptul de a spune nu este un documentar despre oameni, credință și liberatea de expresie, în care aflăm poveștile unor avocați și jurnaliști creștini, dar și cum să nu îți pierzi credința în vremurile contemporane.

O altă premieră la TVR 1 este mini-seria Miracolul: EU, difuzată vineri, 17 aprilie, de la ora 21.00 (prima parte), respectiv sâmbătă, 18 aprilie, de la 21.00 (partea a II-a) și de la ora 22.00 (partea a III-a). Mii de oameni muncesc zilnic doar pentru a a avea cu ce plăti chiria, ratele sau pentru a-şi asigura nevoile de bază. Mii de oameni se îmbolnăvesc în fiecare an din cauza complicaţiilor stilului dezechilibrat de viaţă: stres, lispă de mişcare, mâncare de proastă calitate. Zeci de milioane de lei se duc în fiecare an pe medicamente care să atenueze suferinţa celor care nu mai pot gestiona stresul şi presiunea constantă în care trăiesc. Există însă oameni care, deşi au fost încadraţi la un moment dat în statistica celor care s-au îmbolnăvit de o afecţiune gravă sau simţeau că nu îşi găsesc rostul şi liniştea, au reuşit, în mod miraculos, să iasă la suprafaţă. A fost nevoie doar de o schimbare radicală, dar la îndemâna oricui. Religia explică vindecarea ca un act de credinţă. Fizica cuantică explică ştiinţific acest proces prin nenumărate experimente care s-au desfăşurat în ultimii 50 de ani. Medicina le numeşte uneori miracole sau vindecări spontane. Cei care şi-au găsit locul şi echilibrul numesc această stare simplu: fericirea de fi viu sau bucuria de a trăi. Miracolul: EU este povestea unor oameni care şi-au schimbat viaţa şi s-au transformat pentru a-şi găsi calea. O emisiune de Dana Ştefănescu.

Sâmbătă, 18 aprilie, de la 11.30, revedem, în cadrul emisiunii Dosar România, reportajul A doua viaţă, realizat de Alina Amza, ce prezintă oameni care au ales drumul credinței. Părintele Mirel Ilie a fost parașutist. Maica Gherasima a fost portar în echipa de fotbal feminin. Călugărul Ilarion a fost bancher. Aflăm, la Dosar România, motivele care i-au determinat să-și schimbe total viața și să aleagă calea lui Dumnezeu. De dincolo de gardul mănăstirii, îi privim și ne întrebăm care a fost resortul interior ce i-a făcut pe acești oameni să lase de-o parte tot ceea ce au construit până atunci - o meserie, o viață de familie – și de ce au ales acest drum.

Tot sâmbătă, de la 12.30, vedem la TVR 1 documentarul Saul din Tars: Mesagerul Lui Iisus Hristos (PAUL OF TARSUS: MESSENGER OF JESUS CHRIST, Italia, 2016), regia Claudia Sintigo. Saul din Tars, persecutor al creştinilor din Palestina secolului I, voia să extindă persecuţia şi în diaspora, unde trăiau înfloritoare comunităţi iudaice. Pe drumul Damascului, a avut loc cunoscutul episod al convertirii sale instantanee, ca urmare a vederii lui Iisus, care-i reproşa blând: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?”. De atunci, Saul (Pavel) nu s-a mai îndoit de realitatea acelei viziuni. Influenţa asupra gândirii creştine din epistolele atribuite lui - Epistolele pauline - a fost semnificativă, în parte datorită faptului că a fost considerat un apostol proeminent al creştinismului în răspândirea Evangheliei prin comunităţile creştine timpurii din Imperiul Roman.

Din dragoste pentru frumos este un festival de artă și cultură românească, organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. Odată pe an, în inima Parisului răsună limba română. Anul acesta, festivalul a fost dedicat satului românesc. Icoane, port popular, artă țărănească, prezentate publicului francez. Imagini de la evenimentul pus sub egida Reginei Maria a României pot fi văzute la TVR 1 pe 18 aprilie, de la ora 17.30, într-un reportaj semnat de Ruxandra Țuchel și Rafael Udriște.

De Paști, TVR1 vă aduce cele mai importante evenimente religioase


În Săptămâna Patimilor, telespectatorii TVR1 văd ediţii speciale Universul credinţei, incluzând seria Paşi spre Înviere, și transmisiunea în direct a Slujbei de Înviere de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

În fiecare zi a Săptămânii Mari, de luni până sâmbătă, de la ora 13.30, precum şi în duminică, de la 11.30, TVR 1 va difuza, sub genericul emisiunii Universul credinţei, seria de interviuri Paşi spre Înviere. Vom afla despre semnificația fiecărei zile din Săptămâna Patimilor din interviurile pe care jurnalistul TVR Andrei Victor Dochia le-a realizat cu Părintele Profesor Constantin Necula în Ţara Sfântă, la Ierusalim. Filmările au fost făcute în Grădina Ghetsimani, pe Drumul Crucii, Golgota, Catedrala Sfântului Mormânt (locul răstingnirii şi Învierii lui Iisus) etc.

Vineri, pe 17 aprilie, de la ora 18.00, la TVR 1, telespectatorii pot urmări în direct de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti slujba Prohodului Domnului, tot în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii Universul Credinţei.

De Înviere suntem împreună. Pe 18 aprilie, începând cu ora 23.00, sub același titlu, Universul credinţei, jurnaliștii Victor Dochia și Cristian Tabără intră în direct cu români din țară și din străinătate, preoți și credincioși de pretutindeni, care vor povesti felul în care sărbătoresc Învierea Domnului. TVR 1 va transmite în direct Slujba Învierii oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În fiecare an, de Paşti, Dumnezeu face cea mai frumoasă şi impresionantă minune a zilelor noastre: ne trimite la Ierusalim lumina caldă a Învierii sale. În acest an, 2020, de Paşte, a venit momentul să aprindem noi lumina sfântă în sufletele, în inimile, în casele noastre. Fiecare scânteie a rugăciunilor noastre sincere, a faptelor bune făcute celor apropiaţi mai ales în această perioadă extrem de dificilă, va străluci pe chipurile noastre şi va aprinde în casele tuturor lumina Învierii. Să avem speranţă şi să ne reamintim că deşi erau închişi în casă de frica iudeilor, apostolilor li s-a arătat Hristos cel înviat. În noaptea sfântă, să ne împreunăm mâinile la rugăciune, să aprindem candele, lumânările noastre şi să cântăm, cu toată bucuria şi nădejdea, Hristos a înviat!”, ne îndeamnă Victor Dochia.

Duminică dimineață, între orele 7.00 și 9.00 o nouă ediție specială Universul Credinței aduce cele mai importante evenimente religioase din țară și străinătate, iar la ora 12.00, tot la TVR 1, asistăm la Slujba celei de-a Doua Învieri, oficiată la Catedrala Patriarhală, comentată în direct de jurnalistul Corneliu Vlad Matache.

Gala Umorului, ediție specială de Paște


Duminică, 19 aprilie, de la ora 13.00, la TVR 2 HD, echipa emisiunii Gala Umorului vă așteaptă la o ediție specială de Paște, o premieră a primăverii. Dragii noștri telespectatori, după 12 sezoane de "Gala umorului", în care ne-am întâlnit cu dumneavoastră prin intermediul micului ecran, am zice că "acasă" înseamnă pentru noi platourile Televiziunii Române, în prezența "monștrilor sacri" ai comediei. Da, după atâția ani de televiziune, așa simțim! Sezonul cu numărul 13 al emisiunii "Gala umorului", pe care tocmai îl încheiasem de filmat și care intrase în faza de montaj, urmând a fi gata pentru dumneavoastră începând cu data de 3 aprilie, nu mai poate fi derulat pe micul ecran, deocamdată.

Însă, în Duminica Paștelui …”ne îmbrăcăm în haine noi”! Avem pentru dumneavoastră o ediție specială de Paște, o ediție nou-nouță a emisiunii “Gala umorului”! Vrem să fim în continuare împreună în aceste vremuri pe care le trăim, cu această amenințare reală asupra noastră. Și să trecem mai ușor prin această încercare, cu optimism, cu încredere și... cu umor! Umor fin, de calitate, pe care îl găsim din belșug în Arhiva Televiziunii Române, în înregistrările realizate cu actorii de comedie pe care dumneavoastră îi iubiți. Mielul, curcanul, ouăle, drobul și vinul devin eroii unor momente antologice realizate de marii maeştri ai comediei româneşti.

Îi vom revedea pe Tamara Buciuceanu, Amza Pellea, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Dem Rădulescu, Draga Olteanu-Matei, Ștefan Tapalagă, Dumitru Furdui, Jean Constantin, Mihai Fotino, Rodica Tapalagă, Horia Șerbanescu, Nicu Constantin și Marian Hudac, în momente memorabile ale umorului românesc. Avem și un scheci în premieră: "La bufetul Parlamentului”, cu Dragoş Huluba și Marius Rizea, pe un text scris de Eugen Dumitru, inspirat din umorul cotidian. Asa că, duminică 19 aprilie, vă invităm de la ora 13.00 la ora 15.00, la o ediție specială a emisiunii “Gala umorului”, la TVR 2.

Primul interviu pentru tv acordat de tânăra care a dezvoltat „JamilaCuisine”


Primul interviu pentru tv acordat de tânăra care a dezvoltat „JamilaCuisine”, celebrul proiect de blogging video bazat pe rețete culinare, se numără printre surprizele pregătite de TVR 2, duminică, 19 aprilie, de la ora 18:00.

Într-o perioadă în care bucuria Sărbătorilor Pascale ne găseşte împreună doar în gând şi suflet, Paştele fiind după reguli stricte impuse de starea de urgență, TVR 2 a pregătit pentru duminică, 19 aprilie, un program variat, încărcat de emoţie.

E aproape imposibil ca atunci când navighezi pe internet să nu îți apară în față o pagină cu prezentarea unei rețete a la Jamila. Invitata Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli” în prima zi de Paşte, de la ora 18:00, este Geanina Avram Staicu alias Jamila, adică tânăra al cărui canal de Youtube cu reţete video realizate pas cu pas este urmărit constant de un milion de oameni.

Este primul interviu pe care populara Jamila l-a acordat pentru televiziune. Jamila are 33 de ani, este din București, absolventă de Relații Internaționale şi pasionată de limba franceză. Căsătorită cu un marocan cunoscut în anii studenției, ea a început să gătească în glumă și a combinat iniţial rețetele bunicii din Oltenia cu condimentele descoperite la soacra din Maroc. A început să pună online rețetele în 2012, atunci când a apărut și numele de Jamila Cuisine, iar până acum a ajuns la 600 de rețete și sute de mii de oameni care gătesc după sfaturile ei. Genina este un om cu mult, foarte mult umor, care adoră să vorbească despre mâncare, iubește ciocolata, mama a doi copii, dintre care unul foarte mic. Povestea succesului, Jamila o va spune în detaliu în ediţia specială „Reţeaua de idoli” duminică, 19 aprilie, de la ora 18:00.

Paște la TVR3: spiritualitate, folclor, teatru, film și povești


Petreceți Sărbătoarea Învierii Domnului, alături de TVR 3, urmărind un program special cu transmisiuni religioase, documentare, muzică tradițională, spectacole de teatru și film.

În această săptămână, urmăriți: Denia Prohodului (în Vinerea Mare, de la ora 18.00), Slujba Învierii Domnului (sâmbătă, de la ora 23.00) şi Slujba A Doua Înviere (duminică, de la ora 12.00), transmise de la Catedrala Patriarhală Ortodoxă din Bucureşti.

Pentru credincioșii greco-catolici, TVR 3 transmite, în direct, din Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, o serie de oficii religioase în Săptămâna Mare și de Sfintele Paști:

- Joia Mare, 16 aprilie 2020 de la ora 9.00 - Sfânta Liturghie

- Vinerea Mare, 17 aprilie, de la ora 19.00 - Prohodul Domnului

- Sâmbăta Mare, 18 aprilie, de la ora 22.00 - Canonul Învierii

- Duminica Paștilor, de la ora 10.00 - Sfânta Liturghie

Transmisiunile de la Blaj continuă și în Săptămâna Luminată, în a doua și a treia zi de Paști și de Sf. Gheorghe precum și de Duminica Tomii, în 26 aprilie, toate de la ora 8.45.

Pentru toți credincioșii care așteaptă și serbează Învierea Domnului, Maria Tănase Marin a pregătit mai multe programe speciale la TVR 3.

În Vinerea Mare, de la ora 22.00, suntem invitați să înălțăm O rugă spre cer... împreună cu actrița Miruna Ionescu și invitații săi speciali: dr Doina Ișfănoni – cercetător etnolog, preot Georgian Alexandrescu și interpreții: Sofia Vicoveanca, Marioara Man Gheorghe, Polina Gheorghe și alții.

Sâmbătă, de la 19.50, Teatru National de Televiziune vă aduce spectacolul în două părți Amadeus, de Peter Schaffer, în regia lui Dinu Cernescu, cu Radu Beligan și Răzvan Vasilescu în rolurile principale, iar duminică de la ora 20.00, Hamlet de William Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei, spectacol cu o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Irina Petrescu și mulți alții.

În prima zi de Paște, duminică, de la ora 16.30, la TVR 3 avem Petrecere la zi de sarbatoare, organizată la conacul Callimache din Prahova.

Invitați: Sofia Vicoveanca, Ion Ghițulescu, Cristian Fodor, Gheorghe Gheorghe, Dana Dăncila, Doriana Talpeș, Petrică Pană, Ioana Breda Morar, Pamfil Roată, Olguța Berbec, Ioana Maria Ardelean, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Sava Negrean Brudașcu, Maria Văduva, Elena Mândrescu, Marius Zgâianu, Polina Gheorghe, George Finiș, Ion Pană, Grupul folcloric ”Rapsozii Oltului”, Ansamblurile folclorice: ”Doina Gorjului”, ”Salba Prahovei” și ”Floare de Colț” - Galga, jud Alba.

Încheiem prima zi de Paște urmărind filmul Premiera, la ora 23.00, o comedie spumoasă cu Carmen Stănescu, Radu Beligan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu.

Luni și marți, 20-21 aprilie, Maria Tănase Marin ne invită, de la ora 10.00, la Sărbătoarea primăverii, la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București să ne bucurăm împreună de Marea Sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului.

Invitați: Maria Loga, Margareta Clipa, Petrică Mâțu Stoian, Floarea Calotă, Traian și Valeria Ilea, Saveta Bogdan, Simona Dinescu, și mulți alții. Prezintă: Miruna Ionescu.

De luni, 20 aprilie, Iepurașul aduce copiilor la TVR 3 o minunată surpriză: Căsuța cu povești. Zilnic, de la ora 20.00, cinci minute vor fi dedicate celor mai frumoase povești ale copilăriei.

Povestitori minunați vor încânta sufletele copiilor: Alexandrina Halic și Ion Besoiu. Ei citesc din cărțile cu basmele nemuritoare ale copilăriei de pretutindeni. În Săptămâna Luminată pornim așadar pe urmele personajelor de basm, într-un ciclu realizat de Silvia Kerim în 1996. Primii eroi de basm pe care îi vom cunoaște sunt: Rățușca cea urâtă, Soldățelul de plumb, Muzicanții și Take Trai.

Programe speciale de Paşti la TVR MOLDOVA


Pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, TVR MOLDOVA le-a pregătit şi în acest an telespectatorilor un program special cu transmisiuni religioase, documentare despre credinţă, spectacole, filme.

În Vinerea Mare, de la ora 18.00, românii de pretutindeni pot urmări în transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti Denia Prohodului, iar sâmbătă de la ora 23.00 vor fi împreună, de la distanţă la Slujba Învierii Domnului.

Săptămâna Patimilor aduce 5 ediţii de colecţie Obiectiv Comun realizate de jurnaliştii TVR MOLDOVA de la Chişinău, împreună cu jurnaliştii TVR Internaţional de la Bucureşti. Aceştia intră în casele telespectatorilor, de luni până vineri, de la ora 17.00, cu ediţii despre semnificaţia zilelor din Săptămâna Patimilor, vorbind despre apropierea de Dumnezeu şi rolul intervenţiei pastorale în această perioadă de restrişte. În fiecare ediţie participă duhovnici din Republica Moldova, România şi din diaspora, care vorbesc despre smerenie, speranţă şi autoizolarea prin interiorizare.

Documentarele din această perioadă ne aduc la TVR MOLDOVA atât oameni care prin munca lor ne dau un exemplu despre ceea ce înseamnă dăruire, iubire şi grijă faţă de cei aflaţi în nevoi, cât şi o invitaţie de a descoperi locuri, taine şi semnificaţii adânci legate de Săptămâna Patimilor şi de Învierea Domnului.

Astfel, vineri, 17 aprilie, de la 10.00 este programat documentarul Lavra Neamțului, iar de la ora 15.00 telespectatorii sunt invitaţi să cunoască povestea impresionantă a celei care este Maică pentru 100 de copii.

De luni până vineri, de la ora 13.30 şi sâmbătă şi duminică, de la 14.30, Andrei Victor Dochia ne poartă în Ţara Sfântă, pe Drumul Crucii, împreună cu Părintele Profesor Constantin Necula la Universul Credinţei - Paşi spre Înviere.

Sâmbătă de la 19.00, 21.00 şi 22.00 aflăm povestea unor oameni care au găsit puterea de a-şi păstra speranţa şi credinţa în această perioadă plină de temeri şi ameninţări în programul Miracolul EU.

Duminică la 19.00, la Suferinţele creştinilor cunoaştem oameni care în aceste săptămâni şi-au schimbat viaţa şi s-au transformat pentru a-şi găsi calea.

Duminică, în ziua celei mai mari sărbători a Creştinătăţii, românii spun HRISTOS A ÎNVIAT! şi se bucură, cu începere de la ora 9.00, de cele mai frumoase cântece populare interpretate de mari rapsozi precum: Margareta Clipa, Elisabeta Turcu-Juverdeanu, Matilda Pascal Cojocărița, Gheorghe Roșoga, Constantin Lătărețu, Emilia Dorobanțu şi mulţi alţii. De la ora 13.00 la Tezaur Folcloric urmărim Concertul Aniversar – 60 de ani, al Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania din Baia Mare.

De la 21.00 este programat spectacolul extraordinar în trei părţi Lumina Mea, al îndrăgitului artist Paul Surugiu – Fuego, realizat la Chişinău.

Din programul TVR MOLDOVA nu lipsesc în aceste zile nici filmele. Copiii Parisului (coproducţie Franţa-Germania 2010) este programat vineri, de la ora 22.30 şi filmele româneşti: Singurătatea florilor şi Iarba verde de acasă vor fi difuzate sâmbătă şi duminică, la ora 15.00.

Sărbători binecuvântate!


2 comentarii despre subiectul „Programe speciale la TVR de Sărbătorile Pascale”:
Anonim

Chiar au dedicat o mulțime de programe pentru Paște...

Anonim

Dacă ar mai scoate din grila serialele alea japoneze cu samurai bine ar fi.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile