marți, 7 aprilie 2020

Telekom România a lansat Smart TV Stick

Dedicat în special pentru televizoarele non-smart (sau mai puțin smart), dar care au conexiune HDMI, dispozitivul Telekom Smart TV Stick (este de fapt un Chromecast) oferă posibilitatea de a viziona online canalele tv și conținutul aplicațiilor preferate direct pe televizorul tău. Dispozitivul folosește funcția de stream a aplicațiilor compatibile: poți vedea același conținut și pe smartphone / tabletă, și pe televizor.

Conectat la televizor, ai acces direct de pe televizorul tău la până la 97 de canale online din aplicația Telekom TV, inclusiv cele 4 canale Telekom Sport; ai acces la aplicațiile tale favorite, precum YouTube, HBO GO sau Netflix; redai pe televizor fotografiile, melodiile sau filmele pe care le ai pe smartphone sau tabletă; este portabil și ai control rapid, direct de pe smartphone.


Ofertele sunt următoarele:

PREȚ PROMO Smart TV Stick
PRIMELE 1000 DE BUCĂȚI
Smart TV Stick
2€/lună
TVA inclus
Perioadă contractuală: 24 luni
Pachet cu 47 de canale live

Smart TV Stick
5€/lună
TVA inclus
Perioadă contractuală: 24 luni
Pachet cu 71 de canale live

Împreună cu televiziune 50% reducere 6 luni, HBO și HBO GO incluse 12 luni
Inclus*

Așadar, în cazul în care achiziționezi un abonament separat Smart TV Stick, prețul este de 2€/lună pentru primele 1000 de bucăți vândute. Ulterior, prețul va fi de 5€/lună. În cazul în care achiziționezi un abonament de televiziune Telekom, vei primi dispozitivul Smart TV Stick inclus în ofertă. Clienții care achiziționează oferta promoțională la serviciul de televiziune până la 17 mai 2020 sunt eligibili pentru a primi Smart TV Stick inclus în ofertă, în limita stocului disponibil.

Livrarea este gratuită.

Cum știi că Smart TV Stick-ul este compatibil cu televizorul tău?

Pentru utiliza acest dispozitiv, trebuie să te asiguri că:
- Televizorul tău are un port HDMI disponibil;
- Ai o conexiune stabilă la internet și o viteză de minimum 2 Mbps.
- Ai un smartphone (sau tabletă) compatibil cu Google Home și aplicațiile folosite (poți controla conținutul redat prin Smart TV Stick doar cu ajutorul unui smartphone).

Pentru a beneficia de Smart TV Stick, clientul îl va solicita pe telekom.ro/contact în termen de 30 de zile de la instalarea serviciului TV.

Odată primit dispozitivul și contractul, te poți autentifica în contul Telekom TV folosind datele de autentificare disponibile în contract. Astfel, vei putea reda conținutul disponibil pe Telekom TV direct pe televizor, folosind Smart TV Stick-ul.

Pentru a seta dispozitivul, trebuie să urmezi următorii pași:
1. Conectează Smart TV Stick-ul la televizorul dotat cu port HDMI
2. Conectează cablul de încărcare al dispozitivului fie la o priză, fie la un port USB al televizorului
3. Descarcă pe telefon sau tabletă aplicația Google Home
4. Urmărește instrucțiunile din aplicație pentru a seta Smart TV Stick-ul


Pași activare Telekom TV

PASUL 1
• Achiziționează Smart TV Stick
PASUL 2 - Creează un cont MyAccount Telekom
• Intră pe www.telekomtv.ro
• Selectează Autentificare în partea dreaptă sus
• Alege Autentificare cu Telekom
• Selectează opțiunea Creează cont
• Completează codul de abonat din contract (codul de abonat este format din 14 cifre, de forma 4xxxxxxxxxxxxx.)
PASUL 3 - Utilizează aplicația Telekom TV
• Instalează aplicația Telekom TV din AppStore sau Google Play pe telefonul/tableta utilizată
• Selectează opțiunea Autentificare din aplicație
• Completează Adresa de email și Parola contului MyAccount
• Din meniul aplicației selectează opțiunea Canale TV
• Parcurge lista de programe disponibile și selectează canalul TV dorit
• Apasă pe pictograma Cast, alege dispozitivul Chromecast configurat și vezi conținutul de pe telefon direct pe televizor
• Folosește telefonul tău pe post de telecomandă și controlează ce vezi pe televizor


Pași setare aplicație

PASUL 1 - conectare
• Introdu Chromecast stick-ul* în intrarea HDMI a televizorului**
• Conectează dispozitivul prin cablu USB la sursa de curent, fie la intrarea USB a televizorului, fie la prize folosind adaptorul din pachet
• Selectați sursa TV-ului pe portul HDMI folosit
PASUL 2 - setup
• Conectează telefonul/tableta la rețeaua WiFi
• Instalează pe telefon / tabletă aplicația Google Home din AppStore sau Google Play
• Deschide aplicația Google Home, adaugă dispozitivul și urmează instrucțiunile de configurare

Compania estimează că va vinde lunar 2500 - 3000 dispozitive Smart TV Stick, pe care Telekom le recomandă pentru cei peste 10 milioane de români care dețin o un televizor cu HDMI, dar care nu e smart tv. Momentan, serviciul nu oferă acces la televiziunile Antena TV Group, dar Telekom speră că și respectivele televiziuni se vor alătura în curând acestui serviciu. Smart TV Stick-ul trebuia lansat peste 10 săptămâni, nu ieri, dar planul inițial a fost modificat pe fondul pandemiei coronavirusului Covid-19.

__________
* Google Chromecast 3 sau Google Chromecast 2
**Dispozitiv compatibil doar cu televizoare cu port de intrare HDMI


8 comentarii despre subiectul „Telekom România a lansat Smart TV Stick”:
Anonim

Nu gasesc pe nicaieri o lista cu canalele oferite..47 de canale la optiunea de 2 euro sau 71 de canale la 5 euro ...

Anonim

Pai pe pagina lor nu vezi canalele incluse? Mie imi arata siglele la toate canalele:

https://www.telekomtv.ro/live//

Dan

Poti instala stikul in uk?

Unknown

Pot folosi stick-ul in UK?

Unknown

Merge si in strainatate ( germania)

Unknown

O lămurire dacă poate cineva raspunde,in Uk funcționează .Multumesc anticipat !

Unknown

Merge si in strainatate ( germania)

Anonim

Functioneaza stikul si in uk?

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile