Vodafone Tv (fostul operator UPC România) a introdus în grila de cablu digital o nouă televiziune 4K: Insight UHD. Postul tv nu este localizat în limba română, dar este unul dintre cei mai importanți radiodifuzori 4K UHD HDR, creator de conținut și de formate tv.
Transmisia Insight UHD la Vodafone Tv România incorporează și tehnologiile HLG și Dolby Digital. Canalul intră oficial de mâine (din 16 aprilie) în premieră în România (azi este în teste), în grila digitală Vodafone (la pozitia 163).
Dintre noile programele de la Insight TV sunt de menționat "Sandboarding in Dragon Hill" (filmat în întregime în 8K), precum și producțiile de arte marțiale "Story of Masters" (cu actorul hollywoodian Dan Fogler) sau "Ghost Chasers: Exploring the Other Side" (care prezintă aventurile youtuberilor Josh și Cody).
„Insight TV și-a construit o reputație în industrie ca fiind un radio-difuzor care forțează limitele rezoluției de difuzare și ale streaming digital. Suntem mereu în căutarea de modalități pentru a utiliza cele mai noi tehnologii", a spus pe 1 martie Natalie Boot, directorul vânzărilor media de la Insight TV.
Nu este confirmată oficial modalitatea prin care Vodafone preia acest post tv pentru redistribuție în rețeaua proprie de tv cablu, dar este de menționat că Insight Tv distribuie feed-ul său UHD la nivel european prin intermediul satelitului HOTBIRD 13E al Eutelsat, situat la poziția orbitală 13° Est. Acum două luni, Aymeric Genty, vicepreședinte regional pentru Europa de Vest și de Nord al Eutelsat, a explicat: "Suntem încântați să colaborăm cu Insight TV pentru a oferi operatorilor de televiziune cu plată acces la programele interesante ale acestui post tv".
Comentând lansarea de la Vodafone România, Rian Bester, CEO, Insight TV, a precizat: „Insight TV a evoluat semnificativ în ultimul an și suntem încântați să anunțăm că România a devenit a 46-a țară în care ne-am extins. În această perioadă dificilă în care oamenii se auto-izolează, sperăm că programele nostru vor oferi telespectatorilor din România și din întreaga lume o modalitate de evadare atât de necesară”.
Vodafone Tv (fostul UPC) mai oferă în grilă de tv cablu digital DVB-C și televiziunea Eurosport 4K. Astfel, abonații pachetelor digitale Vodafone au acces acum la două canale 4K la nivel național, care vor fi gratuite până pe 15 iunie 2020. După această dată calendaristică, abonații Vodafone care vor dori să vizioneze cele doua canale Ultra HD vor trebui sa plătească o extra-opțiune dedicată.
miercuri, 15 aprilie 2020
O nouă televiziune 4K în grila Vodafone Tv: Insight UHD
UPDATE 9 octombrie 2022: Televiziunea Insight UHD va fi retrasă din grila Vodafone, începând cu luna noiembrie a anului 2022. Mai multe detalii găsiți AICI.
Citește și alte articole din categoriile:
4K Ultra HD ( UHDTV ),
Sport,
Tv Cablu,
UPC,
Vodafone
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
Eurosport 4K au reușit să-l introducă în cele din urmă în toată țara? Că tare greu se mișcau.
Da, asa se pare, e cam peste tot Eurosport 4K.
Sa revenim la subiectul principal. Insight are si HDR la Vodafone? Sau doar HLG? E codat sau la liber? Daca e codat, care e pachetul minim pentru receptie? Care e pozitia UPC? Care e frecventa? E pe aceeași frecventa cu Eurosport 4K?
Are sunet AC3, 23 mbps bitrate, pe frecventa cu Eurosport 4K.
Insight UHD e criptat pe 163, mi se deschide cu Maxim+Sport, nu stiu in care pachet o fi.
HLG e tot HDR, o versiune subsecventă a HDR, făcută pentru compatibilitate.
Da. are HLG.
merge si cu play familia
Nu toti care emit 4K HDR folosesc HLG.
Atenție, HLG pentru 4K nu este tocmai ceea ce vă așteptați să fie. Mulți veți rămâne probabil dezamăgiți.
Este exact ca HDR, daca va funcționează televizorul corect pe HLG pe DVB-C. Daca nu va funcționează corect HLG pe DVB-C, normal ca pare aiurea. Deci cumpărați-va televizoare care funcționează corect pe HLG si prin DVB-C, nu doar HLG online. In plus, unele canale sunt transmise si HDR, si HLG.
Nu mai mințiți lumea că HLG este la fel ca pe HDR. Pe HDR se vede superb, strălucitor, culori vii, exact cum ți-ai dori să vezi. HLG pe același televizor (certificat HLG de producător) se vede, dar mai întunecat, culori mai șterse și în general cu mult sub standardul HD. Cine nu are ochiul format, se laudă că îi merge, eventual dă toate contrastul și culorile pe maxim, apoi se minte singur că el vede bine cu HLG. Dar nu așa trebuie să fie HLG.
Dacă tu ai un televizor inferior tehnic în privința HLG, nu trebuie să acuzi pe alții că mint și nici că stau prost cu vederea sau cu experiența în recepție 4k. Asta e... nu contează ce marca ai de televizor, nu contează câți bani ai platit, producătorul tău te-a păcălit prin omisiunea prezentării de detalii tehnice, nu te-am păcălit noi care comentăm pe aici. Noi doar încercăm să ajutăm și pe alții să fie atenti data viitoare cand cumpără televizoare, dacă sunt interesați de acest aspect HLG. Televizorul tău, dacă nu redă corect pe canale 4K HLG, înseamnă că e certificat HLG doar pentru YouTube și pentru diverse alte aplicații, posibil și pentru player USB sau prin DLNA, dar nu și pentru semnal prin tuner DVB. Am suficientă experiență în recepția canalelor 4K, recepționez Ultra HD de când s-a făcut primul test prin satelit, recepționez peste 15 canale 4K prin satelit, știu ce înseamnă HLG si HDR. Am televizor LG care redă perfect atât HLG cât și HDR, fără să dau contrastul la maxim și nici culori la maxim. Ba din contră, țin la 40%, că mă dor ochii de cât de bine se vede, și chiar și așa se vede superb, atât culori, cât și contrast, extraordinar de bine, când se activează pictograma HLG. In schimb, dacă redau semnalul indirect, printr-un receptor 4K care nu este nici HDR, nici HLG, ci doar 4k, la recepția DVB se vede foarte rău, exact cum descrii că se vede la tine.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.