Televiziunea Antena 3, singurul post de știri din țara noastră afiliat la CNN (începând din anul 2011), a semnat un acord prin care trece într-o etapă superioară a parteneriatului cu CNN. Noul acord dintre cele două companii media va oferi televiziunii Antena 3 acces la conținutul oferit prin CNN Newsroom. De asemenea, în virtutea acordului, CNN va produce conținut original pentru Antena 3.
Începand cu finalul acestui an, un program jurnalistic intitulat "CNN hour" va putea fi urmărit zilnic în grila televiziunii de ştiri din România, iar o secţiune specială a site-ului antena3.ro va găzdui informaţii şi analize originale. Concentrându-se pe agenda ştirilor internaţionale, conţinutul "CNN hour", atât pentru TV, cât şi pentru online va fi produs de CNN International.
În plus, prezentatorii, reporterii, operatorii, redactorii, editorii şi producătorii Antena 3 vor avea acces la programe speciale de training realizate atât la Bucureşti cât şi în cartierele generale ale CNN din Statele Unite şi Marea Britanie.
"Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva în România, este o premieră absolută în televiziune și vrem ca dvs. să aflați care au fost demersurile noastre", a spus Mihai Gâdea.
Noul parteneriat dintre cele două televiziuni de ştiri a fost semnat de Konstantinos Oikonomou, Vicepreşedinte Parteneriate Strategice, din partea CNN şi de Mihai Gîdea, C.E.O. Antena 3.
miercuri, 13 mai 2020
Antena 3 a devenit partener al CNN International
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Standardul HbbTV se apropie cu pași hotărâți de statutul de normă europeană, fiind deja prezent în cel puțin 100 de milioane de locuințe di...
-
Clienții Vodafone au început să primească în aceste zile un mesaj prin care sunt informați că urmează o ajustare a prețurilor pentru servici...
-
Pregătiți telecomanda, faceți rezerve de snacksuri și notați în calendar, că vine valul de premiere. Lista este plină de surprize pentru toa...
-
Bundesliga International a pus la cale o nouă rundă de parteneriate media pentru difuzarea meciurilor în nouă țări din Europa de Est. Colabo...
-
În Austria, fiecare gospodărie care deține un aparat TV sau radio (inclusiv dacă poate recepționa canale prin internet) trebuie să plătească...
-
Sigilat în mister și îmbrăcat în straie clericale, filmul „Conclav” intră în scenă cu toată forța unei povești care amestecă tensiunea unui ...
-
Filmările pentru noul sezon Insula Iubirii s-au încheiat, iar echipa a revenit pe plaiuri mioritice, cu tot cu povești nespuse și... probabi...
La ora actuală sunt cel mai valabil post de știri. Bravo Antena 3
Si unele dintre celelalte posturi de știri sunt bune la ora actuală. Ideea e ca dacă televiziunea CNN International a ales sa fie partener cu Antena 3 si nu cu alt post de stiri - sau poate ceilalti nu sunt interesati de astfel de parteneriate -, ceva practic va fi realizat. Televiziunile CNN International si Antena 3 nu vor fi doar surse de informatii si imagini una pentru alta. O astfel de colaborare exista de când erau doar afiliați. Parteneriatul va fi ceva mai extins decat afilierea. CNN va trimite 1-2 producatori aici sa realizeze emisiunea aceea zilnica, care va fi difuzata la ore de maxima audienta.
bravo lor ! daca sunt profi... americanii nu se incurca cu oricine ,oricand !
Poate acum cand se prezinta meteo la CNN trec pe harta si Bucuresti . Ca din 2011 de cand colaborării cu ei nu prea știau unde este Bucuresti numai Budapesta .
fffff bine, doar ca nu e ceva original.
Prima News (Cehia) facuse acelasi lucru, dar cu 10 zile mai devreme.
Cine a spus ca e ceva original pe plan international? La nivel mondial, multe televiziuni sunt partenere CNN International.
Dar in Romania, doar Antena 3 e partenera in acest moment cu CNN International.
Este un parteneriat greu de înțeles câtă vreme Antena 3 seamănă în atitudine față de administrația de la Washington, mai mult cu Fox News decât cu CNN.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.