HISTORY® difuzează, în premieră și în exclusivitate, în perioada 3-5 iulie, de la ora 20:00, docudrama „Washington”, care urmărește evoluția primului președinte al Statelor Unite ale Americii, de la soldatul tânăr și ambițios, la figura legendară de mai târziu, care a jucat un rol crucial în obținerea independenței americane, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Noutatea acestei docudrame constă în faptul că majoritatea cadrelor care redau culoarea locală a secolului al XVIII-lea american și care reconstituie evenimentele istorice în care George Washington a fost direct implicat au fost filmate chiar în România.
Timp de o lună, atmosfera străzilor din New York și Philadelphia, serile dansante și ceremoniile religioase americane au fost recreate pe platourile de filmare din țara noastră sau în interiorul unei celebre case interbelice din centrul Bucureștiului. De asemenea, scenele exterioare de luptă care reconstituie victoria de la Saratoga au fost filmate pe câmpurile de la Călugăreni.
Cele trei episoade ale docudramei prezintă povestea devenirii unui tânăr soldat fără tată, care condus de o forță interioară extraordinară ajunge liderul și inspirația unei națiuni întregi. Episod după episod, va fi dezvăluită personalitatea marcantă a unuia dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii, atât cu ajutorul reconstituirilor istorice, cât și prin intermediul comentariilor fostului președinte Bill Clinton și ale fostului secretar de stat Colin Powell. În plus, veridicitatea informațiilor istorice este susținută de o serie de istorici și biografi cunoscuți, printre care și Doris Kearns Goodwin, câștigătoare a Premiului Pulitzer și producătoare a acestei docudrame.
Primul episod - „Loialul slujitor” îl aduce în scenă pe tânărul George Washington aflat la începuturile carierei sale militare în slujba armatei britanice. Trimis de guvernatorul Virginiei să transmită un ultimatum francezilor la frontieră, pe râul Ohio, Washington cunoaște primul său eșec în calitate de lider. Pe măsură ce capătă mai multă experiență, Washington devine din ce în ce mai dezamăgit de armata britanică pe care jurase să o servească.
Al doilea episod - „Comandantul rebel” îl găsește pe Washington în centrul Războiului de Independență. Cu o armată complet nepregătită și fără să dispună de armament suficient, Washington reușește totuși să realizeze inimaginabilul prin viclenie, ingeniozitate și determinare, obligând astfel Marea Britanie să recunoască independența Statelor Unite.
Ultimul episod - „Părintele fondator” este o lecție despre dârzenie și răbdarea de a clădi o societate. George Washington face astfel ceea ce niciun alt lider revoluționar nu a mai făcut până atunci: dă poporului puterea de a alege. În timp ce națiunile în război atacă frontierele Americii, iar răscoalele amenință din interior, George Washington începe construcția Statelor Unite după principii democratice valabile și astăzi.
Despre HISTORY
HISTORY este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea. HISTORY provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare. HISTORY a fost lansată în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradusă în 37 de limbi. HISTORY reprezintă principalul canal din portofoliul A + E Networks. Televiziunea HISTORY este disponibilă în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, tv prin protocol IP și DTH din țară, inclusiv: Akta-DCS, Digi, Orange TV, Telekom, Vodafone.
luni, 25 mai 2020
HISTORY transmite în premieră docudrama „Washington”, cu scene filmate în România
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Într-o încercare eroică de a scufunda navele piraților digitali, La Liga a tras cu tunul și a nimerit propriile fregate. Platforma de stream...
-
TDF, un nume important în tehnologia de difuzare și conectivitate, a anunțat o inițiativă interesantă pentru industria TV: o platformă de ce...
-
După aproape doi ani de investigații ample, Departamentul de Criminalitate Cibernetică al Poliției Criminale Hof și Oficiul Central pentru C...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Formula 1 revine în România prin intermediul Antena 1 și AntenaPlay, care va transmite prima cursă a sezonului 2025, Marele Premiu al Austra...
-
Într-o întorsătură de situație pe care televiziunea clasică probabil n-o avea pe radar acum zece ani, veniturile generate de serviciile de s...
-
Discurile optice – precum CD-urile, DVD-urile, Blu-ray și defunctele HD-DVD – au fost timp de decenii un mediu principal de stocare pentru m...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.