Operatorul de sateliți Intelsat a solicitat intrarea în insolvență (în temeiul Capitolului 11 din Legea falimentului) și a anunțat că se va restructura. Compania Intelsat spune că susține integral planul Comisiei Federale de Comunicații (FCC) pentru licitarea unora dintre frecvențele sale în banda C în SUA, pentru reutilizarea acestora pentru rețele 5G. Compania subliniază că toate angajamentele actuale vor fi respectate, inclusiv construirea fabricarea și lansarea sateliților.
„Unul dintre catalizatorii principali pentru restructurare este acum dorința Intelsat de a participa la lichidarea accelerată a spectrului de bandă C, în baza ordinului Comisiei Federale de Comunicații, în sprijinul construirii unei infrastructuri wireless 5G în Statele Unite. Pentru a respecta termenele FCC, dar și pentru a deveni eligibili pentru a primi 4,87 miliarde de dolari (4,51 miliarde de euro), trebuie să cheltuim peste 1 miliard de dolari în activități compensatorii care trebuie să înceapă imediat. Compania noastră este de asemenea afectată de problemele economice de pe piețele finale, provocate de criza globală de sănătate COVID-19", se arată într-un comunicat al companiei.
"Acesta este un moment istoric de transformare a companiei noastre. Intelsat este pionierul și arhitectul industriei de sateliți. De mai bine de 50 de ani, am fost respectați pentru calitate, inovație, leadership sectorial și servicii premium. Succesul nostru a venit în ciuda faptului că am fost împovărați în ultimii ani de datorii substanțiale. Acum este momentul să schimbăm aceasta. Intenționăm să curățam în mod accelerat spectrul benzii C din Statele Unite. Acest lucru ne va ajuta să investim și să îndeplinim obiectivele noastre de creștere strategică, să ne bazăm pe atuurile noastre și să răspundem nevoilor clienților noștri", a declarat Stephen Spengler, CEO Intelsat.
Insolvența Intelsat este gestionată de Curtea de faliment a SUA din Districtul de Est din Virginia, Divizia Richmond. Intelsat General, o afacere separată care oferă servicii guvernelor și armatei, nu este afectată de intrarea în insolvență.
Compania Intelsat era programată să plătească dobânzi de 125 de milioane de dolari până pe 15 mai 2020. Acționarii, care au anticipat de mult această intrare în insolvență, au vândut stocuri începând din 13 mai 2020, iar prețurile acțiunilor s-au prăbușit la nivelul cel mai mic, scăzând cu 18% într-o singură zi, la doar 79 de cenți.
Intelsat are o datorie de 14,5 miliarde de dolari.
UPDATE 19 mai 2020: Samer Halawi, directorul comercial al Intelsat, a precizat că operațiunile de zi cu zi ale Intelsat „nu se vor schimba”. El amintește că operatorul de sateliți transmite canale de televiziune și radio pentru peste 2 miliarde de oameni. Intelsat distribuie 6445 de canale, precum și „cea mai mare rețea Cellular Backhaul de pe satelit” și „asigură conectare în zbor pentru 75% din toate avioanele comerciale”.
sâmbătă, 16 mai 2020
Intelsat a intrat în insolvență
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
Majoritatea canalelor DTH-urilor Digi Satelit si Focus Sat sunt pe Intelsat 10-02. Desigur, nu cred ca intrarea in insolventa va afecta cumva serviciile - sau cel putin asa sper -, dar merita de menționat, pentru cine nu știe.
Pentru primul anonim. La pozitia 1W mai este si satelitul THOR 5/6/7. Daca ar fi ceva atunci operatorii DTH Digi Satelit si Focus Sat se vor muta definitiv acolo. Ne vor anunta ei daca se modifica ceva. Plus ca spotul European are o acoperire foarte buna pe Romania. Cu o antena de 60 cm receptionez toate programele de pe Focus Sat. Se mai poate folosii si o antena de 45 cm pentru camping. Cat despre satelitul Intelsat 10-02 a fost lansat in 2004 si are o durata de 13 ani. Trebuia retras in 2017 dar inca este functional.
Pe satelitul Intelsat 10-02 de la 1 grad vest programele românești emise aici mai folosesc doar doua transpondere, 12687 O și 12723 O, fiind aproximativ doar 30 de programe. Satelitul a depășit de 3 ani durata prevazuta de funcționare, iar în programul de lansări nu sunt prevăzuți alți sateliți Intelsat la aceasta poziție. Probabil restul programelor ramase pe Intelsat 10-02 vor fi mutate pe Thor 5,6, sau 7, sateliți unde sunt majoritatea programelor emise de Digi TV și Focus Sat.
Anul asta Intelsat 10-02 va primi MEV-2.
https://www.hdsatelit.com/2020/02/premiera-un-vehicul-spatial-s-conectat.html
Deși sună foarte pesimist, Capitolul 11 din Legea Falimentului din SUA nu este sfârșitul lumii. Da, procedura este foarte scumpă, din cauza comisioanelor legale și administrative, dar permite unei companii să își reorganizeze datoriile, permite unei întreprinderi să supraviețuiască, deși cu unele datorii pe termen lung. Desigur, nu este ideal, recunoscând că modelul de afaceri a eșuat, sau o companie nu a reușit să țină pasul cu piața și are nevoie de protecția acestui articol din lege. Dar compania poate reuși sa supraviețuiască în acest mod, altfel ar fi căsăpita instant de creditori.
Pai da, anonim, nu e direct faliment,ce ceva similar insolvenței din România, adică masuri luate în speranța că prin continuarea activității vor face rost de bani sa își plătească datoriile într-o anumită perioadă de timp. Este o procedură în scopul obţinerii fondurilor băneşti pentru plata datoriilor acestuia, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau in cazul că nu se reușește, prin faliment.
să transmită pe cel bulgăresc că și așa este numai sârbi și în curând vin și bulgari că tot sîntem vecini și de graniță și poate că transmisia e m-ai ieftină
Pe intelsat mai este Vodfone TV Romania (Fostul UPC)?
radu.ionut.boss, nu exista niciun Vodafone Romania pe Intelsat si nu a existat niciodata.
radu.ionut.boss, daca te referi Focus Sat, faci confuzie. Focus Sat nu a aparținut niciodată de Vodafone...
UPC, cand a fost vandut, a fost vandut separat: UPC Cablu catre Vodafone, iar UPC DTH (care include si Focus Sat) catre M7 Group (M7 Group a fost vandut ulterior către Canal +). Dupa cum observi, nu există si nicio nu a existat vreodată vreo legatura intre Focus Sat si Vodafone.
https://www.hdsatelit.com/2018/05/vodafone-cumpara-upc-romania-dth-ul.html
https://www.hdsatelit.com/2018/12/detalii-despre-achizitia-upc-direct.html
https://www.hdsatelit.com/2019/05/compania-m7-group-care-achizitionat.html
https://www.hdsatelit.com/2019/06/planurile-pentru-focus-sat-dupa.html
Samer Halawi, directorul comercial al Intelsat, a precizat că operațiunile de zi cu zi ale Intelsat „nu se vor schimba”. El amintește că operatorul de sateliți transmite canale de televiziune și radio pentru peste 2 miliarde de oameni.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.