Digi24, alături de Societatea Națională de Crucea Roșie din România și A10 by Artmark, lansează campania caritabilă „Frumusețea salvează lumea”. Scopul acestui demers este susținerea programelor de alimentație sănătoasă și de educație ale Crucii Roșii. Pe 2 iulie, la Licitația de Artă Postbelică și Contemporană organizată de A10 by Artmark, vor fi vândute 24 de opere ale artiștilor români contemporani care s-au alăturat proiectului, anunță televiziunea Digi24 printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
„Frumusețea salvează lumea” este un proiect inedit, în care artiștii își donează lucrările pentru a fi licitate, iar suma totală este donată către Crucea Roșie. Campania care debutează pe 18 iunie, la Digi24, presupune difuzarea în fiecare zi a unor materiale video de prezentare a operelor donate și autorilor acestora, într-un demers jurnalistic fără precedent. În acest fel, publicul larg va avea acces la o altă manieră de exprimare a problemelor și întrebărilor cu care se confruntă în viața de zi cu zi.
Realizatoare proiectului „Frumusetea salvează lumea”, Elena Tănase, atrage atenția: „Ne-am obișnuit cu ideea falsă că arta este pentru bogați și cunoscători. Dar toate obiectele din jurul nostru - masă, scaun, telefon mobil, mașină - înseamnă artă, presupun alegeri estetice și înseamnă contactul nostru vizual cu ceilalți. Momentele dificile din ultima perioadă ar trebui să ne învețe că bunătatea înseamnă eficiență și că generozitatea se concretizează prin bani și intervenție la timp. Or, arta face legăturile dintre oameni mai puternice. Miza proiectului este una financiară, în beneficiul Crucii Roșii, dar este legată și de coerența socială pe care ar trebui să o regăsim”.
La finele campaniei Frumusețea salvează lumea, pe data de 2 iulie, invitații Jurnalului de seară vor trece în revistă nu numai curentele cheie din arta contemporană, ci și profesionalismul cu care artiștii implicați în proiect sunt extrem de conectați la piața occidentală și reușesc să exprime problemele prezentului. Cea mai relevantă dovadă a eficienței artiștilor vor fi momentele de transmisiune live a licitației A10 by Artmark care va include și cele 24 de lucrări donate către Crucea Roșie.
Directorul General al Societății Naționale de Cruce Roșie, Ioan Silviu Lefter, mulțumește organizatorilor și face un apel către public: „Stimate iubitor de artă, am plăcerea să te invit la un eveniment veritabil, dedicat unei cauze nobile, într-o perioadă de grea încercare pentru noi - «Frumusețea salvează lumea», în data de 2 iulie 2020, ora 19:30, atunci când arta și solidaritatea se aliniază pe scena Licitației de Artă Contemporană și Postbelică, organizată de A10 by Artmark. Donarea propriilor creații reprezintă un gest profund de bunătate și responsabilitate din partea artiștilor români care au încredere, alături de noi, că frumusețea va salva lumea”.
„Arta contemporană ne dă curaj, prin panoul variat de abordări simbolice ale vieții sau prin solidaritatea în jurul unor cauze nobile. Suntem într-un punct cheie în această perioadă, iar arta, responsabilitatea și generozitatea ne vor păstra uniți. Suntem siguri că «Frumusețea salvează lumea» și pe 2 iulie”, spune Ioana Ciocan, Director General Art Safari.
Cei 24 de artiști care s-au alăturat proiectului și operele donate:
1. Șerban Savu https://www.artmark.ro/ro/lot/patrula-ro-48867
2. Mircea Cantor https://www.artmark.ro/ro/lot/maternitate-ro-48906
3. Marius Bercea https://www.artmark.ro/ro/lot/after-dinner-critique-ro-48888
4. Andrei Gamarț https://www.artmark.ro/ro/lot/catching-the-river-ro-48889
5. Roman Tolici https://www.artmark.ro/ro/lot/nobody-6-ro-48873
6. Felix Aftene https://www.artmark.ro/ro/lot/lapsed-ro-48795
7. Saddo (Raul Oprea) https://www.artmark.ro/ro/lot/the-guitarist-seria-strong-women-ro-48897
8. Razvan Cornici https://www.artmark.ro/ro/lot/les-amoureux-ro-48877
9. Radu Pandele https://www.artmark.ro/ro/lot/linia-2-modern-altarpiece-afterlife-ro-48914
10. George Anghelescu https://www.artmark.ro/ro/lot/inner-forum-6-ro-48887
11. Ștefan Ungureanu https://www.artmark.ro/ro/lot/artefact-in-maintenance-ro-48886
12. Vlad Olariu https://www.artmark.ro/ro/lot/masti-ro-48890
13. Ana Bănică https://www.artmark.ro/ro/lot/dragoste-ro-48761
14. Dana și Ștefan Maitec https://www.artmark.ro/ro/lot/mirror-reflections-46-ro-48894
15. Vlad Nancă https://www.artmark.ro/ro/lot/drawing-block-silhouette-woman-and-man-ro-48891
16. Ioan Sbârciu https://www.artmark.ro/ro/lot/don-quijote-ro-48920
17. Napoleon Tiron https://www.artmark.ro/ro/lot/proiect-pentru-un-templu-ro-48903
18. Eugen Rosca https://www.artmark.ro/ro/lot/pious-goddess-ro-48910
19. Alin Bozbiciu https://www.artmark.ro/ro/lot/balance-ro-48909
20. Dorin Coltofeanu https://www.artmark.ro/ro/lot/familie-ro-48893
21. Aurel Vlad https://www.artmark.ro/ro/lot/fara-titlu-spaima-ro-48919
22. Marilena Preda Sânc https://www.artmark.ro/ro/lot/urbanscape-ii-ro-48922
23. Codruța Cernea https://www.artmark.ro/ro/lot/peisaj-de-seara-ro-48901
24. Ioana Bătrânu https://www.artmark.ro/ro/lot/ingeri-cantareti-ro-48915
Despre Digi24
Televiziunea Digi24 și platforma online digi24.ro, poziționate de publicul român, pentru al treilea an consecutiv, în top 3 cele mai credibile surse de informare (Reuters Institute Digital News Media Report 2020) din România, fac parte din divizia de media a grupului Digi | RCS RDS. Postul de știri Digi24 este favorit pentru publicul activ comercial din zonele urbane, având cel mai mare grad ESOMAR A dintre toate televiziunile de știri din România. Site-ul digi24.ro este cel mai urmărit site de news din online-ul românesc, având o medie lunară de peste 41 de milioane de vizite, în ultimele șase luni. În luna martie, platforma a înregistrat un record absolut de trafic all time pentru un site măsurat de Biroul Roman de Audit Transmedia: peste 80 de milioane de vizite și peste 16 milioane de vizitatori unici.
Grupul Digi mai deține primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.

Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.