În ședința CNA de astăzi, S.C. PHG MEDIA INVEST SRL București a obținut licențe audiovizuale pentru difuzarea națională prin satelit și prin rețele de comunicații electronice a serviciilor de programe Realitatea Sportivă și Realitatea Star. Asociatul unic al societății este Păcuraru Daniela-Madi.
Televiziunea Realitatea Sportivă are formatul de principiu tematic-sport (conform notei societății comerciale solicitante, 15 posturi tv cu aceeași tematică sunt licențiate în România). Formatul de difuzare solicitat este 4K și HD, iar zona de difuzare este națională. Producția proprie va fi de 75%, iar restul de 25% din programe vor de la alți producători. Orarul de difuzare va fi de 24 ore pe zi, cu reluări 8 ore pe zi de luni până sâmbătă și 5 ore pe zi duminica.
Televiziunea Realitatea Star are formatul de principiu tematic-monden. Formatul de difuzare solicitat este 4K și HD, iar zona de difuzare este națională. Producția proprie va fi de 60%, 15% din programe de la alți producători, iar 25% programe retransmise de la Realitatea Plus. Orarul de difuzare va fi de 24 ore pe zi, cu reluări 4 ore pe zi de luni până duminică.
Investiția va fi de 800.000 euro, iar finanțarea va fi asigurată de S.C. PHG MEDIA INVEST SRL București. Sursele de finanțare vor fi din publicitate, producție materiale audiovizuale și vânzare spațiu publicitar în mediul online. Societatea comercială a remis către CNA și listele de echipamente.
Societatea S.C. PHG MEDIA INVEST SRL București nu deține alte licențe audiovizuale.
"Proiectul nostru Realitatea Sportivă se vrea o altfel de televiziune. Încercăm să facem în așa fel încât să le demonstrăm tuturor că în România nu există doar fotbal, pentru că în momentul de față vorbim despre alte 15 posturi de televiziune din România cu tematică sportivă, posturi care difuzează în mare parte din timp competiții fotbalistice. Noi încercăm să ne adresăm și celuilalt public, publicul care a fugit în momentul acesta de la televizor, publicul care preferă online-ul, publicul care preferă să vadă și alte sporturi decât fotbalul. Sigur, fotbalul rămâne regele, nu-l vom ignora, evident. Însă încercăm să ne îndreptăm atenția și către celelalte competiții care există la noi. Încercăm să ne îndreptăm atenția și către partea de copii și juniori, despre care noi în general vorbim la televizor; dar doar vorbim la televizor, foarte puțin. Încercăm cu Realitatea Sportiva să promovăm copiii, încercăm cu Realitatea Sportivă să aducem în față viitorul sportului din România. Încercăm, într-un fel sau altul, să evităm ceea ce se întâmplă acum pe piață. Încercăm să promovăm pe acești pusti, încercăm să găsim speranțele pentru sportul românesc, pe mai departe. Tot timpul ne plângem că n-avem viitor în sport, și mă refer la sport în general, nu doar la fotbal în particular. Dar niciodată nu încercăm să îi căutăm. Nu încercăm să mergem la cei ce joacă baschet, practică atletismul, nu îi băgăm în seamă. Și apar dintr-o dată din senin și ne mirăm de unde au venit. Noi încercăm, în măsura în care suntem convinși că o să și reușim, să-i promovăm pe acești oameni. Nu vom uita, evident, de lucrurile importante din sportul românesc. Dar în teorie, pe aceasta vrem sa ne axăm, chiar dacă, pentru început, ne asumăm cumva pierderea unei audiențe. Dar încercăm, pe de altă parte, să recuperăm publicul care a fugit de televiziune, de televiziunile de sport, publicul care se sperie de ceea ce vede", a explicat Claudiu Giurgea, reprezentantul postului.
"Am văzut că aveți talk-show-uri în grilă. Unele talk-show-uri au și rolul de informare, sunt considerate programe informative. Dvs, în structura de servicii de programe, aveți zero la programe de informare. Oricât de specializat ar fi un canal tv, în momentul în care oferă informații despre domeniul de care se ocupă canalul, sunt considerate ca programe de informare. Orice știre din sport este tot program de informare. La dvs. este zero la programe de informare, ceea ce înseamnă că totul este divertisment sau transmisii sportive", a remarcat Radu Herjeu.
"Conform grilei noastre, în momentul de față nu vorbim despre transmisii sportive. Vorbim despre talk-show-uri care vor include știri, dezbateri, reportaje în exclusivitate", a explicat Claudiu Giurgea.
"Toate acestea sunt de informare. Dacă sunteți de acord cu mine, trebuie modificat tabelul în așa fel încât să aveți un procent de programe de informare", a spus Radu Herjeu.
"A doua întrebare: exceptând probabil banii, e mult mai greu sa faci 24 din 24 ore program despre sport pe baza reportajelor realizate de oameni care merg în toată țara, decât sa transmiți un meci de fotbal. Repet, nu vorbesc din punct de vedere pecuniar, ci strict ca implicare umană și fizică. Aveți o astfel de echipă capabilă să creeze conținut pentru 24 de ore, dincolo de talk-show-uri? De unde faceți această echipă, ținând cont că în România, numărul reporterilor sportivi a scăzut continuu după dispariția ziarelor sportive și asa mai departe? Cei care au rămas sunt concentrați pe canelele deja existente de sport. Cu ce veți face această echipă care să lanseze un alt tip de canal sportiv?", a mai întrebat Radu Herjeu.
"Eu am văzut în proiect că sunt multi angajați, o sută și ceva de angajați. Nu comentez dacă puteți să plătiți atâția oameni. Dar de unde luați atâția oameni specializați în sport și de unde puteți în această perioadă de criză să îi plătiți? Eu știu ca Realitatea Plus, care are o oarecare legătură, a avut probleme cu plata angajaților în pandemie, cum se poate așa acum?", a intervenit și Dorina Rusu.
"Evident că vorbim de două societăți diferite, două societăți separate. Vorbim de Realitatea Plus, dar Realitatea Sportivă e cu totul și cu totul altă poveste. Ne leagă exclusiv doar partea brandului și bineînțeles, partea grafică și numele. Dar în ceea ce privește oamenii care vor lucra pentru Realitatea Sportivă, noi avem deja discuții cu foarte mulți dintre ei. Sunt oameni care lucrează în momentul acesta în alte posturi de televiziune și care cred în proiectul nostru. Sunt oameni care au spus că se vor alătura acestui proiect în momentul când vom avea această licență. Pe lângă oameni foarte cunoscuți care lucrează în alte posturi de televiziune (vorbim despre prezentatori, moderatori și reporteri), o sa încercăm, asa cum am scris și în proiectul editorial, să aducem către sport și pe acei tineri care în momentul acesta termină facultatea sau sunt pe băncile facultății sau merg la școlile private de televiziune, oameni care, după ce au văzut ce se întâmplă în momentul acesta în sportul românesc, au evitat cumva să își continue pasiunea. Eu sunt unul dintre cei pasionați de sport, dar am dorit sa fac meseria aceasta și ma bucur că am ocazia să o fac. Vrem să încercăm să îi convingem și pe alții, să îi învățăm că sportul e și curat. Repet, pe lângă numele importante pe care nu pot sa le dezvălui în acest moment, vrem sa aducem un nou val de ziariști, vrem sa refacem acea școală de televiziune", a mai explicat Claudiu Giurgea.
"Cu ce doriți sa fiți diferiți de celelalte posturi? Că sunt câteva posturi specializate pe domeniul sportiv, sunt bine percepute, unele dintre ele au și transmisiuni în direct. Cum vă propuneți să fiți diferiți, ca să vă puteți impune pe piață?", a mai întrebat Dorina Rusu.
"Încercăm să facem altceva, încercăm să aducem ceea ce alții nu au. Posturile de sport din momentul de față se luptă pentru drepturile tv ale competițiilor importante, în timp ce noi o să încercăm, cel puțin în prima perioadă, să ne axăm către competițiile mai putin văzute la televizor. Încercăm să aducem în prim-plan, cu materiale exclusive, cu povești ale sportivilor, cu lucruri care de-a lungul timpului au dispărut. Încercăm să aducem oamenilor acele programe și acele imagini pe care doresc sa le vadă. În mediul online, suporterii cer mereu altceva la televizor. Cei care se uită la sport, la fotbal, la baschet, la rugby, la orice altceva, vor altceva. Spun că s-au saturat de scandaluri, de personajele pe care le vad în momentul de față", a mai explicat reprezentatul postului tv.
"M-am uitat la planul financiar și am văzut că cifrele sunt comune. Vreau sa întreb: angajații vor fi diferiți? Sediul va fi același? Sumele investite vor fi defalcate? Cheltuielile vor fi comune?", a mai întrebat Dorina Rusu.
"Sediul va fi comun, este un sediu nou. Fiecare televiziune va avea propriu etaj. Sediul va fi în Strada Frumoasă, la numărul 20. Angajații vor fi diferiți, același număr de angajați (nr.: 140 pentru fiecare televiziune separat) , pentru că astfel este proiectul, asa l-am gândit în momentul de față. Sunt angajați diferiți. Sediul este același, dar pe structuri diferite, iar sumele sunt în concordanță, deoarece e vorba de același posturi tv", au mai explicat reprezentanții televiziunii.
"Angajații vor fi separați. Nu trebuie sa ai studii diferite dacă ești operator, spre exemplu, și dacă va fi necesar, se vor suplini unii pe alții. Din punct de vedere editorial, sigur că nu poate să susțină un material și o știre sportivă unul care face monden pentru unul care face sport. De aceea au și fost defalcați. Sunt 140 arondați unui post tv, 140 arondați celuilalt post tv. Discuția, inclusiv care a plecat de la investitori, a fost că vom avea 280 de noi locuri cu privire la cele două noi televiziuni care urmează sa fie înființate din octombrie 2020. Cu privire la sediu, sigur că va fi același din punct de vedere organizatoric, aceasta nu e niciun fel de problemă", a explicat reprezentantul Societății Profesionale de Avocați Cuculis și Asociații.
"Funcția mea va fi de șef de proiect al noului post de televiziune. În maxim 6 luni Realitatea Sportiva va emite. Noi sperăm că în luna octombrie a anului 2020 să putem fi funcționali", a explicat Claudiu Giurgea.
"Suntem condiționați de emiterea licenței pentru ca să putem să achităm echipamentele. Suntem aproape de linia de final. Avem toate contractele pentru echipamente încheiate, avem facturi pro-forme, așteptăm ca dvs. să emiteți licența", au mai motivat reprezentanții postului tv.
"Proiectul nostru Realitatea Star s-a născut din simpla idee că am văzut că în jurul nostru sunt oameni care refuză să se uite la televizor, care s-au refugiat în online, în seriale, care își iau informația de pe bloguri obscure. Facem precizarea că am văzut cu toții la televizor știrile despre diverși bloggeri, vloggeri, care spun numai trăznăi! E bine, pur și simplu noi ne adresăm acestor oameni, dorim să îi aducem înapoi în fața televizoarelor, pentru că aceste blog-uri au ajuns până la urmă să promoveze false modele, cu o lipsă crasă de conținut. Auzim că toată lumea se retrage în acest turn de fildeș al serialelor. Lumea vorbește numai despre seriale văzute pe calculator. Dar aceasta înseamnă desprindere de realitate și informație puțină. Aici este publicul căruia ne adresăm noi, populația de 18-49 ani, în special femei din mediul urban, cu o anumită situație materială, cu educație medie și superioară, adică populația care este în scădere în fața televizoarelor. Ne propunem sa îi convingem să ne urmărească. Am văzut că există acest public, este în așteptarea unui conținut în programele tv, al unui monden tratat corect, nu doar sub formă de scandal, ci în lumină de glamour, dacă pot spune așa. Ne propunem la rândul nostru să venim cu oameni de valoare ca vedete, care au la rândul lor conținut, tocmai ca să putem să livrăm și noi acest lucru. Am dori să descoperim vedete adevărate în emisiunea noastră, să propunem personalități și să propunem, dacă se poate, la timp. Să nu ajungem sa vorbim despre personalități ca Florina Cercel sau Stela Popescu doar în momentele lor de final. Selecția acestor personalități se va face atent: ne gândim la valori autentice, validate profesional și uman, tocmai ca să putem propune modele capabile să emită judecăți de valoare. Știm că este greu, dar eșecul celorlalți nu înseamnă și eșecul nostru. Și acționariatul și-a asumat că un an sau doi ne va fi, sau le va fi lor, greu. Dar noi credem că rating-ul adevărat poate să vină și din genul acesta de televiziune pe care noi ne dorim sa o facem", a mai spus Nicoleta Cone, șefă de proiect a postului Realitatea Star.
Printre emisiunile propuse pentru Realitatea Star se număra "Cafeaua de dimineață", "Realitatea copiilor", "Sub lupă" "Realitatea cu o vedetă", "Realitatea Star News" plus horoscop, "Recomandări de vedetă", "Realitatea din cuplu", "Magazin monden", "Tabu", "Tabu Highlife" sau "Gătim cu o vedetă".
"Tabu este un magazin de știri din toate domeniile, prezentate de o gazdă fără invitați, iar "Tabu High Life" va fi o emisiune în direct, de analiză a evenimentelor. Aici vor fi știrile din monden și cultural, cu invitați în platou. Vor dezbătute subiectele respective: de exemplu, dacă există o premieră de teatru... "Sub lupă" va fi o emisiune care tratează efectiv subiecte moderne, interne și internaționale, inclusiv politice. "Realitatea din cuplu" nu va dezbate scandaluri din cupluri, ci invitații vor dezbate probleme și vor oferi soluții, Nu va fi o emisiune de cancan, ci va oferi soluții serioase la probleme reale. Nu va fi în genul Antena Stars. Nu e pe piață ceea ne dorim să facem. Tot în octombrie va fi lansată și televiziunea Realitatea Stars", au mai spus reprezentanții postului tv.
- Acasă
- Televiziuni HD romanesti
- Noi licențe 4K / HD: Realitatea Sportivă și Realitatea Star
joi, 25 iunie 2020
Noi licențe 4K / HD: Realitatea Sportivă și Realitatea Star
UPDATE 30 noiembrie 2021: Trustul Realitatea lansează Realitatea Sportivă și Realitatea Star din 1 decembrie 2021. Mai multe detalii găsiți AICI.
Citește și alte articole din categoriile:
4K Ultra HD ( UHDTV ),
CNA,
Sport,
Televiziuni HD romanesti
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
Cam dubios faptul ca sar de la televiziune SD direct la 4K, tinand cont de faptul ca televiziunea lor "principala" inca emite SD. Ramane de vazut daca se vor tine de cuvant.
Scrie că nu prea are legătura: "Vorbim de Realitatea Plus, dar Realitatea Sportivă e cu totul și cu totul altă poveste. Ne leagă exclusiv doar partea brandului și bineînțeles, partea grafică și numele."
Cel mai probabil va trece oricum și Realitatea Tv la HD.
Mai degrabă refacereau canalele cine star, Action star și comedy star
Licențe de rezervă, de transfer ca de la realitatea tv la realitatea plus
Nu cred ca sunt de rezervă pentru Realitatea Plus, nu sunt din nișa de știri.
vor intra aceste posturi la toti operatorii decablu din romania vedem liga1 la realitatea sportiva
Rămân multe semne de întrebare. Se dă de înțeles că aceste posturi TV HD/4k ar avea legătură cu Realitatea Plus SD (că altfel nu-i). Dealtfel viitoarea televiziune Realitatea Star HD/4K își propune să retransmită în 25 % din timp Realitatea Plus, care este doar SD. NU prea există o logică în toate astea. Parcă se încearcă rebranduirea aceleiași sărăcii, fără o infuzie serioasă de capital.
Realitatea Plus nu are de gând să treacă la HD, câtă vreme nu cere licență pentru așa ceva.
Va cere licența HD atunci când va trece la HD. Realitatea Plus nu a cerut și nu cere licență HD deoarece nu are nevoie acum. Va cere peste câteva luni sau atunci când va trece la HD.
TVR a cerut licența cu un an înainte de a începe emisia HD, în acest timp investind pentru cumpărarea tehnologiei, adaptarea studiourilor și efectuarea de teste. Deci emisia HD nu se începe imediat ce s-a obținut licența.
Nu are absolut nici o relevanță ce a făcut TVR. Așa se mișcă TVR încet, din cauza birocrației și din alte cauze. Realitatea TV poate să ceară licență astăzi și să înceapă sa emită in HD imediat ce obține licența în HD, chiar de astăzi. Singura condiție e cea tehnică, să aibă montată și testată toată aparatura HD.
Dacă spun că vor avea 75% producție proprie, inseamna ca va fi la fel ca Pro X.Toata ziua numai stiri si in weekend câte un meci. Așa am înțeles. Dar pe parcurs vor cumpara competiți, doar nu deschizi un post de sport 4k ca sa difuzezi stiri
Realitate Star cred ca va concura cu Antena Stars
Pe satelit vor fi ? Si pe ce satelit
Pe ce satelit vor fi ,daca vor fi ?
Nu cred că vor fi pe satelit.
Realitatea Plus emite pe satelitul Eutelsat 16 Est Frecventa: 12739 MHz, Polarizate H (Orizontala) SR: 2256. Tot pe aceeasi frecventa ar emite Realitatea Sportiva si Realitatea Star ce se va modifica va fi SR-ul. Pentru ultimul anonim scrie in articol ca va emite prin satelit : "În ședința CNA de astăzi, S.C. PHG MEDIA INVEST SRL București a obținut licențe audiovizuale pentru difuzarea națională prin satelit și prin rețele de comunicații electronice a serviciilor de programe Realitatea Sportivă și Realitatea Star."
Sa vedem daca va fi la liber pe satelit sau doar prin operatori DTH cu plata. Nu stim pana nu anunta cei de la Realitatea TV
Ms refeream că nu cred că va emite în 4k prin satelit. 4k prin satelit e extrem de costisitor, nu își permit nici marii operatori DTH din România să transmita in 4K prin satelit. Acolo unde emite e doar SD.
De la SD 4:3 la 4k... Cred ca vor avea numai emisiuni de "calitate", ca pe R. Plus... Alte televiziuni la care nu o să se uite nimeni, care doar umplu grila...
Dacă nu te uiți tu sau eu, nu înseamnă că nu se uita nimeni. Ba se uită, foarte mulți. Verifica audiențele Realitatea Tv și vei vedea că e in top televiziuni din România, chiar așa SD 4:3 cum emit ei.
La focus Sat vor fi?
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.