V-o mai amintiți eleva din Vaslui, care i-a scris primarului că ar vrea să urmeze cursurile online și îl ruga să o împrumute ca să își cumpere o tabletă pentru școala online? Dar pe băiatul din Buzău care a reușit să obțină tablete pentru toți copiii din sat, după ce și-a învins emoțiile în fața reporterului Digi24 și a camerei de filmat, declarând că vrea să învețe, dar nu are nici tabletă, nici telefon?
Poveștile celor doi copii au fost sursa de inspirație a programului Digi#EDU. Școala Viitorului. Prin acest program, Grupul Digi va oferi peste 1.000 de tablete și abonamente de date mobile unor copii din medii defavorizate, asigurându-le, astfel, condițiile pentru a participa, în viitorul an școlar, la cursurile la distanță, în contextul prelungirii pandemiei COVID-19.
Dispozitivele vor ajunge în luna iulie la elevi din 17 județe ale țării, respectiv Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vrancea.
Donația face parte din campania #amgrijă prin care Grupul Digi și-a propus să acorde sprijin comunităților unde compania are o prezență relevantă ca furnizor de servicii convergente de comunicații electronice sau ca angajator.
Peste 1.000 de tablete Lenovo 10" cu acces la servicii de date mobile vor ajunge pe parcursul lunii iulie la elevii din medii defavorizate, care, în perioada pandemiei COVID-19, nu au putut participa la cursurile online, deoarece nu aveau echipamentele necesare pentru continuarea activității de învățare. Donația Grupului Digi urmărește să crească gradul de digitalizare a tinerei generații de la sat și să reducă abandonul școlar în mediul rural, încurajând familiile defavorizate să acorde copiilor o șansă la educație, prin intermediul tehnologiei.
Programul de responsabilitate socială Digi#EDU. Școala Viitorului se derulează în parteneriat cu școlile și primăriile din comunitățile rurale care au facilitat identificarea beneficiarilor. Criteriile de selecție a acestora au fost: gradul de vulnerabilitate al familiilor, rezultatele elevilor la învățătură și nivelul de participare la cursurile online, în perioada martie – iunie 2020, importanța serviciilor de comunicații electronice în viața comunităților rurale.
Într-o primă etapă, respectiv în prima jumătate a lunii iulie, peste 300 de tablete sunt livrate către școlile din 50 de localități din Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea și Vrancea. Pe parcursul lunii vor ajunge la beneficiari și celelalte peste 700 de tablete. Elevii vor avea timp de 12 luni acces gratuit la pachetul de date mobile DigiActiv (50 GB, 12,6 RON + TVA/lună).
Digitalizarea educației în mediul rural este una dintre direcțiile strategice de responsabilitate socială corporativă ale Grupului Digi. Prin programele “Digi#Edu. Școala Viitorului” și #DigiActiv, compania sprijină accesul la tehnologie digitală și educație la distanță pentru sute de elevi din comunități vulnerabile. În cadrul acestor eforturi, compania a contribuit la dotarea laboratoarelor de informatică ale școlilor din comunitățile Parpanița și Cioatele (Vaslui) și Cleanov (Dolj), în ultimul an, în parteneriat cu World Vision Romania și a oferit acces gratuit la internet pentru prima școală smart din mediul rural, la Ciugud (Alba). În perioada pandemiei COVID-19, aproape 70 de elevi care trăiesc în sate izolate sau în comunități dezavantajate – Șuletea (Vaslui) și Cătun (Buzău) - au primit donații constând în telefoane Digi, pachete de date mobile pentru 6 luni și tablete pentru a putea participa, alături de colegi, la “școala online”. Cele două donații au fost realizate împreună cu Digi24, televiziunea care a prezentat cazurile celor doi copii provenind din aceste comunități, Gabriela și Vasile, pentru care școala online a fost aproape imposibilă, timp de trei luni, deoarece familiile nu le puteau asigura dispozitivele și conexiunea necesare pentru continuarea cursurilor.
De asemenea, tot în scopul sprijinirii familiilor care fac față cu dificultate provocărilor aduse de pandemia de COVID-19, Digi România pune la dispoziția organizației Salvați Copiii România o linie gratuită de consiliere, Family Tel, lansată în luna aprilie 2020. O echipă de psihologi ai organizației acordă consiliere psihologică părinților și bunicilor, pentru a gestiona mai bine starea emoțională a copiilor.
Bravo Digi !!!
DIGI cei mai tari
Respect, Digi!
Frumos gest, dar... Insuficient. 1000 de tablete de 200 euro bucata fac 200.000 euro, nu e o suma chiar mare comparativ cu profitul lui Digi, si insuficienta ca număr de bucăți, comparativ cu numărul de copii cate au nevoie de acestea. Ar fi fost mai ok 2500 tablete. Dar e bine și așa, respect.
Digi, brava! Sa vedem reacția și celorlalți coloși, Vodafone și Orange.
Școala ne distruge copii uniformizandu-i și transformându-i in birocrați. Școala vieții este singura școală care formează oameni adevărați.
Tu ai fost la școală? Daca nu ai fi fost, erai analfabet si nu mai scriai comentarii anonime pe aici. Așa că mulțumește școlii care te-a învățat sisteme uniforme de comunicare, cum ar fi scrierea.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.