Președintele României a semnat vineri, 3 iulie 2020, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Astfel, la art. 76 din Legea educației naționale nr. 1/2011, după alineatul (2) se introduce un nou alienat cu următorul cuprins:
"Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesara, constând în dispozitive și acces la Internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale și Platformei școlare de e-learning.”
La art. 94 alin. (2) din Legea educației naționale, după litera y) se introduce o nouă litera z), cu următorul cuprins:
"asigură fiecărui cadru didactic și fiecărui elev care are dreptul la bursă de ajutor social a unui dispozitiv de tip laptop sau tableta, conectat la Internet, pentru a putea participa la activitățile de e-learning desfășurate în afara orelor de la clasă.”
Astfel, această lege adoptată de Paramentul României și promulgată de Președintele României (chiar dacă Guvernul nu a susținut adoptarea acestei inițiative legislative) stabilește obligația statului român de a asigura profesorilor și elevilor din categorii dezavantajate, cu statut socio-economic precar, echipamentele necesare pentru a beneficia de educație online, platforme de e-learning și Biblioteca virtuală, dar și toate formele de educație digitală elaborate și puse la dispoziție de instituțiile care fa¢ parte din sistemul de învățământ.
Se instituie în legislație obligativitatea ca Ministerul Educației și Cercetării să asigure elevilor care îndeplinesc condițiile pentru a primi bursă socială, precum și cadrelor didactice, dispozitive (de tip laptop sau tabletă) conectate la Internet care pot fi utilizate și de acasă. asa încât procesul educational să se poată desfășura online în mod continuu, atât în situații de criză, cât și în mod curent, în completarea activității educationale din clasă. În susținerea acestei legi pentru acces universal la educația online vine articolul 32 din Constituția României care garantează dreptul la învățătură.
În această perioadă de blocaj general și incertitudini cauzate de pandemia COVID 19. Sistarea activității în clase a mutat procesul educational în mediul online. Însă la aceasta “școală online” nu au acces decât o parte dintre elevi, cei care dispun acasă de un computer, un laptop, o tableta, conexiune la Internet, toate necesare accesării cursurilor online pregătite și oferite de cadrele didactice și experții în educație. Deși rămâne în sarcina Ministerului Educației și Cercetării, cu sprijinul fiecărui inspectorat școlar și a fiecărei școli, dar și cu ajutorul autorităților publice locale, să centralizeze numărul și date despre elevii care nu dispun de aceste dotări, estimări informale arata că astăzi, în Romania, sute de mii de elevi sunt excluși total din procesul educational care continua exclusiv online.
Acest dezavantaj al lipsei dotărilor digitale crește riscul de abandon școlar exact pentru elevii care erau deja într-o situație dificilă. Romania rămâne încă statul european cu cel mai mare nivel.al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor. Peste o treime (38,1%) dintre copiii României sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce înseamnă că trăiesc în gospodării cu o intensitate scăzută a muncii sau se confruntă cu deprivarea materială ori cu un nivel scăzut al veniturilor (de ex. pentru o familie cu doi părinti și doi copii, un venit sub 1946,7 lei/luna). Riscul de sărăcie sau excluziune socială variază de la 18.6% în marile orașe la 24.9% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 45.5% în mediul rural.
O parte din procesul de digitalizare a educației din România este lansat (ex. dotarea cu tehnologie IT a școlilor, crearea infrastructurilor online, crearea de resurse și platforme educationale) și beneficiază deja de fonduri substanțiale din partea Uniunii Europene și a Guvernului României. Însă la celalalt “capăt” al procesului educational derulat online se află și tehnologia digitală de care fiecare familie și fiecare elev dispune sau nu dispune la el sau la ea acasă.
- Acasă
- Stiri
- GRATUIT: Laptop sau tabletă cu Internet pentru fiecare elev care are dreptul la bursă de ajutor social și pentru cadrele didactice
sâmbătă, 4 iulie 2020
GRATUIT: Laptop sau tabletă cu Internet pentru fiecare elev care are dreptul la bursă de ajutor social și pentru cadrele didactice
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Învățământul de masă (adică de X clase) trebuie dezvoltat prin investiții în toți elevii, indiferent de capacitățile lor intelectuale (o uniformitate nu există, fiecare individ având propriile sale capacități și aptitudini, prin care se identifică) nu doar în cei merituoși (care merită cu adevărat tot sprijinul și care oricum vor confirma prin activități universitare sau chiar mai mult). Dar cu cei mulți, care de obicei abandonează școala, ce facem ? Pentru că aceștia din urmă, îi vor copleși în cele din urmă și pe cei dintâi. Grav, nu ?
Nu ai citit atent, scrie bursa de ajutor social, nu scrie bursă de merit.
Un mare fas!
# Acum exista in scoli un ordin de ministru care stipuleaza ca la cerere se poate acorda elevului mijloace IT: PC, laptop etc CU conexiune la internet, din partea scolii.
Poftim????
Adica abia imi plateste contabilitatea un biet abonament de fix pentru internet si sa le mai dam si la altii?
Gazul, electricitatea, salubritatea etc, ale scolii din ce bani se vor mai achita?
# Ordin de ministru pentru incheierea situatiei la invatatura, nu a aparut pe acest an, adica pe toti ii promovam, inclusv pe cei care abandoneaza scoala. Sutn convis ca in momentul in care normele de aplicare ale legii vor stipula clar conditiile in care se poate acorda acele tablete/PC cum se vor inghesui cei care nu au dat pe la scoala de ceva vreme dupa echipamente...
# Profesorii in ce conditii primesc acele mijloace IT? De ce trebuie pe laptopul personal sa imi fac orele, sa vad cum imi pune si mie scoala la dispozitie(cum imi pune tabal, creta, banci, caldura, apa, toaleta etc...) mijloace de comunicare. Acum abunda de platforme, care mai de care gratuite, si avizate de ministerul educatiei, pana citesti punctele scrie marunt... apoi te ingrozesti, cate 1,99euro de elev/luna X 1000 elevi....cam la cat se ridica cheltuiala scolii? Bun! De unde bani?
De la ISJ-uri ni se spune sa NU cheltuim bani pe platforme, dar pe ce sa le facem?
In majoritatea scolilor sunt PC-uri de pe vremea SEI IV sau SEI V cu Win Vista sau XP.
Alea cum le poti da in comodat la elevi, sa faca ce cu ele?!
Vin examenele iar, digitalele, pe ce PC-uri le vom mai putea da?! In ce conditii se vor intoarce de la elevi?
Da, legea suna frumos...Doamne cum bat unii campul cu legi, care NU AU SUSTENABILITATE IN TERITORIU!
Se poate continua la nesfarsit!
Anonim, unde e lege, nu-i tocmeală. Va trebui respectată, chiar dacă unora nu le convine. Multi copii merită o șansă mai bună la educație.
Respect!! Sorin
În învățamânt sunt multe legi care nu se aplică, pe motiv că nu sunt bani. Sunt școli model, care însă se autofinanțează prin darea de mână a părinților. Dar restul? Ultima înnoire informatică datează din 2008. "Nu sunt bani", aceasta este lozinca învățămânului românesc post-decembrist, un învățamânt sprijinit de toți atunci când sunt în opoziție, dar marginalizat mereu când acelorași "toți" le vine rândul să se perinde pe la Putere. Și astfel educația tot scade, deși se fac experimente noi an de an spre a fi reabilitată fără bani, doar cu găunoase lozinci mobilizatoare, care evident, nu au niciun efect, așa cum trist se constată la sfârșitul fiecărui an școlar. Fără investiții nu putem deveni peformanți nici în educație, chiar dacă ne place să încercăm să imităm diverse sisteme de învâțământ din lume, dar numai până la bani, acolo unde la noi nu prea sunt. Iar la educație ieftină, producem oameni cu o pregătire ieftină, ca să nu spunem needucați și necalificați.
Sorine, tu vorbești din afara sistemului. Poate că așa ar trebui să fie cu lege și tocmeala, dar dacă te-ai racorda la realitate, ți-ai da seama că ești complet pe dinafară.
Elevi, părinți, profesori, majoritate dispun de device-uri mai mult sau mai puțin performante care să fie folosite inclusiv pentru unele momente de educație și învățare. Dar școala românească nu dispune de mijloace informatice noi, baza materială este învechită. Și atunci cum să studiezi la școală, când calculatorul de acasă este mai performant în timp ce calculatorul de la școală este piesă de muzeu ?
Pentru Sorin: Deși normele legislative românești prevăd un prag de 6% din PIB pentru fondurile care merg spre Educație, acesta nu a fost respectat niciodată, indiferent de culoarea politică a celor aflați la guvernare. Astfel s-a ajuns la rezultate deloc surprinzătoare pentru educația românească, dacă ținem seama că Suedia alocă pentru Educație 7% din PIB, Finlanda 6,8%, Belgia 6,5%, Marea Britanie 6,2%, Olanda 5,9%, Austria 5,8%, Franța 5,7%, SUA 5,4%, ........ Bulgaria 4,1%. În coada clasamentului apare și România cu 2,5%. Ne bucurăm în prezent de rezultatele sunfinanțării îndelungate a sistemului care, încet și sigur a scăzut de la an la an.
Da, unde e lege nu e tocmeală, chiar daca unora dintre celor "din sistem", nu va convine. Cunosc si eu oameni din sistem, chiar directori de școli. Unul dintre directori a primit de la o firma privata 10 laptopuri noi și performante pentru dotarea școlii, laptopuri I7 care costau peste 3000 lei bucata, și ma intreba pe mine daca pot sa ii vand rapid cateva bucăți cu 1500 lei bucata, sigilate. Așa că scutește-mă cu cuvintele pompoase si atent alese si cu propaganda pe care o faci împotriva acestei legi. Nu stiu daca tu esti director de școală, inspector sau o persoană din sistem care va trebui să facă rost de aceeași bani si nu spun că tu ai intenții rele, dar pe multi din sistem nu ii doare nici in dos de dotarea tehnică modernă a scolii si de calitatea sistemului de învățământ. Așa că ar face bine să aplice legea, iar daca nu, ar trebui să fie demiși și înlocuiți cu alții care pot și vor să o aplice.
Pt Sorin: Subfinanțarea sistemului nu poate aduce rezultate, iar cifrele cu procentele din PIB alocate pentru Educație vorbesc de la sine. Iar la urma urmei, este normal să te mai apunce și lehamitea când sistemul în loc să sprijine mai mult se eschivează, doar cât să găsească să dea acei 6% din PIB Educației.
Rezultatele din Educatie sunt conforme cu 2,5% din PIB. Vreti mai mult, investiti mai mult. Partea proastă este că s-au format si niste generatii de parinti absolvente de un sistem finantat cu 2,5% din PIB. Aceste generatii de parinti, nu de putine ori sunt o frana in calea propriilor copii pe care ii incurajeaza sa abandoneze scoala dupa 8 sau 10 clase. Acest gen de parinti isi trimit copiii la scoala doar ca sa scape de ei de acasa, iar cand au crescut suficient ii trimit la munca.
Există subfinantare a sistemului de învățământ, in condițiile in care unele cadre cu funcții de conducere la mici scoli au peste 1000 de euro salariu? Sunt vecinii mei, si nu, nu e specimenul cu laptopuri de vânzare, e altul, el e director, ea învățătoare, împreună câștigă peste 7500 lei lunar. Nu mai vorbesc, că săptămânal postau poze pe Facebook, de ani de zile, cu excursii cu clase din școală. Ghinionul lor cu pandemia, care le-a eliminat oportunitatea de a face excursii. Acum nu mai merg în excursii, că nu le convine pe banii lor. Cine se opune acestei legi care oferă sansa unor copii amărâți să se bucure și ei de un laptop sau o tabletă ar trebui eliminați din învățământ, sa sa duca la sapă dacă atât de permite intelectul lor. Sunt o dizgrație și rușine a sistemului de învățământ astfel de personaje care nu sunt de acord ca sistemul de învățământ să ofere un laptop sau o tabletă unor copii amărâti. Nu înțeleg de ce atâta înverșunare, că doar nu plătesc din banii lor personali.
Există de multti ani un program 200 Euro pentru orice elev care dorește sa achizitioneze un calculator nou. Acest program a fost binevenit, dar nu suficient. Între timp insa, laboratoarele IT ale scolilor si liceelor s-au invechit, devenind aproape nefunctionale. Cel putin dupa scandalul Microsoft, s-a blocat orice activitate de reinnoire IT, activitate a carei beneficiari directi erau exclusiv elevii, indiferent de profilul scolii/liceului, atât din mediul urban cat si mai ales din rural. Aceste tablete de care se vorbește sunt doar praf in ochi, retehnologizarea IT avand nevoie de calculatoare, table interactive și videoproiectoare. Dar costa.
Elevilor amărâți cu burse sociale nu le trebuie videoproiectoare, le trebuie un laptop sau o tabletă să poată să învețe în continuare prin sistemul școala online pe durata pandemiei, asta este ideea principala.
"Elevilor amărâți cu burse sociale nu le trebuie videoproiectoare, le trebuie un laptop ..."
Aveti dreptate daca vorbim despre acivitatea elevilor acasa. Dar referirea s-a facut la dispozitivele IT din scoli, care sunt fie inexistente, fie depasite, si unde elevii si profesorii creeaza impreuna ceea ce numim Educatie, adica produsul finit al oricarei activitati de invatamant.
Si unde trebuie sa aplicam pentru a intra in posesia lor?
Se va anunța procedura prin normele de aplicare a legii. Poate se va face cerere prin intermediul școlii.
De obicei se aplică la secretariatul școlii/liceului pe care îl frecventează. Acolo vin procedurile de la Ministerul Educației, deci acolo trebuie întrebat. Așa cum s-a procedat și cu programul Euro 200 pentru achiziționarea unui calculator nou.
Am doi copii.. Unul student si abia are un laptop (nu foarte oerformant) iar celalalt copil clasa a XII a.. Si are un telefon (nu f performant)... Mai mult nu am cu ce sa ii ajut.. Cum vor face online.. Microfonul la laptop nu merge... Iar copilul pe telefon ce poate face mai mult... Proiecte sau alte chestii nu au cum... SI CE FAC EU CA PARINTE.. MA UIT NEPUTINCIOS.. CA MAI MULT NU POT.. AU O SANSA COPIII ASTIA?
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.