miercuri, 8 iulie 2020

Peste 1700 controale ANCOM pe piețele telecom, poștă și echipamente radio, în prima jumătate a anului 2020

Având în vedere perioada atipică pe care o traversăm, în prima jumătate a acestui an, activitatea de monitorizare și control s-a concentrat îndeosebi pe supravegherea pieței echipamentelor radio și a compatibilității electromagnetice, neconformitatea echipamentelor radio putând produce interferențe prejudiciabile, și, implicit, care pot afecta buna funcționare a serviciilor de comunicații electronice. În acest sens, Autoritatea a efectuat 419 controale și a sancționat neconformitățile constate cu amenzi în cuantum de peste 200000 lei. Totodata, a fost finalizată acțiunea de verificare a incidentului de securitate în care a fost implicată societatea Orange România în luna ianuarie 2020, aplicându-se o amendă contravenționala de 500000 lei”, a declarat Cristin Popa (Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM) printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.


În prima jumătate a anului, ANCOM a derulat în total 1.735 de controale, a transmis 60 de notificări și a aplicat 200 de avertismente și 91 de amenzi contravenționale, în valoare totala de 995.900 lei. Suma astfel rezultată constituie venit la bugetul de stat.

Piața echipamentelor radio și compatibilitate electromagnetică


Pe piața echipamentelor radio și a compatibilității electromagnetice ANCOM a efectuat 419 controale, în urma cărora au fost aplicate 80 de avertismente și 42 de amenzi contravenționale în valoare totală de 207000 de lei pentru echipamente neconforme din punct de vedere al compatibilității electromagnetice. Cea mai mare amendă, în cuantum de 35000 lei, a fost aplicată pentru publicitatea și punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor destinate să producă interferențe prejudiciabile (jammer).

De asemenea, ANCOM cooperează permanent cu Direcția Generală a Vămilor, autoritatea responsabilă cu controalele la frontierele externe ale României, pentru a se asigura că echipamentele care sunt puse în liberă circulație pe piața națională și, implicit, pe piața comunitară, respectă legislația în vigoare. Astfel, în prima jumătate a anului 2020 au fost soluționate 29 de notificări primite de ANCOM din partea birourilor vamale privind suspendarea punerii în liberă circulație a unor echipamente neconforme.

Piața comunicațiilor electronice


Pe piața de comunicatii electronice, în prima jumătate a acestui an, ANCOM a efectuat 1080 de acțiuni de control, contravenienții primind 60 de notificări, 76 de avertismente și 29 de amenzi contravenționale, în cuantum de 727.400 lei.

ANCOM a sancționat Orange pentru incidentul de securitate din 14 ianuarie 2020, manifestat la nivel național, care a afectat un număr de 1921096 de conexiuni din care 769725 de conexiuni de date mobile și 1151371 de conexiuni de voce mobilă și SMS, durata acestuia fiind de 405 minute începând cu ora 16:54 și rezultând o indisponibilitate a rețelei la nivel logic de 53,93 minute pentru o singura zi, aceasta valoare depășind maximul permis prin licență. Valoarea amenzii contravenționale aplicate este de 500000 de lei.

De asemenea, ANCOM a aplicat un număr de 14 amenzi, în valoare de 137.400 lei, furnizorilor de servicii de telefonie, cel mai des întâlnite nereguli fiind legate de încălcarea obligațiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali.

În rândul furnizorilor de servicii de acces la internet, Autoritatea a aplicat două amenzi contravenționale în cuantum total de 10000 lei, pentru furnizarea de servicii fără a avea un contract valabil încheiat.

6 amenzi contravenționale în valoare totala de 40000 de lei au fost aplicate de ANCOM si furnizorilor de servicii de televiziune și radiodifuziune sonora (RTV). Principalele încălcări au constat în nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condițiilor cuprinse în autorizațiile tehnice.

Furnizorii de rețele de tip CATV au fost sancționați cu 5 amenzi contravenționale în valoare totală de 28000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în Autorizația Generală.

Totodata, ANCOM a aplicat o amendă în cuantum de 12000 de lei pentru utilizarea unei frecvențe fără a deține o licență de utilizare a acesteia.

Piața serviciilor poștale


ANCOM a efectuat în primele sase luni ale acestui an un număr de 236 de acțiuni de control. Au fost aplicate 44 de avertismente și 20 de amenzi contravenționale, în cuantum total de 61.500 de lei, fiind frecvent constatată nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Din totalul controalelor, patru au vizat Compania Națională Poșta Română, în urma cărora a fost aplicat un avertisment, precum și o amendă în valoare de 5000 lei.


Niciun comentariu despre subiectul „Peste 1700 controale ANCOM pe piețele telecom, poștă și echipamente radio, în prima jumătate a anului 2020”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile