miercuri, 23 septembrie 2020

Lincoln: Colecționarul de oase, din 26 octombrie, la AXN

Serialul thriller Lincoln: Colecționarul de oase ( Lincoln Rhyme – The Hunt for the Bone Collector), inspirat din celebrul best seller al lui Jeffrey Deaver, va avea premiera în România pe 26 octombrie și va fi difuzat în fiecare luni seara, de la ora 22.00, la AXN, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Colecționarul de oase a dispărut dintr-o dată. Trei ani mai târziu, când infracțiune de elaborată indică că acesta s-a întors, îl forțează pe Lincoln Rhyme (Russell Hornsby), fost detectiv NYPD și geniu criminalistic, să renunțe la statutul de pensionar.

Lincoln era considerat cel mai bun din branșă.

Când Amelia Sachs, o tânără ofițer cu înclinații spre zona de profilare, pornește pe urmele celebrului infractor, Rhyme găsește în ea un partener pentru acest nou joc de-a șoarecele și pisica.

Neobișnuitul cuplu detectiv își unește forțele pentru a rezolva cazurile cele mai dificile și încurcate din New York însă, în același timp, trebuie să se grăbească pentru a prinde infractorul enigmatic care i-a adus împreună, înainte de a mai apărea noi victime.

Russell Hornsby (Fences, Grimm), Arielle Kebbel (Ballers, The Vampire Diaries), Brian F. O'Byrne (Mildred Pierce), Tate Ellington (The Brave), Courtney Grosbeck (Homeland, Love Life), Ramses Jimenez (Fear the Walking Dead), Brooke Lyons (2 Broke Girls), Roslyn Ruff (Madam Secretary) și Michael Imperioli (The Sopranos) formează distribuția noii drame. 

Mark Bianculli (Hunters) și VJ Boyd (S.W.A.T) sunt creatorii și producătorii executivi ai serialului. Barry O'Brien (Gone, CSI Miami) este showrunner, iar Seth Gordon (The Goldbergs, The Good Doctor, Atypical) a regizat episodul pilot, fiind, de asemenea, producător executiv. 

Lincoln: Colecționarul de oase (Lincoln Rhyme: Hunt for the Bone Collector) este produs de Universal Television și Sony Pictures Television, în parteneriat cu Keshet Studios.


2 comentarii despre subiectul „Lincoln: Colecționarul de oase, din 26 octombrie, la AXN”:
mama oli

Cîte episoade are serialul..???

Anonim

10 episoade.

https://m.imdb.com/title/tt9307990/episodes/?season=1

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile