Cel mai puternic campionat de fotbal din lume se întoarce pe Eurosport. În plus, emisiunea de analiză Premier League Show revine în fiecare sâmbătă și duminică, înainte și după primul meci difuzat, anunță Europost printr-un comunicat remis către hdsatelit.com. Surpriza noului sezon de Premier League Show este Lucian Sânmărtean, care se alătură gazdelor emisiunii, Manolo Terzian și Ion Alexandru, și invitatului permanent, Gabriel Cânu.
Începând din 12 septembrie, Eurosport transmite în exclusivitate noul sezon al Premier League, cel mai prestigios campionat de fotbal din lume, la aproape o lună și jumătate de la încheierea ediției 2019-2020, ultima etapă fiind programată pentru 23 mai 2021.
Telespectatorii din România se vor putea bucura de fiecare gol și fiecare moment important al meciului, de analize detaliate din partea experților locali, precum și de accesul la materiale editoriale pe platformele Eurosport. Fanii pot urmări meciurile live pe Eurosport 1 și simulcast pe Eurosport Player, serviciul Eurosport live și la cerere, disponibil oriunde și oricând, pe orice dispozitiv.
Eurosport 1 și eurosport.ro aduc fanilor evoluțiile celor mai buni jucători din lume, printre care: Paul Pogba, Mohamed Salah, Kevin De Bruyne, N'Golo Kanté, Harry Kane sau Pierre-Emerick Aubameyang, alături de cele mai mari echipe din fotbalul englez: Manchester United, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Tottenham Hotspur sau Arsenal.
Liverpool va intra în sezon în calitate de campioană en-titre, în timp ce Leeds United s-a întors după 16 ani în Premier League, sub conducerea tehnicianului Marcelo Bielsa. De asemenea, West Bromwich Albion revine pe prima scenă după două sezoane petrecute în Championship, în timp ce Fulham se întoarce în Premier League după victoria dramatică din finala play-off-ului cu Brentford din Championship.
Pe 12 septembrie, campioana Liverpool debutează pe teren propriu contra Leeds United, pregătită să lupte anul acesta pentru a-și apăra titlul. Unul dintre cele mai așteptate dueluri ale primei etape se va disputa în meciul dintre Tottenham-Everton, care se va juca pe stadionul Tottenham Hotspur Stadium pe 13 septembrie. În runda secundă, primul mare derby al sezonului se va disputa între Chelsea și Liverpool.
Mai mult, emisiunea de analiză Premier League Show se întoarce cu un format nou, echipei formate din Manolo Terzian, Ion Alexandru și Gabi Cânu, alăturându-i-se Lucian Sânmărtean, unul dintre cei mai talentați jucători de fotbal din România. Fost căpitan al naționalei sub 21 de ani a României, Sânmărtean și-a marcat debutul la prima echipă a Gloriei Bistrița, în 1999, iar în 2003 se alătura clubului Panathinaikos din Atena. De-a lungul carierei, a jucat pentru echipe precum Utrecht, Vaslui, Steaua București, Al-Ittihad, Pandurii Târgu Jiu și Al-Taawoun. Sânmărtean s-a retras din fotbal în iulie 2018, după un ultim sezon la FC Voluntari. Acesta se va alătura echipei de săptămâna viitoare.
„Este un privilegiu să cooperăm pentru al doilea sezon de Premier League Show și să fac echipă cu profesioniști alături de care voi încerca să ofer cele mai bune analize ale meciurilor din cel mai puternic campionat de fotbal al lumii, Premier League. Îmi place în mod deosebit maniera elegantă, axată pe sport, în care abordați subiectele! Mă regăsesc în acest stil. Abia aștept să fiu alături de Manolo și Ion și, bineînțeles, de Gabi Cânu, pe care îl cunosc de mulți ani. Suntem o echipă cu perspective diferite, iar acest lucru cred că este un avantaj pentru noi și, desigur, pentru fanii noștri”, a precizat Lucian Sânmărtean.
Premier League Show vine în completarea ofertei deja existente la Eurosport pentru fanii sportului din România, care cuprinde transmisiunile în direct din cadrul celor patru Mari Șlem-uri de tenis, Premier League, FA Cup, cele mai importante evenimente din calendarul de ciclism, printre care Giro d’Italia, Tour de France și La Vuelta, snooker, sporturi de iarnă și motorsport.
Păcat că pe Digi TV satelit se vede în format SD!!!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.