marți, 8 septembrie 2020

Serialul Alex Rider va avea premiera pe 6 octombrie la AXN - filmat în Marea Britanie și România, cu Ana Ularu în distribuție

Serialul thriller cu spioni, Alex Rider, va avea premiera în România pe 6 octombrie, și va fi difuzat în fiecare marți seara, de la ora 23.00, la AXN, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com

Bazat pe volumul „Point Blanc”, cea de-a doua carte din seria omonimă scrisă de Anthony Horowitz, care a fost vândută în peste 20 milioane de exemplare la nivel global, Alex Rider a fost filmat în Marea Britanie și România. Unele dintre cele mai spectaculoase și pline de adrenalină scene de la internatul Point Blanc au fost filmate integral în Munții Bucegi. 

Serialul urmărește povestea lui Alex Rider, un adolescent din Londra care a fost instruit, fără să știe, pentru lumea periculoasă a spionajului încă din copilărie. Alex acceptă fără vreo tragere de inimă să își asume o nouă identitate și merge sub acoperire într-un internat izolat, în munți, numit Point Blanc. Aflat undeva pe crestele Alpilor Francezi, Point Blanc se promovează ca fiind un loc unde adolescenții cu probleme, care provin din familii extrem de bogate sunt aduși pe calea cea bună. Pe măsură ce Alex cercetează mai atent, descoperă că studenții sunt de fapt subiecții unui plan cel puțin tulburător, pe care tânărul va trebui să-l oprească, chiar cu riscul propriei vieți. 

Otto Farrant (The White Queen, Mrs. Wilson) îl interpretează pe tânărul Alex Rider, care devine spion fără voie, Brenock O’Connor (Game of Thrones, Living the Dream) este Tom Harris, cel mai bun prieten al lui Alex. Vicky McClure (Line of Duty, The Replacement) este Mrs. Jones, membră a departamentului secret MI6 și protectoarea lui Alex, în timp ce Stephen Dillane (Game of Thrones, The Hours) este Alan Blunt, creierul întregii operațiuni și cel care decide să îl trimită pe Alex la Point Blanc. 

Cunoscuta actriță Ana Ularu va interpreta personajul Eva Stellenbosch, Decanul Point Blanc, poate cea mai mare amenințare pentru Alex Rider. Eva este nu doar un psiholog genial, ci și o expertă în a scoate la lumină cele mai ascunse dorințe și secrete. 

Anthony Horowitz, autorul francizei, alături de Jill Green (Foyle’s War) și Eve Gutierrez (Vexed) sunt producătorii executivi pentru cele opt episoade ale serialului. Guy Burt (The Borgias) este scenarist, iar Andreas Prochaska și Christopher Smith au fost regizori. 

Alex Rider este produs de Eleventh Hour Films și Sony Pictures Television.


Un comentariu despre subiectul „Serialul Alex Rider va avea premiera pe 6 octombrie la AXN - filmat în Marea Britanie și România, cu Ana Ularu în distribuție”:
Anonim

Stie cineva cand se transforma si la noi axn black in Sony movie si axn weith in Sony max ca la hu ?

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile