În septembrie, nume mari precum Julianne Moore, Ben Stiller sau Luke Wilson sunt la FilmBox Premium, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
”Bel Canto” este un thriller de excepție, din 2018, regizat de Paul Weitz, în scenariul lui Weitz și al lui Anthony Weintraub. Producția este bazată pe romanul cu același nume semnat de Ann Patchett. Julianne Moore, Ken Watanabe, Sebastian Koch și Christopher Lambert sunt actorii care dau viață personajelor principale, iar filmările au avut loc în Mexic. Roxane Cross, interpretată de Julianne Moore, este o soprană faimoasă care călătorește în America de Sud pentru a susține un concert privat la ziua de naștere a unui japonez extrem de bogat, Katsumi Hosokawa. Totul se transformă însă într-un adevărat coșmar, iar Roxane ajunge să fie luată ostatică. Pentru că Julianne Moore nu este o cântăreață profesionistă, vocea actriței a fost dublată de Renee Fleming, iar Julianne a luat lecții speciale pentru a-și sincroniza mișcarea buzelor. ”Am avut nevoie de un antrenor special, am urmărit foarte multe spectacole de operă, a fost un întreg proces. La filmări, trebuia să cânt de-adevăratelea, ceea ce a fost foarte umilitor pentru mine. Regizorul nostru, Paul, mi-a spus că nu cânt chiar așa rău, dar cred că este el foarte drăguț”, a povestit amuzată Julianne Moore. ”Julianne a cerut ca vocea lui Renee să fie dată cât mai tare în timpul filmării astfel încât să o acopere complet pe a ei. Julianne era nevoită să cânte la rândul ei pentru a articula cât mai corect cuvintele. A fost un moment foarte amuzant când banda cu vocea lui Renee s-a oprit brusc”, povestește regizorul Paul Weitz.
”Bel Canto”, un thriller emoționant, cu multe influențe culturale fascinante, este la FilmBox Premium, duminică, 6 septembrie, de la ora 21:00.
După un thriller plin de emoție și adrenalină, FilmBox Premium propune o comedie savuroasă. ”Plus One” (”Plus unu”) este un film realizat de Jeff Chan și Andrew Rhymer, avându-l ca producător executiv pe Ben Stiller. Distribuția este formată din Maya Erskine, Jack Quaid, Beck Bennett, Rosalind Chao, Perrey Reeves și Ed Begley Jr. Jack Quaid este fiul actorului Dennis Quaid și al actriței Meg Ryan.
”Plus One este o comedie despre tovărășia dintre un bărbat și o femeie în prima parte, iar apoi despre o poveste de dragoste, în a doua parte. Doi oameni care se descoperă unul pe celălalt, iar apoi se îndrăgostesc, pentru că uneori prietenia se transformă în iubire, alteori te îndrăgostești de cel mai bun prieten. Uneori dragostea nu este perfectă, este un haos”, spune chiar actrița principală, Maya Erskine. Pentru a se pregăti pentru rolul din acest film, Jack Quaid a urmărit un film cunoscut al mamei sale, ”When Harry Met Sally...”.
Comedia despre doi tineri prieteni care decid să meargă împreună la toate nunțile la care sunt invitați este duminică, 13 septembrie, de la ora 21:00, la FilmBox Premium.
Ultima propunere este tot o comedie, dar din alt registru. ”Brad’s Status” (”Statutul lui Brad”) este scris și regizat de Mike White, cu Ben Stiller, Austin Abrams, Michael Sheen, Jenna Fischer și Luke Wilson în distribuție. Premiera filmului a avut loc la Festivalul Internațional de Film de la Toronto. Producția este despre un tată care îşi duce fiul să vadă mai multe colegii de pe Coasta de Est, moment bun pentru o retrospectivă. Tatăl se întâlneşte cu un vechi prieten care îl face să se simtă inferior pentru toate alegerile pe care le-a făcut în viaţă. Regizorul Mike White a povestit că s-a inspirat din viața tatălui său, ministru la un anumit moment dat, perioadă în care acesta își punea foarte multe întrebări despre propriul succes. ”Am făcut acest film pentru a-i mulțumi tatălui meu și pentru a-i arăta că-l consider un om de mare succes. În plus, este atât de actual. În zilele noastre, te uiți pe Instagram și vezi ce a mai făcut unul sau altul, în ce vacanțe a mai mers și automat tu te simți jenat și lipsit de succes”, a mărturisit regizorul. Scenariul l-a atras imediat pe Ben Stiller, actorul fiind foarte emoționat de felul în care se construiește relația tată-fiu din film. ”Mike White ca scenarist știe să creeze multă emoție, emoție reală, imagini care nu sunt întotdeauna perfecte, și tocmai de aceea foarte umane, iar felul în care reușește el să spună povestea este unul foarte poetic. În plus, a existat o chimie foarte bună între mine și Austin Abrams”, explică Ben Stiller.
”Brad’s Status” (”Statutul lui Brad”) este duminică, 20 septembrie, de la ora 21:00, la FilmBox Premium.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.