luni, 19 octombrie 2020

Piața serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe se menține concurențială din anul 2015, nefiind necesară reglementarea piețelor de gros corespunzătoare

In cadrul ultimei sedinte online a Consiliului Consultativ, ANCOM a agreat impreuna cu industria de comunicatii electronice proiectul de pozitie cu privire la revizuirea pietelor relevante din sectorul comunicatiilor electronice corespunzatoare serviciilor de acces local la puncte fixe si serviciilor de acces central la puncte fixe pentru servicii destinate publicului larg. Analiza concurentiala realizata de catre Autoritate a aratat ca piata cu amanuntul a serviciilor de acces la internet in banda larga la puncte fixe se mentine concurentiala, nefiind necesara reglementarea pietelor de gros corespunzatoare, anunță ANCOM printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Analiza de piață realizată de ANCOM

Proiectul de Pozitie este rezultatul unei noi analize de piata, realizate cu scopul de a reevalua si, eventual, de a intensifica nivelul de concurenta pe piata cu amanuntul a serviciilor de acces la internet in banda larga la puncte fixe, prin potentiale masuri de reglementare impuse pe pietele de gros.

Analiza, care a avut in vedere modificarile de pe piata in perioada 2015 – 2019, nu a evidentiat existenta unor probleme concurentiale care sa justifice impunerea de reglementari specifice, la nivelul pietelor de gros corespunzatoare sau a pietelor cu amanuntul. Piata serviciilor de acces la internet in banda larga la puncte fixe se mentine concurentiala, in conditiile in care utilizarea buclei locale la nivelul pietei de gros este nesemnificativa in Romania, concluzia ANCOM fiind ca nu este necesar a fi impuse reglementari la nivelul pietelor serviciilor de acces local la puncte fixe si, respectiv, serviciilor de acces central la puncte fixe.

ANCOM deruleaza periodic astfel de analize pentru a asigura o concurenta efectiva pe piata, care sa genereze beneficii pentru utilizatorii finali.

Piața serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe în România

Piata cu amanuntul analizata este dinamica, in continua crestere, tarifele pentru internetul fix sunt, de regula, in scadere, in special pentru vitezele de transmisie superioare, in timp ce vitezele de transmisie „best-effort” sunt imbunatatite constant, utilizatorii finali fiind multumiti de accesibilitatea si calitatea serviciilor oferite.

Gradul inalt de inovare, care genereaza o gama larga de produse si oferte variate de pret la un nivel competitiv, reprezinta o alta caracteristica a pietei din Romania. De exemplu, tarifele pentru conexiunile de acces la internet in banda larga la puncte fixe, in special pentru cele cu viteze de transmisie de cel putin 100 Mbps, sunt printre cele mai scazute din Uniunea Europeana.

De asemenea, Romania are unul dintre cele mai ridicate grade de concurenta la nivel de infrastructuri, comparativ cu situatia din celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu un numar de peste 480 furnizori de servicii de acces la internet in banda larga la puncte fixe in anul 2019 si cu o structura a pietei foarte eterogena.

Desi rata de penetrare a conexiunilor de acces la internet in banda larga la puncte fixe este relativ scazuta, acest lucru este cauzat de factori care nu tin de piata telecom, precum numarul redus de calculatoare personale, respectiv terminale care permit accesul la internet de acasa, la nivel de populatie, gradul redus de alfabetizare digitala, precum si nivelul scazut al venitului mediu pe cap de locuitor, in special in mediul rural.

Consultare europeană

Conform cadrului european de reglementare in domeniu, ANCOM urmeaza sa notifice Comisia Europeana, Organismul Autoritatilor Europene de Reglementare in Domeniul Comunicatiilor Electronice (OAREC) si autoritatile nationale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene masurile propuse. Comisia Europeana, OAREC si celelalte autoritati de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii si observatii in termen de o luna de la data notificarii.


Niciun comentariu despre subiectul „Piața serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe se menține concurențială din anul 2015, nefiind necesară reglementarea piețelor de gros corespunzătoare”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile