luni, 2 noiembrie 2020

519.869 clienți Orange Home TV la sfârșitul lunii septembrie 2020

Grupul Orange anunță astăzi rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2020, disponibile la 30 septembrie. În intervalul iulie-septembrie, Orange România a realizat o cifră de afaceri de 273,1 milioane €, în scădere cu 2,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția cifrei de afaceri este determinată de vânzările moderate înregistrate în contextul crizei COVID-19, scădere pronunțată mai ales în ceea ce privește vânzările de echipamente, anunță compania Orange România printr-un comunicat de presă. La 30 septembrie 2020, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.613.176 de clienți, menținându-se la nivelul T3 2019.

Serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra la finalul lunii septembrie 519.869 clienți, în ușoară scădere comparativ cu T3 2019, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 377.272 de clienți, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă din 2019.

Rețea

Dezvoltarea rețelei Orange a continuat și în perioada iulie – septembrie 2020, când 1.297 de noi localități au primit acces la conectivitate 4G+, pentru un număr de peste 845.000 de locuitori. Astfel, la finalul lunii septembrie, 63,84% din populația țării avea acces la viteze 4G+. Rețeaua 4G, la finalul celui de-al treilea trimestru, acoperea 98.99% din populația țării și 100% din cea urbană.

În contextul crizei sanitare și a creșterii nevoii utilizatorilor de a fi conectați online, consumul de date mobile a avut o creștere de 37% în T3 2020 comparativ cu T3 2019. În condițiile creșterii traficului, experienţa superioară a clienţilor în reţeaua Orange a fost confirmată şi de raportul netograf.ro. Conform raportului, reţeaua Orange înregistrează cele mai mari viteze atât în cazul serviciilor de internet mobil, cât şi al celor de internet fix.

În august 2020, Orange a anunțat acoperire 100% 5G pentru București, efort ce plasează capitala în topul oraşelor europene din punct de vedere al conectivităţii. În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în Bucureşti și în alte 14 orașe: Bragadiru, Brașov, Chitila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popești-Leordeni, Predeal, Timișoara și Voluntari.

De asemenea, în trimestrul 3 al acestui an a continuat extinderea reţelei proprii de fibră optică, disponibilă la nivel național în 178 localități.

Servicii pentru companii

Digitalizarea accelerată a companiilor din perioada pandemiei și nevoia crescută de soluții IT a influențat și sectorul B2B. Veniturile pentru produsele IT&C oferite de Orange Business Services au crescut cu 21% în comparație cu T3 2019, iar interesul mult mai mare pentru securitate cibernetică, în contextul mutării activității angajaților în online, a dus la o creștere de aproape 26% pentru soluția Business Internet Security.

Servicii financiare mobile

Numărul clienților care au ales pentru operațiuni financiare Orange Money a continuat  să crească cu 60% în T3 2020 comparativ cu T3 2019 ajungând la 245.000 de utilizatori. După numărul record de 1 milion de tranzacții atins în trimestrul anterior, tranzacțiile Orange Money au ajuns la un nou prag de 1,3 milioane în T3 2020. De asemenea, față de T3 2019, s-a dublat numărul de tranzacții cu cardurile de debit Orange Money, la peste 500.000.

Digital

La șase luni de la începerea crizei sanitare, trendul de alegere a soluțiilor digitale și a interacțiunilor online este în continuare ascendent. Numărul clienților care utilizează aplicația My Orange a crescut cu peste 20% față de trimestrul anterior, în timp ce comenzile din magazinul online Orange s-au dublat. Oferta digitală YOXO, abonamentul ce poate fi gestionat exclusiv din aplicația mobilă dedicată, se dovedește a fi atractivă pentru clienți, iar numărul utilizatorilor crește constant, mai precizează compania.

Deși traversăm o perioadă de criză, cu multiple incertitudini, în al treilea trimestru al acestui an vedem o ușoară revenire a consumului. Comportamentele digitale nou formate în rândul clienților devin obișnuințe și sunt pe un trend ascendent. Orange Money a atins un nou prag de 1,3 milioane de tranzacții, semn că oamenii se îndreaptă din ce în ce mai mult spre aplicații mobile pentru servicii financiare. De asemenea, vedem o continuă creștere, de la începutul pandemiei, pe segmentul de business, în contextul în care companiile au nevoie de soluții diverse de IT&C. Al treilea trimestru din acest an a însemnat pentru Orange pași mari făcuți în direcția dezvoltării de produse și servicii din universul digital și 5G. Prin acoperirea 100% 5G a centrului economic al României, București, punem bazele pentru o infrastructură telecom care va susține viitorul economiei digitale și va revoluționa importante sectoare de business precum cele destinate orașelor inteligente, sănătate, media ori automotive.” a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.


7 comentarii despre subiectul „519.869 clienți Orange Home TV la sfârșitul lunii septembrie 2020”:
Anonim

Serviciul prin satelit nu este mare lucru, el este comod și binevenit pentru regiunile mai izolate, care nu dispun de alternative. Adevărata bătălie se duce prin cablu, acolo unde trebuie investit în dezvoltarea unei infrastructuri timp de mai mulți ani pentru extindere și modernizare (fibra optică). Aici reușesc numai companiile serioase și puternice din punct de vedere financiar, nefiind loc pentru jucătorii mărunți care încet, încet sunt preluați de cei mari.

Sorin

Compania mamă Orange are bani cât sa cumpere 10 RCS RDS-urî, dacă la aceasta se referă aluzia din offtopicul tau...

Anonim

ompania mamă Orange are bani cât sa cumpere 10 RCS RDS, dar până una alta Digi este lider de piață, Iar cum preluări la acest nivel ar fi blocate de Oficiul concurenței, lui Orange îi va rămâne doar posibilitatea de a se dezvolta pentru a se apropia de Digi. Dar e greu, lupta este dură, prețurile practicate de Digi sunt mici, iar Orange nu prea este obișnuit cu așa ceva. Probabil trebuie să vină cu altceva ...

Anonim

Pentru toti Anonimi :Orange tv DTH are cea mai clara imagine mai ales cele HD,apoi prin satelit e cea mai sigura televiziune,apoi abonamentul dupa 2 ani va fi la jumate asta anseamna 20 lei 3 receptoare al doilea pachet,apoi daca am curent tot timpul am si tv.

Anonim

Cel mai sau cea mai, nu există. Toate au plusuri și minusuri. Un comentariu echilibrat, care sa țină de cât mai multe aspecte, este in interesul tuturor, altfel dezamăgirea va fi mare dacă doar ne vom duce cu sacul la pomul lăudat.

bobbyireland

De ce ar fi imaginea mai buna la Oranj decat la Focus ? Ca asa spune cineva mai sus !

Anonim

cu sacul daca ma duc la pom tot iau ceva si nici Focusul nu e de neglijat dar cu un HD NU se face primavara.Diferenta se vede antre ele.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile