"Sărbătorile de iarnă vin la FilmCafé cu filme care să ne dinamizeze și care să ne ridice moralul, în această perioadă în care ieșirile din casă sunt limitate la strictul necesar, iar lipsa socializării ne predispune la depresie. Iată despre ce producții este vorba și de ce merită să le acordăm atenția noastră", precizează televiziunea FilmCafé într-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Luni, 21 decembrie, ora 20:10
Joi, 24 decembrie, ora 17:35
Parodia e înțesată de gaguri preluate din desenele animate. Un cowboy arătos (Arnold Schwarzenegger în vârstă de 28 de ani) o escortează pe domnișoara Jones (Ann-Margret) pentru că îi datorează viața tatălui ei. Tânăra trebuie să ducă în siguranță un seif plin cu bani tatălui ei, domnul Jones (Strother Martin). Pe de altă parte, Jack (Kirk Douglas) - care se consideră „cel mai rău om din vest” - e pe cale să fie spânzurat, în urma unui jaf de bancă ce a mers prost. Șeful corupt al băncii - Avery Simpson (Jack Elam) - are pentru Jack un job, în schimbul libertății... Pentru că vrea să pună mâna pe banii domnului Jones, îl angajează pe Cactus Jack ca să îl jefuiască. Personajul lui Kirk Douglas a fost gândit ca echivalentul uman al Coiotului Wile E. din desenele animate "Looney Tunes" și "Road Runner" ale Warner Brothers.
The Legend of Zorro (2005)
Joi, 24 decembrie, ora 19:25
The Legend of Zorro (2005), cu lupte în tren, are un calup întreg de zece minute de nebunie care cuprinde urmăriri pe trăsuri aflate în goana cailor, lupte cu sabia, lupte corp la corp, încăierări şi explozii uriaşe. Deznodământul cutremurător vine atunci când eroul mascat jucat de Antonio Banderas îl învinge pe vicleanul erou negativ (Rufus Sewell), aflat la capătul unui tren ce stă să explodeze.
Astérix aux jeux olympiques (2008)
Sâmbătă, 26 decembrie, ora 19.35
Cu cel mai mare decor construit vreodată în Franța (stadionul Jocurilor Olimpice) și nume extrem de grele din lumea sportului și a filmului în distribuție (Alain Delon - în rolul lui Cezar, Michael Schumacher, Zinedine Zidane, Toni Parker etc.), Asterix la Jocurile Olimpice aduce pe micul ecran - în săptămâna Crăciunului - umor franțuzesc, unele dintre cele mai palpitante aventuri ale celebrilor Asterix și Obelix și unele dintre cele mai bune efecte speciale făcute vreodată în Hexagon.
Return to the Blue Lagoon (1991)
Joi, 31 decembrie, ora 20:00
Printre primele roluri ale fotomodelului Milla Jovovich s-a numărat Lilli Hargrave în Return To The Blue Lagoon şi sequel-ul său. Milla avea 15 ani când a primit rolul. Aventură, suspans, poveste de maturizare, romance - toate se combină în acest film desfășurat pe fondul unor peiseja exotice de o rară frumusețe din Sudul Pacificului. Filmul e inspirat din romanul The Blue Lagoon din 1908, scris de Henry De Vere Stacpoole și este un remake al The Blue Lagoon, cu Brooke Shields și Christopher Atkins.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.