vineri, 18 decembrie 2020

Digi lansează campania „Mai departe. Mai încrezători”

Sub sloganul „Mai departe. Mai încrezători”, Grupul Digi | RCS & RDS anunță printr-un comunicat remis către hdsatelit.com lansarea unei noi campanii prin care marchează finalul anului 2020, cu îndemnul de a privi cu optimism spre anul viitor: "Mai departe. Mai încrezători! În 2021 #Conectați Nelimitat".

"Anul 2020 a reunit o serie de temeri și incertitudini. Contextul pandemic a generat schimbări majore atât în mediul personal, cât și în sfera profesională sau cea a voluntariatului. În același timp, a scos la iveală și un aspect foarte important: doar adevăratele provocări ne fac mai puternici, ne determină să facem eforturi pentru a fi și mai buni și ne oferă doza de optimism necesară. Acestea sunt și constatările colegilor, ale clienților și partenerilor care au ales să împărtășească semenilor cum s-au raportat la evenimentele anului 2020 și cum se pregătesc să întâmpine 2021. 

Astfel, la final de an, Grupul Digi dorește să mulțumească angajaților, clienților și partenerilor din societatea civilă (asociații, ONG-uri), pe care a putut conta în această perioadă puțin spus diferită și pe care, totodată, i-a sprijinit mai ales în momentele dificile ale acestui an", se precizează în comunicatul de presă.

Despre Digi | RCS & RDS 

Grupul Digi este liderul segmentului de servicii de internet fix și pay-tv, după cotele de piață deținute în România, și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 8,4 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2019.

În domeniul serviciilor mobile de voce și date, Digi a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.


UPDATE 21 decembrie 2020: Comunicat: Grupul Digi și angajamentele de CSR (2018 – 2020) .

Profil de companie responsabilă social, în anul pandemiei

Sănătatea, educația și mediul sunt cele trei teme majore pe care o companie ar trebui să le vizeze dacă dorește să facă dovada unei strategii de dezvoltare sustenabilă, axată pe responsabilitatea față de societate, în România. Aceasta este principala concluzie a studiului ”Ce înseamnă pentru tine RESPONSABILITATEA?”, la care au răspuns online 1.250 de respondenți, în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie 2020, la inițiativa grupului Digi.

Românii dobândesc informații și își formează atitudinile responsabile față de societate în familie (48%), la școală (15%), în comunitate (14%) sau în toate aceste situații de interacțiune socială (16%), mai arată acest sondaj. Pentru 32% dintre respondenți, companiile responsabile se implică în educația de masă, pentru 26%, în sănătate, pentru 17% în protecția mediului, pentru 9% în comunitate.

Studiul, realizat de grupul Digi pentru al doilea an consecutiv, își propune să identifice preocupările majore ale publicului, în domeniul CSR, dar să evalueze și percepția publicului asupra proiectelor derulate de companie.

Astfel, în privința domeniilor în care ar trebui să se implice companiile, în viitor, prin proiectele de CSR, respondenții nominalizează pe primul loc tot educația de masă (39%), urmată de protecția mediului (37%), sănătate (19%), artă-cultură (3%), sport (2%).


Digi, o companie implicată și cu o prezență semnificativă în comunitate

În mediul social marcat de valul pandemic din 2020 și de incertitudinea cauzată de criza sanitară, grupul Digi s-a concentrat pe sprijinirea comunităților aflate în nevoie, respectiv a categoriilor vulnerabile reprezentate de familiile din comunitățile rurale și izolate, copiii instituționalizați sau din medii sociale în dificultate, spitalele și pacienții afectați de COVID-19. Deși contextul pandemiei a schimbat prioritățile, compania și-a urmat obiectivele de responsabilitate socială, deoarece majoritatea domeniilor de intervenție s-au suprapus cu domeniile prioritare de CSR ale companiei: sănătate, educație, digitalizare și incluziunea socială, voluntariat și spirit de inițiativă.

Confruntate cu o trecere masivă a învățământului în mediul online sau cu adoptarea sistemului work-from-home, comunitățile vulnerabile au avut nevoie de sprijin din partea Digi. În același timp, compania s-a alăturat efortului general de a sprijini spitalele și școlile publice, iar misiunea socială centrală a companiei a continuat prin furnizarea serviciilor de care toți cetățenii au avut nevoie pentru a rămâne conectați cu cei dragi și cu afacerile lor.

Având în vedere acțiunile grupului întreprinse în timpul pandemiei, 78% dintre respondenții la studiul realizat de companie au considerat că Digi a acordat sprijin semnificativ în lupta anti-COVID, iar 81% au evaluat Digi drept o companie „categoric responsabilă” sau „mai degrabă responsabilă” din punct de vedere social. Comparativ cu anul 2019, grupul Digi și-a îmbunătățit percepția publică privind implicarea în activitățile de CSR.

Acest lucru este demonstrat și de topul generat prin menționarea spontană a proiectelor de responsabilitate socială corporativă demarate de companie. Respondenții au menționat următoarele campanii: Solidaritate pentru sănătate (donații de echipamente medicale pentru secțiile ATI, în lupta contra COVID-19, cu 20%), Digi #EDU. Școala viitorului (donații de echipamente și servicii de conectivitate pentru copiii din zone defavorizate sau din comunități izolate/ mediul rural, cu 16%) și campania de donare de sânge Digi donează viață (8%). În clasament mai figurează și campaniile Mov Crăciun (6%), #amgrijă (5%), Casiopeea - Cursa Roz (cros și marș anual pentru femeile care suferă de cancer la sân, cu 3%) și campania Ajută copiii cei mai afectați de pandemie, de final de an, demarată de PRO FM și SOS Satele Copiilor.

Grupul Digi a decis să ducă mai departe misiunea de sensibilizare și educare a propriilor angajați, începută în 2019, odată cu proiectul de comunicare publică Digi donează viață. Anul acesta, peste 450 de angajați s-au prezentat la centrele de donare.

”Pașii făcuți de companie în ultimii doi ani pentru a-și spori prezența în comunitate și a ajuta la rezolvarea unor probleme sociale au condus la această îmbunătățire a scorului la nivelul percepției publice. Progresele înregistrate de Digi în respectarea angajamentelor de responsabilitate socială au fost apreciate și de organizatorii CSR Index România, care au acordat companiei Bronze Level Recognition, la ediția de anul acesta. Pentru a marca această evoluție, cu sprijinul colegilor din Digi24, am realizat un film, care prezintă sub forma unei sinteze principalele proiecte de CSR, din ultimii doi ani.

Provocările anului 2020 ne-au făcut mai solidari și mai responsabili, iar în acest moment al bilanțurilor privim mai departe, mai încrezători”, a declarat Luiza Domnișoru, director Comunicare și CSR Grupul Digi.


8 comentarii despre subiectul „Digi lansează campania „Mai departe. Mai încrezători””:
Anonim

Felicitări digi ,sunteti nr 1 ,Pe toate segmentele!

Anonim

Digi (RCS/RDS) au fost întotdeauna cei care au stabilit standardul pe piața de cablu, internet și telefonie mobilă pe piața românească. Iar pentru asta merită aprecierile noastre sincere. Faptul că au dovedit că poate exista calitate la prețuri accesibile (așa cum se știu ei cine, spuneau că nu se poate), i-a făcut și pe ceilalți jucători de pe piață să coboare în cele din urmă prețurile, dar și să își schimbe atitudinea arogantă față de cetățeanul care, până atunci, odată ce era prins cu un contract, era tratat dictatorial și cu greu mai putea scăpa de acesta (au exista contracte care se reînoiau automat cu încă un an, la nesfârșit, dacă abonatul nu era pe fază să solicite încheierea lor fix în ziua în care se împlinea anul). Acum timpurile s-au mai schimbat, dar Digi a rămas acolo sus, unde este un lider pe merit. Încă odată FELICITĂRI DIGi, pentru tot ce ați făcut și foarte probabil că veți face și de acum înainte !

Anonim

Celelalte companii de televiziune,internet sau telefonie,ar putea lua exemplu de profesionalism din partea celor de la digi fără pic de modestie de data asta!

Unknown

Felicitări, sunteți cei mai tari

Șosu

Felicitări,datorită vouă și ceilalți jucători au scăzut prețurile,bravo

Unknown

Chiar santeti cei mai buni și cei mai ieftini

Anonim

Important este să fi ieftin la propriu, nu la figurat.

Anonim

Exact, la Digi e ieftin la propriu, nu la figurat cum e la alții.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile