- Conținutul editorial disponibil pe pagina de Facebook si pe www.eurosport.ro vine în completarea meciurilor din Premier League transmise în exclusivitate pe Eurosport 1.
- De la emisiuni digitale live precum #PasiunePentruSport, la podcasturi precum Premier Podcast și articole de avancronică pe site-ul propriu, Eurosport ține fanii la curent cu cele mai importante noutăți din lumea sportului.
Eurosport ține companie fanilor sportului cu formate digitale interactive, articole și emisiuni online care acompaniază săptămânal meciurile din Premier League, dar și toate evenimentele importante din sport, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
#PasiunePentruSport este un talk show matinal în care Ion Alexandru analizează împreună cu fanii cele mai importante momente sportive în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 9:30, pe pagina de Facebook Eurosport. Interacțiunea cu fanii este foarte importantă, iar mediul prietenos face ca discuția să fie și mai plăcută. În fiecare ediție, fanii răspund la o întrebare!
Care sunt șansele?, este un talk show matinal transmis în fiecare vineri de la ora 9:30 pe pagina de Facebook Eurosport, care își propune sa aducă fanii mai aproape de Premier League și meciurile care vor urma în weekend. Cele mai importante partide din etapă și care sunt șansele echipelor să obțină victoria sau să înscrie sunt analizate împreună cu fanii.
În fiecare luni la ora 18, Ion Alexandru plus trei invitați discută despre etapa din Premier League într-o notă relaxată în Premier Podcast. Podcastul poate fi ascultat atât pe site-ul Eurosport.ro, cât și pe pagina de Facebook Eurosport.
În fiecare miercuri de la ora 18:30 pe siteul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport, patru pasionați de fotbal (fotbaliști, jurnaliști sau simpli fani) analizează cel mai tare subiect al săptămânii în E Talks. Discuția aduce față-n față oameni cu păreri diferite despre același subiect.
Vinerea, pe Eurosport.ro, se poate găsi un preview al etapei Premier League din weekend făcut de Vlad Dumitrescu și o analiză consistentă a echipelor care se vor întâlni.
În fiecare vineri de la ora 18:30, Euroscout aduce în fața fanilor un nou puști talentat care va marca istoria fotbalului în perioada următoare. Articolele realizate împreună cu băieții de la site-ul footballscouting.ro sunt prezentate în condiții grafice deosebite și includ și un interviu prin care aceste viitoare staruri sunt descoperite mai în amănunt.
Conținutul editorial Eurosport vine în completarea meciurilor din Premier League transmise pe Eurosport 1 în fiecare etapă, de vineri până luni, dar și a emisiunii Premier League Show, în care Ion Alexandru, Emanuel Terzian și experții Gabriel Cânu și Lucian Sănmărtean analizează meciurile în fiecare sâmbătă și duminică.
Despre Eurosport
Eurosport, destinația pentru sport nr. 1 din Europa, stârnește pasiunea pentru sport a fanilor și îi conectează la cele mai importante evenimente sportive din lume. În calitate de Gazdă a transmisiunilor Jocurilor Olimpice în Europa, Eurosport a oferit experiența supremă a Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang 2018 pentru mai mulți oameni, pe mai multe „ecrane” ca niciodată, prin intermediul canalelor locale Eurosport. În mod clar definite ca fiind Gazdele Ciclismului, ale Tenisului de Mare Șlem și ale Sporturilor de Iarnă, canalele Eurosport - Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosportnews - au în total 242 de milioane de abonaţi, în 75 de ţări din Europa, zona Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Eurosport.com este website-ul de știri de sport nr.1 al Europei, cu o medie de 42 milioane de vizitatori unici pe lună și, împreună cu aplicația Eurosport (disponibilă prin iOS și Android), sunt unicele locuri unde fanii vor putea urmări online Eurosport în orice moment pe mobil sau tabletă. Eurosport Events este divizia specializată în administrarea şi promovarea evenimentelor sportive internaţionale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi corporate.eurosport.com.
Despre Discovery Communications
Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial în divertismentul inspirat din realitate, furnizând conținut care inspiră, informează și delectează o audiență de fani pasionați din întreaga lume. Cu peste 8.000 de ore de conținut original anual, disponibil în 220 de teritorii și 50 de limbi, Discovery este liderul unor genuri TV îndrăgite în întreaga lume, puse la dispoziția fanilor pe toate ecranele: de la portofoliul de aplicații GO și Discovery Kids Play, servicii de streaming pentru consumatori, cum ar fi Eurosport Player și Motor Trend OnDemand, și până la conținutul digital al grupului Nine Media. Portofoliul de branduri premium al companiei cuprinde Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, Investigation Discovery, Travel Channel, Turbo / Velocity, Animal Planet, Science Channel, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A., Discovery Kids în America Latină și Eurosport, principalul furnizor de conținut sport premium, relevant la nivel local, și gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corporate.discovery.com și pe platformele sociale @DiscoveryInc.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.