"Așa cum anunțam încă de la lansarea proiectului, Digi CoRRRner (Reciclează! Redu! Refolosește!) se extinde și alte 165 de noi puncte de prezență vor fi dotate cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electronice. Astfel, peste 270 de puncte de colectare a deșeurilor de baterii și acumulatori (DBA) și deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) vor fi disponibile în rețeaua comercială Digi, înglobând orașele unde partenerul care asigură colectarea deține capacitățile necesare de preluare a acestora", anunță compania RCS RDS printr-un comunicat pe care l-a remis pentru publicare către HD Satelit Blog România.
Extinderea proiectului Digi CoRRRner în fiecare județ din România își propune să vină în sprijinul cât mai multor clienți cu un sistem facil de colectare a echipamentelor de care s-au folosit inclusiv în cadrul relației contractuale cu Digi (telefoane mobile, telefoane fixe, router-e, baterii și acumulatori). De asemenea, Digi CoRRRner reprezintă materializarea angajamentului companiei în protejarea mediului înconjurător și conștientizarea importanței resurselor naturale, prin transmiterea unui exemplu de comportament responsabil.
„Colțul reciclării” va exista, astfel, în 60% din punctele de Digi, în fiecare județ al țării, în orașele unde partenerul responsabil de colectare (Environ) deține capacitățile necesare pentru preluarea DBA și DEEE. Digi invită persoanele persoanele preocupate de mediu să se alăture acestui demers și să depună deșeurile DBA și DEEE în recipientele destinate din magazinele selectate. Lista tuturor magazinelor incluse în proiect poate fi consultată AICI.
De-a lungul celor aproape 28 ani de existență, Digi a demonstrat că unul dintre obiectivele sale strategice este dezvoltarea sustenabilă, pe termen lung. De aceea, compania a implementat un Sistem de Management Integrat, care include și certificarea ISO 14001: 2015 Sisteme de management de mediu (recertificat din iulie 2020). Mai mult, prin axa strategică de CSR #DigiBenefit, compania se angajează să fie responsabilă față de utilizarea resurselor naturale și încearcă să reducă impactul asupra mediului înconjurător.
Digi încurajează comportamentele responsabile în rândul propriilor clienți, derulând campanii de înlocuire a facturii tipărite cu cea electronică (pe tot parcursul anului 2020, numărul facturilor electronice activate a crescut cu 181% față de 2019), dar și în rândul angajaților, care beneficiază de un amplu proiect de colectare selectivă a deșeurilor în sediul din București, iar ulterior în celelalte sedii din țară. Gestionarea deșeurilor este o activitate importantă derulată de departamentul de specialitate al companiei, iar în 2020, cantitatea de deșeuri colectate și valorificate la nivelul grupului Digi în România a fost de 311,08 tone.
______________________
*deșeuri de baterii și acumulatori
**deșeuri de echipamente electrice și electronice
Despre Digi | RCS & RDS
Grupul Digi este liderul segmentului de servicii de internet fix și pay-tv, deținând 55% cotă de piață în România, pe aceste segmente, și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 8,4 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2019.
În domeniul serviciilor mobile de voce și date, Digi a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
Bravo lor, am de dus vreo 10 baterii de mașină și nu știam unde să le dau la reciclare
Cred că e vorba de colectarea de baterii și acumulatori de la dispozitive electronice, nu acumulatori mari cu acid de la autovehicule, camioane, tiruri etc. Scrie: "recipiente pentru colectarea deșeurilor electronice". Poate ar trebui sa întrebi la punctul respectiv de colectare înainte să cari acumulatori grei de mașină până acolo. Nici nu cred că vor avea loc în cosurile lor de colectare.
Diferența de abordare dintre Digi și celelalte companii concurente este evidentă. În timp ce Digi se străduiește ca să ofere cât mai mult și mai variat la prețuri accesibile, ceilalți se străduiesc să obțină profituri cât mai mari din ceea ce oferă. Iar acest lucru se simte, chiar dacă la în aparență cele două abordări ar putea fi interpretate ca fiind la fel. Nuanțele sunt diferite, iar aceasta este ceea de contează până la urmă.
Ce legătură au preturile accesibile despre care vorbești - și care sunt într-adevăr mici - cu campania lor de colectare a deșeurilor?
Legătura este. Aceea de a fi mereu aproape de cetățean, de a-i veni în întâmpinarea problemelor oferind soluții, nu doar financiare, dar și de altă natură, precum se vede. Cum să nu o vezi ?
Da, comentariul anterior in care spui că vine in întâmpinarea cetățeanului are legătură, că vine in întâmpinare cu modalități de colectare a deșeurilor. Dar acela anterior cu preturile nu are legătură cu subiectul. E doar o laudă gratuită OFFTOPIC. Măcar dacă îi lauzi, lauda la obiect, spune și tu că le pasa un pic mai mult de mediu decât o fac alții etc.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.