marți, 18 mai 2021

Mimyuni Media a solicitat autorizări de retransmisie pe teritoriul României pentru 20 televiziuni, inclusiv 5 Ultra HD

În ședința de astăzi a CNA au fost discutate solicitările pentru acordarea autorizației de retransmisie prin rețele de comunicații electronice pe teritoriul României a unui număr de 20 servicii de programe licențiate în Qatar. Solicitarea a fost depusă în data de 12 martie 2021 de Mimyuni Media Entertainment din Bulgaria, în calitate de reprezentant al societății GLOBAL BROADCASTING ENTERPRISE Ltd din Emiratele Arabe Unite.

GLOBAL BROADCASTING ENTERPRISE Ltd deține 66 canale tv licențiate in Qatar, cu drept de difuzare la nivel mondial. Dintre acestea, GLOBAL BROADCASTING ENTERPRISE, prin Mimyuni Media Entertainment, a solicitat autorizație de retransmisie pe teritoriul României pentru un număr de 20 televiziuni. Acestea sunt televiziuni cu tematică muzicală, despre un stil de viață sănătos, de divertisment, stil de viață, documentare, posturi tv pentru copii și de sport.

"Aceste canale sunt prezente în mai mult de 20 de țâri. Inițial, Mimyuni s-a axat pe partea de Orient. Asia si America de Sud, iar acum aceste canale au început sa fie prezente și în țări europene precum Bulgaria, Spania și Portugalia. Deja sunt în discuții avansate pentru Austria, Elveția și România. Elementul inedit al acestor canale este faptul că multe dintre ele sunt in format 4K. În ultimul timp, aceasta este tendința de evoluție a canalelor tv, către conținut de înalță rezoluție. Aceste televiziuni au un număr foarte mare de ore de conținut nou și deci rata de repetiție este destul de scăzută. În prezent există deja un acord stabilit cu INES. Ei vor fi primii care vor retransmite aceste 20 de canale tv", a explicat reprezentanta Mimyuni Media Entertainment.

"Una dintre televiziuni, Lolly Kids, este un  proiect social care încurajează tinerele talente, pe copiii care compun și performează diverse cântece și care le trimit aceste proiecte ale lor de pe diverse scene, iar cele mai bune proiecte sunt retransmise online. Acest canal este prezent la toți marii operatori din Spania si are un succes foarte mare acolo. Fiind un proiect social, va fi oferit operatorilor cu titlu gratuit. Doar costurile tehnice, dacă vor exista, vor trebui acoperite. Al doilea canal pentru copii, Smilie Tv, are un conținut axat în principal pe diverse activități creative pentru copii (de exemplu, sa facă origami), pentru a le dezvolta aceste abilitați creative. Deci nu sunt difuzate desene animate. Inițial vor fi programe cu copii din alte țări, iar dacă se vor trimite înregistrări și cu copii din România, vor fi şi acestea incluse în canalul tv", a mai arătat reprezentanta posturilor tv.

"În acest moment, continutul este același în Europa, nu există un feed dedicat României. Niciunul dintre canale nu este localizat, nici cu subtitrare, nici cu dublaj. Pentru a face acest lucru, trebuie să existe o distribuție mai mare. Sigur, pe măsură ce distribuția va creşte, daca va creşte, va apărea şi localizarea. Pentru Lolly Kids nu credem că este nevoie de localizare, deoarece este cu cântece. La fel, în cazul canalelor de muzică, nu este necesară localizarea. Probabil în cazul canalelor de sport, dar tot pe măsură ce creste distribuția, va apărea și localizarea cu subtitrări", a explicat reprezentanta Mimyuni Media.

"La momentul acesta nu există publicitate si nici nu este luată în calcul vreo inserție de publicitate pe vreunul dintre aceste canale tv", a confirmat reprezentanta companiei solicitante.

"În privința canalelor de muzică, există o separare a lor în funcție de genul muzical. La unele există semnalul în rezoluție 4K, dar și în rezoluție HD. Conținutul este diferit in proporție de 70% între cele două semnale (HD și 4K), chiar dacă au aproape aceeași denumire (diferă doar mențiunea 4K sau HD)", a explicat reprezentanta Mimyuni Media.

"Am trimis către toți operatorii prezentările întregului portofoliu de canale. Operatorii, în funcție de nevoile și de strategia lor de piață, își vor întocmi pachetele de canale. Fiecare își selectează ce are nevoie, nimic nu va fi impus. Nu vor fi obligați de exemplu să aleagă un număr minim de canale, nu vor fi obligați să aleagă și canalele HD, daca le doresc în grilă doar pe cele 4K. Desigur, la momentul acesta, tendința este mai mult către rezoluția 4K, dar depinde și de capabilitățile tehnice ale fiecărui operator. Nu toți au echipamentele necesare să retransmită în rezoluție 4K, motiv pentru care există și versiuni HD", a detaliat reprezentanta companiei solicitante.

Întrebată de un membru CNA daca există riscul să fie difuzate de aceste televiziuni programe cu discriminări împotriva femeilor, reprezentanta Mimyuni Media a explicat:

"Nu vor exista discriminări de acest tip. În plus, firma investitoare a cumparat conținutul de la diverși producători de conținut, nu acea firma produce programele. Conținutul nu este produs în Emiratele Arabe Unite. Aceste canale sunt asamblate si retransmise din Bulgaria. Din acest motiv, firma care deține dreptul de a retransmite aceste canale este Mimyuni Media Entertainment din Bulgaria, care este o subsidiară a celei din Emiratele Arabe Unite. Mimyuni Media este înregistrată în Bulgaria. Bulgaria a fost aleasă deoarece are o viteză de internet foarte mare, iar aceste canale sunt retransmise prin IP. Unele dintre ele sunt deja prezente și pe satelit", a mai explicat reprezentanta companiei solicitante.

Printre televiziunile pentru care a fost solicitată autorizarea se numără și WOW 4K, PARTY'S 4K, CHILLAYO 4K, SPEED FACTOR 4K, PET & PAL 4K, SPORTYFY, BLACK DIAMONDZ, FLAME, CUBAYO, KICK, HEALTH & WELLNESS, HOMEYS`S, LOLLY KIDS și SMILIE TV.

Decizia de autorizare a fost amânată. CNA dorește să știe dacă forma programelor și abordarea respectă legislația și valorile Uniunii Europene. Membrii CNA au explicat ca astfel de solicitări nu sunt obligatorii, dar ar fi recomandat să afle din ce zone provine continutul, adică dorește o listă a furnizorilor de conținut, dar și autorizările de retransmisie din alte țâri din Uniunea Europeană.

***

Mimyuni Media Entertainment deține și televiziunile de sport WOW, SPEED FACTOR și SPORTYFY, televiziunile pentru copii și familie CINEMACHI JUNIOR, CINEMACHI FAMILY, CINEMACHI FAMILY, LOLLY KIDS, PLANET FUN, SMILIE TV și PET & PAL TV, televiziunile de filme și divertisment CINEMACHI, CINEMACHI DOCU, CINEMACHI XTRA, CINEMACHI COMEDY, CINEMACHI ROMANCE, CINEMACHI ART, CINEMACHI ACTION, CINEMACHI CRIME, CINEMACHI DRAMA și CINEMACHI SCREAM, televiziunile tematice și de lifestyle LUXE & LIFE, HEALTH & WELLNESS și HOMEYS`S, precum și televiziunile de muzică AMOREYO, CHILLAYO, PARTY`S, CUBAYO, BLACK DIAMONDZ, MELODIA RU, AFRICAYO, KICK și SONGBIRD.

Mimyuni Media Entertainment a lansat acum mai mult de un an şi jumătate un pachet de 5 televiziuni 4K livrate prin tehnologie IP, dedicate pentru operatorii de televiziune cu plată care doresc sa ofere abonaților canale Ultra HD. Fiecare televiziune are o bibliotecă de sute de ore conținut 4K nativ. Lunar sunt adăugat zeci de ore de conținut nou. Aceste posturi tv emit 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, iar continutul este 100% UHD nativ, fără publicitate.

În anul 2019, Jo Bikarski (directorul de marketing al Mimyuni) preciza: "Vom fi singurul radio-difuzor din lume care va oferi operatorilor 5 televiziuni Ultra HD. Acest pachet de televiziuni 4K va ajuta operatorii de televiziune cu plată, oferindu-le lor și abonaților acestora o cantitate suficientă de conținut de calitate superioară pentru televizoarele lor 4K".

Cele cinci televiziuni Ultra HD sunt:

- WOW! 4K - o televiziune de sporturi extreme, lifestyle și divertisment;

- Chillayo 4K - o televiziune de relaxare cu peisaje din toate colțurile lumii, dar și filmări urbane.

- Party’s 4k - o televiziune muzicală care difuzează inclusiv concerte interesante, interviuri și în culise.

- Speed ​​Factor 4K - o televiziune dedicată pasionaților de sporturi cu motor, stil de viață și divertisment.;

- Pet & Pal 4K - o televiziune dedicată pasionaților de animale de companie, natură și faună sălbatică.

Televiziunile 4K operate de Mimyuni Media emit la rezoluția de 3840 × 2160 pixeli cu High Dynamic Range (HDR), în versiuni de 60 și 50 fps, cu o gamă largă de culori (Wide Color Gamut). Tot conținutul a fost și va fi filmat nativ în 4K.

La acel moment, Mimyuni Media preciza că pachetul de televiziuni 4K este livrat prin tehnologie IP operatorilor de televiziune cu plată din întreaga lume. Fiecare operator poate testa gratuit cele 5 televiziuni pentru o perioadă de 10 zile, care poate fi solicitată în orice moment și care nu obligă operatorii să facă vreo achiziție.


5 comentarii despre subiectul „Mimyuni Media a solicitat autorizări de retransmisie pe teritoriul României pentru 20 televiziuni, inclusiv 5 Ultra HD”:
Anonim

5 posturi tv 4K HDR, introduse dintr-o data la un operator tv din Romania, ar însemna un avantaj imediat pentru acest operator pe segmentul ofertei Ultra HD si l-ar diferenția de ceilalti furnizorii de servicii de retransmisie tv.

Anonim

Sanse mici sa intre la operatori mari.Pentru inceput vor fi doar la Ines.Daca intra un post 4K din lista la Orange sau Vodafone sa ziceti mersi.

Anonim

Îmi doresc să fie și la Orange TV Satelit aceste canale 4K UHD și FULL HD

Anonim

https://www.mimyuni.com/ .....cred ca e vorba de canalele astea

Bogdan1811

Nu degeaba au eliberat frecvențe cei de la DIGI. Baga pe 1-2 o exrraoptiune din posturile alea, mai baga pe 1-2 restul posturilor în HD românești și... uite asa se gândesc lucrurile la nivel de elită. Bravo DIGI:). Doar nu credeati că stă DIGI în restul posturilor discovery:)))))

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile