Telekom Romania anunță printr-un comunicat pentru presă că, în parteneriat cu Oracle, lansează o premieră importantă pentru piața de telecomunicații din România, cu scopul de a crea un nou punct de referință în experiența clienților.
Clienții Telekom Romania care așteaptă vizita unui tehnician de teren vor putea vedea, în aplicația de management a contului MyAccount locația acestuia în timp real, cu ora estimată a sosirii și alte detalii relevante. Astfel, întreaga experiență a clienților ajunge la un nou nivel de referință prin introducerea unei transparențe fără precedent în acest domeniu de servicii.
„Este un mare pas înainte, atât din punct de vedere tehnologic, cât și cultural, demonstrând avansul pe care Telekom Romania îl are față de restul pieței de telecomunicații, dar și capacitatea companiei de a inova și implementa servicii noi pentru clienții săi. Așa cum vedeți localizarea unui taxi în timp ce îl așteptați, în același mod orice client Telekom Romania va putea urmări acum traseul pe care îl are un tehnician, precum și ora estimată a sosirii la locul intervenției”, a declarat Andrei Popovici, Director Executiv Vânzări Locale și Operațiuni în cadrul Telekom Romania.
Prin intermediul acestui serviciu, clienții au posibilitatea de a vedea unde se află tehnicianul, pentru a evita astfel pierderea determinată de timpul cu așteptarea, iar Telekom poate aloca de fiecare dată, în mod optim, persoana potrivită pentru serviciul de teren, folosind cel mai rapid motor de planificare optimizată disponibil. În plus, compania poate monitoriza cât de eficient ajung la și de la programările planificate, păstrând în același timp clientul informat despre progres până la sosirea la fața locului.
Serviciul este dezvoltat în parteneriat cu Oracle. Oracle Field Service Cloud este o soluție de comunicații pentru clienți și servicii de teren bazate pe cloud. Aceasta colectează date de pe teren și învață în timp real să prezică exact evenimentele viitoare, reducând costurile organizaționale și sporind eficiența.
„Așteptările schimbătoare ale clienților au forțat organizațiile - mari și mici - să regândească modelele tradiționale de afaceri și modul în care acestea își deservesc clienții. Pandemia globală a forțat și mai mult companiile să realizeze acest proces, prin crearea de noi fluxuri de venituri și oferte de servicii”, a menționat Panagiotis Pantazis, director de vânzări Oracle Applications, România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Malta.
„Telekom Romania are o cultură a inovației care i-a permis să fie lider de piață de mai mulți ani, iar cu Oracle Field Service are acum platforma perfectă pentru a-și susține atât nevoile actuale, cât și viitoare”, a continuat Panagiotis Pantazis.
Telekom Romania le oferă astfel clienților un instrument pentru a înțelege pe deplin starea serviciilor lor, prin posibilitatea de a vizualiza în timp real, de pe orice browser web, informațiile despre rezervări. Totodată, clienții au posibilitatea de a oferi feedback instantaneu cu evaluări și comentarii, direct din aplicația MyAccount.
„Din dorința de a le oferi clienților noștri cele mai moderne și ușoare experiențe, echipa Service Delivery și Assurance a contribuit la dezvoltarea și implementarea de noi facilități în aplicația mobilă MyAccount. Dacă putem reprograma livrarea unui pachet online, am putea reprograma vizita echipei tehnice folosind aplicația mobilă interfațată cu aplicația Oracle”, a explicat Laura Marinescu, Service Delivery and Assurance Director în cadrul Telekom România.
Serviciul Unde mi-e tehnicianul poate fi accesat din aplicația de gestionare a contului MyAccount Telekom, secțiunea Asistență/Deranjamente.
Bravo!!!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.