- Discovery Sports și-a asigurat drepturi exclusive pentru a difuza Australian Open până în 2031
- Tennis Australia și Eurosport își extind astfel parteneriatul început în 1995
Turneul va fi transmis în România pe Eurosport și Eurosport Player
- Mats Wilander (S) și Barbara Schett (D) prezintă completeaza transmisiunile Eurosport de la Australian Open (Imagine: Eurosport)
Discovery Sports a anunțat astăzi printr-un comunicat remis către HD Satelit că a ajuns la un acord cu Tennis Australia pentru a transmite Australian Open în direct și exclusiv la nivel paneuropean până în 2031. Acordul pe termen lung intră în vigoare în 2022 și include toate drepturile liniare și digitale.
Parteneriatul se va extinde astfel la peste 30 de ani, după ce Eurosport a difuzat pentru prima dată Australian Open în 1995.
Ca parte a acordului pe următorii 10 ani, Discovery va folosi canalele, platformele și brandurile sale globale, inclusiv Eurosport și platformele sale de streaming pentru a prezenta Australian Open unui public din ce în ce mai mare. Pe lângă etalarea tenisului de clasă mondială, Discovery va colabora cu Tennis Australia pentru a crea o gamă largă de conținut de lifestyle și divertisment care va urmări povești din turneu și care va permite telespectatorilor să descopere cât mai mult din culisele acestui sport.
Eurosport va deține, de asemenea, drepturi exclusive la nivel paneuropean pentru competiții premergătoare Australian Open, precum turneul ATP Adelaide International, care oferă jucătorilor un prilej excelent de antrenament înaintea Grand Slam-ului de la Melbourne.
Andrew Georgiou, Președinte al divizei Sport, Discovery, a declarat: „Suntem încântați să colaborăm cu Tennis Australia și să consolidăm parteneriatul pentru acest eveniment, considerat una dintre bijuteriile sezonului de tenis. Avem un istoric incredibil în a oferi conținut de tenis de top pentru publicul care se bucură de evenimentele de Grand Slam pe platformele noastre și în a da viață tuturor poveștilor care contează, atat din teren cat și din afara acestuia, indiferent de platforma pe care oamenii aleg să urmărească turneul. Extinderea pe termen lung a parteneriatului nostru cu Australian Open este dovada faptului că putem duce acest proiect și mai departe. Varietatea canalelor TV, a platformelor și brandurilor globale Discovery îmbinate cu parteneriatul cu Tennis Australia ne vor permite să ajungem la un public nou, construind conținut în jurul unor povești noi și diferite"
În România, turneul australian, la care Simona Halep a ajuns în finală în 2018, va fi transmis pe Eurosport și Eurosport Player.
Craig Tiley, CEO al Tennis Australia și Director de Turneu la Australian Open, a adăugat: „Pentru mai bine de 25 de ani, Eurosport a dat viață turneului Australian Open în Europa și suntem bucuroși să extindem acest parteneriat istoric. Așteptăm cu nerăbdare să aducem la viață acoperirea noastră inovatoare prin intermediul Eurosport și Discovery și să spunem poveștile jucătorilor de pe teren și nu numai, atât în ianuarie, cât și pe tot parcursul anului.”
Ediția Australian Open din 2021 a adus audiențe-record pentru serviciul de streaming Eurosport, prin aplicația Eurosport, cu o creștere de 36% în vizionări față de 2020 și o creștere de 84% în minutele vizionate față de același an. Creșteri semnificative ale vizitatorilor unici pentru platformele digitale Eurosport în timpul Australian Open (+61% vs 2020) au fost, de asemenea, raportate în Regatul Unit (+244% față de 2020), Italia (+90%), Germania (+53%) și Spania (+25%).
Discovery transmite în această săptămână în direct pe Eurosport săptămâna a doua de la US Open.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.