vineri, 10 septembrie 2021

Premiera documentarului „Salvatorii din 11 septembrie” la Discovery

Discovery difuzează sâmbătă, 11 septembrie, la ora 23:00, premiera documentarului „Salvatorii din 11 septembrie”, comemorând 20 de ani de la evenimentele tragice de la World Trade Center, anutna televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Documentarul urmărește eforturile lui Jon Stewart, fostul câștigător al premiului Primetime Emmy și gazda Daily Show, al activistului și salvatorului 9/11 John Feal și al eroului departamentului de pompieri al New York, Ray Pfeifer, de a lupta pentru ca prim respondenții 9/11 să primească beneficii pentru sănătate și compensații.

Salvatorii din 11 septembrie profilează ambiția și perseverența acelor indivizi determinați să lupte pentru a se asigura că drepturile oamenilor care și-au pus viața în joc și au ajutat în zilele și săptămânile ce au urmat tragediei de acum 20 de ani sunt respectate. Acest documentar reușește să spună unele dintre cele mai importante povești ale timpurilor noastre și să le dea o voce celor care nu o aveau”, a spus Lisa Holme, SVP of Content and Commercial Strategy, Discovery. 

Documentarul a fost filmat de-a lungul a cinci ani și dezvăluie lupta dusă de oameni ca Jon Stewart, John Feal și Ray Pfeifer cu Guvernul SUA pentru asigurarea unor beneficii pentru sănătate și compensații pentru miile de respondenți care au suferit financiar și de pe urma unor boli care le-au pus viețile în pericol din cauza toxinelor emise la Ground Zero după acea zi.

Regizorul Rob Lindsay a spus: „Sunt recunoscător lui Jon Stewart și John Feal pentru faptul că mi-au oferit ocazia de a le documenta lupta pentru justiție. Salvatorii din 11 septembrie pune sub lupă activiști sociali care s-au luptat împotriva sistemului și au câștigat. Sunt entuziasmat că am putut să aducem aceste povești în prim-plan cu ajutorul parteneriatului cu Discovery.

Despre Discovery

Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial în divertismentul inspirat din realitate, furnizând conținut care inspiră, informează și delectează o audiență de fani pasionați din întreaga lume. Cu peste 8.000 de ore de conținut original anual, disponibil în 220 de teritorii și 50 de limbi, Discovery este liderul unor genuri TV îndrăgite în toată lumea, puse la dispoziția fanilor pe toate ecranele, prin: portofoliul de aplicații GO; servicii de streaming pentru consumatori, cum ar fi discovery+, Food Network Kitchen și Motor Trend OnDemand; conținutul digital al grupului Nine Media; un parteneriat ce dezvoltă conținut inspirat din realitate și despre istoria naturii cu BBC; și un acord strategic cu PGA TOUR pentru a deveni gazda internațională a golfului. Portofoliul de branduri premium cuprinde Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, ID, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel și viitoarea multi-platformă dezvoltată ca un joint-venture global alături de Chip și Joanna Gaines, Magnolia Network, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A., Discovery Kids în America Latină și Eurosport, destinația principală pentru competiții sportive premium, relevante la nivel local, și gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corporate.discovery.com și pe platformele sociale @DiscoveryInc.


Niciun comentariu despre subiectul „Premiera documentarului „Salvatorii din 11 septembrie” la Discovery”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile