Începând cu 4 octombrie, TV Paprika difuzează o nouă producție locală, emisiunea „Și mai multă culoare în farfurie”, realizată de chef Radu Dumitrescu. De asemenea, din 1 octombrie, televiziunea va afișa și un nou logo, anunță TV Paprika printr-un comunicat remis către HD Satelit Blog România.
Emisiunea a fost filmată anul acesta în Ungaria și are un scop foarte precis: să dărâme mitul potrivit căruia generația tânără urăște să gătească, dar și, în același timp, să le facă poftă de gătit tinerilor. Primul sezon al show-ului „Și mai multă culoare în farfurie” are 16 episoade, a câte 30 de minute fiecare și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00.
Chef Radu Dumitrescu descrie noua emisiune ca fiind „instagramabilă și cool”. Și, în același timp, aceasta nu are scopul de a împărtăși rețete cu publicul. „Am încercat să fac o emisune culinară fără să fie vorba despre rețete. Sunt mii de site-uri cu rețete. Așa că de ce s-ar fi uitat cineva la noi? Și pentru că am încercat să aflăm de ce noua generație nu dă doi bani pe gătit. Și am aflat, chiar de la noua generație. Care este smart, cool și funny, dar care vede partea gastronomică într-o altă viziune. Și atunci ne-am adaptat și am realizat niște episoade pe înțelesul lor, alături de ei”, explică chef Radu.
Episoadele din „Și mai multă culoare în bucătărie” vor avea și câțiva invitați speciali, nu neapărat faimoși, dar clar speciali pentru chef Radu. „Am încercat sa iau pulsul noii generații de la ea direct. Am avut tineri care gătesc sau nu, dar și oameni dragi mie, apropiați de cultura mea, care au încercat să-mi explice cum văd ei fenomenul: noua generație vs food. Oamenii invitați, cei apropiați mie, sunt cunoscuți de mine și de bula noastră comună. Dragoș Stanca, Radu Rughinis. Nimic interesant pentru mass-media de azi, dar foarte relevanți în comunitatea noastră”, povestește bucătarul-șef.
În timpul filmărilor, chef Radu a fost surprins să descopere că reprezentanții noii generații prind poftă de gătit atât timp cât cei care îi învață au răbdare cu ei și le explică corect care sunt pașii esențiali de urmat. În viziunea sa, problema cu gătitul și tinerii din ziua de azi este ritmul alert al vieții, însă dacă vrei, poți face din gătit o experiență minunată: „ Gătitul apropie oameni, e un act social, erotic pe alocuri. Și este foarte clar că rezultatul muncii tale în farfurie este întotdeauna gustos în fata celorlalți. Trebuie doar să vrei. Timp mai există, iar despre bani, numai de bine, cu 50 ron, patru prieteni pot face o tigaie de paste pe care să o gătească/ mănânce împreună și apoi să stea o noapte la povești în jurul acelei tigăi”, promite el.
În plus, de la 1 octombrie, TV Paprika va avea un nou logo, mult mai jucăuș și cool, perfect pentru a atrage noua generație să descopere frumusețea gătitului și să o îndemne să jongleze cu aromele, gusturile și texturile mâncării de calitate.
Așadar, în luna octombrie, noutățile se țin lanț la TV Paprika, iar chef Radu Dumitrescu va adăuga ”Și mai multă culoare în farfurie” pentru toți cei care doresc să învețe să mănânce sănătos și delicios!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.