vineri, 17 decembrie 2021

Statistici privind serviciile de internet fix din Republica Moldova - septembrie 2021

În trimestrul III al anului 2021, conexiunile de Internet fix în bandă largă din Republica Moldova au înregistrat o creștere de 4,2%, însumând 749.400, iar volumul veniturilor obținute din vânzarea acestor servicii s-au majorat cu 4,8%, totalizând circa 363 mil. lei. Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) la serviciile de acces la Internet fix a scăzut cu 2% și a însumat 162,4 lei.

Potrivit datelor statistice prezentate către ANRCETI de furnizorii de servicii de acces la Internet fix, creșterea vânzărilor pe acest segment de piață din Republica Moldova se datorează, în principal, majorării numărului de abonați la serviciile de acces la Internetul fix de mare viteză. Astfel, în perioada de raportare, numărul abonaților conectați la Internet în baza tehnologiilor de fibra optică (FTTx) a crescut cu 13,1% şi a însumat circa 588.000, ceea ce reprezintă 78,4% din numărul total de abonați.

Totodată, numărul abonaților conectați la Internet prin tehnologia xDSL și cablu coaxial a scăzut cu 19,1%, și respectiv, cu 19%, reprezentând 111.800, și respectiv, 47.800 din totalul abonaților, iar numărul de abonați conectați prin intermediul altor tehnologii a crescut cu 7,5%, reprezentând 2200. În consecință, rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet fix, raportată la 100 de locuitori, a crescut cu 1,6 puncte procentuale și a ajuns la 28,9%.

Cei mai mulți abonați la serviciile de acces la Internet fix (50,7% din numărul total al acestora) beneficiază de viteze mari de acces și transfer de date cuprinse între 30 și 100 Mbps, iar 30,5% beneficiază de viteze de peste 100 Mbps. În același timp, 16,8% din abonați dispun de viteze de acces și navigare pe Internet cuprinse între 10 și 30 Mbps, 0,8% de viteze de la 2 la 10 Mbps, iar 1,2% de viteze de până la 2 Mbps.

Urmare a evoluției pieței serviciilor de acces la Internet fix în trimestrul III al anului 2021, furnizorilor le-a revenit, în funcție de cifra de afaceri, următoarele cote de piață: Moldtelecom - 61,9%, Starnet Soluții – 20,5%, Orange Moldova – 6,2%, iar celorlalți furnizori o cotă cumulativă de 11,4%.


Niciun comentariu despre subiectul „Statistici privind serviciile de internet fix din Republica Moldova - septembrie 2021”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile