„În anul 2021 ANCOM a desfășurat aproape 3.700 de controale, neregulile descoperite fiind sancționate cu amenzi în cuantum de peste 3,5 milioane de lei. În acest an am derulat și o nouă campanie de verificare a acoperirii cu semnal de voce mobilă în zonele în care ne-a fost semnalată instalarea de noi stații de bază menite să crească gradul de acoperire”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM, într-un comunicat remis către HD Satelit România.
Ca urmare a celor 3.682 de controale, ANCOM a transmis 230 de notificări și a aplicat 776 de avertismente şi 329 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 3.585.500 de lei. Suma constituie venit la bugetul de stat.
Piața comunicațiilor electronice
Pe piaţa de comunicaţii electronice, în anul 2021, ANCOM a efectuat 2.046 de acțiuni de control, contravenienții primind 230 de notificări, 320 de avertismente și 142 de amenzi contravenționale, în cuantum de 2.750.500 de lei.
84 de amenzi contravenționale în cuantum total de 1.736.000 de lei au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de telefonie pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire asumate prin licențe, încălcarea obligațiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali, desfășurarea procesului de portare sau încălcarea altor obligații.
În anul 2021, ANCOM a finalizat o nouă campanie de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce mobilă a zonelor locuite de cel puțin 98% din populația României, fiind realizate măsurători doar în localitățile în care operatorii au declarat că au îmbunătățit semnificativ acoperirea.
5 amenzi contravenționale în cuantum total de 50.000 de lei au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de acces la internet, cea mai mare dintre ele, în cuantum de 30.000 de lei, fiind aplicată pentru furnizarea neautorizată de rețele sau servicii de comunicații electronice.
24 de amenzi contravenționale în valoare totală de 732.000 de lei au fost aplicate și furnizorilor de servicii de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV), în principal pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condițiilor cuprinse în autorizațiile tehnice.
Furnizorii de rețele de tip CATV au fost sancționați cu 24 de amenzi contravenționale în valoare totală de 202.500 de lei pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în Autorizația Generală, în timp ce operatorii de radiocomunicații au fost sancționați cu 5 amenzi în cuantum total de 30.000 de lei pentru utilizarea unor frecvențe fără a deține licență sau nerespectarea parametrilor tehnici și operaționali ai stațiilor radio.
Piața echipamentelor radio și compatibilitate electromagnetică
Pe piața echipamentelor radio și compatibilității electromagnetice, ANCOM a efectuat 1.068 de controale, în urma cărora au fost aplicate 346 de avertismente și 122 de amenzi contravenționale în valoare totală de 517.000 de lei. Cea mai mare amendă a fost în valoare de 45.000 de lei și a fost aplicată pentru deținerea și utilizarea echipamentelor de tip jammer.
În ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică, cea mai mare amendă, în valoare de 20.000 de lei, a fost aplicată pentru introducerea pe piață a unor aparate ce nu erau proiectate și fabricate în conformitate cu cerințele esențiale.
Piața serviciilor poştale
ANCOM a efectuat în anul 2021 un număr de 568 de acțiuni de control, fiind aplicate 110 avertismente și 65 de amenzi contravenționale, în cuantum de 318.000 de lei, fiind frecvent constatată nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală.
Din totalul controalelor, 4 au vizat verificarea Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, în urma acestora fiind aplicată o amendă în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea condițiilor minime de calitate pentru trimiterile de corespondență internă din sfera serviciului universal.
Principalele nereguli au constat în furnizarea neautorizată a serviciilor poștale, nerespectarea modalităților de predare a trimiterilor poștale către destinatari, nerespectarea conținutului confirmărilor de primire sau avizelor poștale și neinscripționarea/marcarea trimiterilor poștale.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.