Serialul dramă Superputeri (Powers) debutează din 17 ianuarie, pe AXN. Cele două sezoane ale producției vor fi difuzate consecutiv, câte două episoade în fiecare luni seara, de la ora 21:00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Într-o societate consumeristă și superficială, guvernată de cultura paparazzi, există supereroi, care nu își folosesc mereu puterile în direcția bună.
Astfel, această nouă generație de supereroi este lipsită de substanță, extrem de mercantilă și mereu în căutare de profit, fiind deseori susținută de interesele ascunse ale unor companii. Aceștia zboară deasupra orașului Los Angeles, impunându-și puterile asupra maselor de oameni obișnuiți, care se tem de ei, dar care, totodată, îi idolatrizează.
Pentru a putea contracara acțiunile acestora și a menține lucrurile pe un făgaș cât de cât normal, poliția L.A. a înființat o noua divizie, numită Superputeri, formată din agenți suficient de curajoși pentru a se confrunta cu noii idoli.
Christian Walker este un personaj carismatic, cu aer de rockstar și multe fițe. A fost un Superstar în cadrul elitei de eroi, dar căruia i-au fost luate puterile în mijlocul unei lupte cu fostul său mentor, Wolfe. Acest lucru nu l-a făcut să renunțe și astfel, s-a reinventat ca detectiv, unde își folosește expertiza unică să investigheze crime, în timp ce caută cu disperare să-și recupereze puterile și fosta glorie. Lui Christian i se alătură Deena Pilgrim, un detectiv minune, cu un stil aparte și plin de sarcasm. Deena este fiica unui legendar om al legii și noua membră a diviziei, unde își folosește instinctele incredibile, atenția pentru detalii și abilitatea de a doborî în luptă răufăcători mult mai mari ca ea.
Cei doi primesc misiunea de a investiga noile cazuri în care sunt implicați supereroii de la Căpitanul Emile Cross.
Wolfe, Johhny Royalle și Retro Girl sunt printre cei mai puternici, cunoscuți și controversați eroi. Johhny are o minte infractională, precum și abilitatea de a se teleporta dintr-un loc în altul. Carismatic, Johhny are un zâmbet cuceritor și o capacitate de a iubi, care se dovedește a fi propriul călcâi al lui Ahile.
Retro Girl este, fără îndoială, superstarul grupului, simbolul justiției, altruismului, dar și foarte perspicace în zona business. Disponibilitatea ei de a se expune riscurilor pentru binele celor din jur este egalată doar de abilitatea ei de a-și gestiona brandul personal la nivel global, precum și nenumăratele contracte de imagine.
Wolfe este tipologia de erou care bântuie nu doar coșmarurile, dar terorizează și pe timpul zilei. Fost infractor, acesta și-a petrecut ultimele două decenii într-o închisoare de maximă siguranță, unde puterile i-au fost ținute în frâu prin intermediul unor brutale intervenții chirurgicale. Acum, acesta se află la granița nebuniei și încearcă să-și impună propria filozofie printre ceilalți supereroi. Totodată, acesta are o legătură indestructibilă cu Charlie, care le va cauza probleme amândurora.
Sharlto Copley, Susan Heyward, Noah Taylor, Eddie Izzard, Michelle Forbes și Adam Godley formează distribuția noului serial, produs de Sony Pictures Television, cu Charlie Huston (Skinner, Sleepless) și Rémi Aubuchon ( Falling Skies, SGU Stargate Universe) producători executivi. Creatorii de benzi desenate, Brian Michael Bendis și Michael Avon Oeming, sunt creatorii serialului și, totodată, producători executivi.
Cum ar arată o lume în care supereroii sunt de fapt, personajele negative? Ce s-ar întâmpla dacă aceștia își folosesc puterile ca o scuză pentru crime, infracțiuni sau înțelegeri dubioase? Răspunsurile la aceste întrebări incomode vor putea fi aflate, odată cu premiera Superputeri (Powers), din 17 ianuarie, lunea, de la ora 21.00, la AXN.
Trailer Superputeri/Powers sezon 1: https://www.youtube.com/watch?v=OBrd5dRlOu4
DESPRE AXN
AXN este o televiziune de top de filme şi seriale, care oferă publicului român conținut energic cu un mix perfect de acțiune, intrigi și portrete de personaje bine conturate. Serialele AXN originale (Absența, Carter, Polițiști fără frontiere, Hannibal), dar și cele mai noi sezoane ale producțiilor americane de mare succes (Doctorul cel bun, Blacklist, NCIS) se bucură de aprecierea publicului român. Mai multe informații despre AXN sunt disponibile pe www.axn.ro.
luni, 10 ianuarie 2022
Superputeri (Powers), un nou serial SF la AXN
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.