Microsoft a anunțat că va achiziționa Activision Blizzard, o companie lider în dezvoltarea de jocuri și în divertismentul interactiv . Achiziția planificată include francize emblematice de la studiourile Activision, Blizzard și King precum „Warcraft”, „Diablo”, „Overwatch”, „Call of Duty” și „Candy Crush”, pe lângă activitățile globale de eSport prin Major League Gaming.
Cu trei miliarde de oameni care joacă în mod activ jocuri, gaming-ul este una din cele mai răspândite modalități de divertisment. De aceea, această achiziție va accelera dezvoltarea Microsoft în domeniul jocurilor pe dispozitive mobile, PC, console și în cloud și va oferi elementele de bază pentru metavers.
Microsoft va achiziționa Activision Blizzard pentru 95 dolari / acțiune, într-o tranzacție în numerar evaluată la 68,7 miliarde dolari, incluzând numerarul net al Activision Blizzard. Când tranzacția se va finaliza, Microsoft va deveni a treia companie de jocuri din lume după venituri, după Tencent și Sony. Compania Activision Blizzard are studiouri în întreaga lume în care lucrează aproape 10.000 de angajați.
Bobby Kotick va continua să fie CEO al Activision Blizzard. Dupa finalizarea tranzactiei, Activision Blizzard va fi în subordinea lui Phil Spencer, CEO, Microsoft Gaming.
„Gamingul este cea mai dinamică și interesantă categorie de divertisment pe toate platformele de astăzi și va juca un rol cheie în dezvoltarea platformelor de tip metavers”, a precizat Satya Nadella, președinte și CEO, Microsoft.
Industria jocurilor este una de peste 200 de miliarde de dolari. Numai în anul 2021, numărul total de lansări de jocuri video a crescut cu 64% față de anul 2020 și 51% dintre jucătorii din SUA au petrecut mai mult de 7 ore pe săptămână jucând pe consolă, PC și dispozitive mobile. 3 miliarde de oameni la nivel global joacă astăzi jocuri, iar Microsoft estimează că numărul jucătorilor să crească la 4,5 miliarde până în 2030. Peste 100 de milioane de jucători, inclusiv peste 25 de milioane de membri Xbox Game Pass, joacă jocuri Xbox pe consolă, PC, telefoane mobile și tablete în fiecare lună.
„De mai bine de 30 de ani, echipele noastre au creat unele dintre cele mai de succes jocuri. Combinația dintre și francizele extraordinare ale Activision Blizzard și tehnologia și sistemul de distribuție al Microsoft, accesul la talente, viziunea ambițioasă și angajamentul comun față de jocuri vor contribui la asigurarea succesului nostru continuu într-o industrie din ce în ce mai competitivă”, a precizat Bobby Kotick, CEO, Activision Blizzard.
Jocurile pe dispozitive mobile reprezintă cel mai mare segment al gamingului, aproape 95% din toți jucătorii la nivel global bucurându-se de jocuri pe mobil. Microsoft și Activision Blizzard vor oferi francize precum „Halo” și „Warcraft” practic oriunde doresc. Și cu jocuri precum „Candy Crush”, afacerea mobilă a Activision Blizzard va reprezentă o oportunitate semnificativă pentru Microsoft în acest segment în creștere rapidă.
Achiziția îmbunătățește de asemenea portofoliul Microsoft Game Pass, cu planuri de a lansa jocurile Activision Blizzard în Game Pass, care a atins o nouă etapă de peste 25 de milioane de abonați. Cu cei aproape 400 de milioane de jucători activi lunar ai Activision Blizzard în 190 de țări și francize de trei miliarde de dolari, această achiziție va transforma Game Pass într-una dintre cele mai convingătoare și diverse oferte de jocuri din industrie. La finalizarea tranzacției, Microsoft va avea 30 de studiouri interne de dezvoltare a jocurilor, împreună cu capacități suplimentare de publicare și de producție esports.
Tranzacția este supusă condițiilor obișnuite legale și aprobării acționarilor Activision Blizzard. Se așteaptă ca tranzacția să se finalizeze în anul fiscal 2023. Tranzacția a fost deja aprobată de consiliile de administrație ale Microsoft și ale Activision Blizzard.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.