- Audiențele pe platformele digitale pentru Beijing 2022 au depășit cele ale PyeongChang 2018 după numai patru zile de competiție.
- Abonamentele plătite noi pentru Beijing 2022 au depășit deja numărul înregistrat pentru PyeongChang 2018.
- De opt ori mai multă lume a urmărit conținut în regim de streaming comparativ cu aceeași perioadă de acum patru ani.
- Audiențele televiziunilor liniare au rămas la un nivel bun, similar celor de la PyeongChang 2018, în ciuda consumului TV mai mic cu 10% față de acum patru ani.
Prima săptămână a Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022 a adus creșteri uriașe pe platformele digitale Eurosport și discovery+, precum și o audiență bună pe canalele liniare la nivel european. Beijing 2022 a început puternic în rețeaua de televiziuni a Eurosport, Gazda Jocurilor Olimpice, dar mai ales pe platformele de streaming, anunta Eurosport printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
De opt ori mai multă lume a urmărit în regim de streaming Jocurile Olimpice față de aceeași perioadă a PyeongChang 2018, iar numărul de abonamente plătite pe platformele Eurosport și discovery+ a depășit deja nivelul de acum patru ani, cu o săptămână inainte de încheierea competiției
Aproape 750 de milioane de minute de conținut au fost urmărite în regim de streaming pe platformele plătite Eurosport și discovery+, de peste 18 ori mai multe decât în aceeași perioadă pentru PyeongChang 2018. Numărul mediu de minute urmărite per utilizator este mai mult decât dublu pe serviciile de streaming, în timp ce televiziunile au înregistrat o creștere de 29% a minutelor urmărite în medie față de ultima ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Conținutul gratuit de știri și video de pe site-urile Eurosport și-a dublat, la rândul său, audiența.
Audiențele televiziunilor liniare au rămas la un nivel bun, similar celor de la PyeongChang 2018, în ciuda consumului TV mai mic cu 10% față de acum patru ani. Țările nordice, printre care Suedia și Norvegia, au înregistrat creșteri semnificative de audiență în acest an.
Jean-Briac Perrette, President & CEO, Discovery Streaming & International, a spus: „Jocurile Olimpice au început în forță pe toate platformele noastre, serviciile de streaming continuând să depășească așteptările în mod semnificativ.”
Andrew Georgiou, President of Sports, Discovery, a spus: „Creșterea de audiență și interacțiune pe care o vedem în această primă fază a Jocurilor Olimpice demonstrează cu adevărat plus valoarea adusă de Discovery fanilor și partenerilor. Continuăm să oferim conținutul nostru olimpic către tot mai multă lume și pentru o durată tot mai îndelungată în rețeaua digitală Eurosport și discovery+.”
„Aceste lucruri indică un conținut impresionant prezentat cu ajutorul tehnologiei inovatoare, prin povești cu impact despre eroii locali. Abia așteptăm să aducem fanilor și restul acțiunii și cele mai mari noutăți de la Jocurile Olimpice.”
De la începutul competiției, website-urile Eurosport, care includ versiunile locale, printre care și Eurosport.ro, au fost accesate de două ori mai mult decât în aceeași perioadă a PyeongChang 2018. Platforma continuă să-și extindă conținutul și le aduce fanilor actualizări în timp real, știri și materiale video de la Jocurile Olimpice.
Eurosport difuzează Jocurile Olimpice Beijing 2022 în 50 de piețe din Europa*, având 11 producții la nivel național și acoperire în 19 limbi diferite. Eurosport oferă integral Jocurile Olimpice, pe platformele sale digitale.
_________________
*Exclude Rusia.
NOTE
Perioada măsurată acoperă primele opt zile întregi de competiție de la Jocurile Olimpice Beijing 2022 (5-12 februarie), precum și Ceremonia de Deschidere și competițiile desfășurate în zilele premergătoare ei (2-4 februarie). Pentru canalele liniare, perioada se întinde doar până pe 10 februarie.
luni, 14 februarie 2022
Audiențe pentru Eurosport în prima săptămână Beijing 2022
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Dacă Eurosport va lua ce este bun din aceste transmisiuni de la jocurile olimpice, va putea avea audiențe la cote înalte și în continuare.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.