Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022 încep oficial astăzi, odată cu Ceremonia de Deschidere ce are loc la ora 14:00, ora României. Aceasta este transmisă pe Eurosport 1 și platformele digitale Eurosport, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Mai jos regăsiți un material care cuprinde o selecție de citate ale experților Eurosport de la Jocurile Olimpice de Iarnă:
- Gunilla Lindberg, Membru al Comitetului Olimpic Internațional, vorbește despre China ca gazdă a Jocurilor Olimpice
- Coline Mattel și Kjetil Strandbraten, experți Eurosport în sărituri cu schiurile, vorbesc despre competiția de la Beijing
- Martin Fourcade, expert Eurosport în biatlon, vorbește despre condițiile din probele de biatlon de la Jocurile Olimpice
- Tor-Arne Hetland, expert Eurosport în schi fond, vorbește despre favoriții din competițiile de la Beijing
- Jean-Pierre Vidal și Andre Myhrer, experți Eurosport în schi alpin, vorbesc despre condițiile de la Beijing și favoriți
De asemenea, pe Eurosport.ro găsiți materiale în timp real de la Beijing 2022:
Programul complet și rezultatele tuturor probelor, cu opțiunea de a urmări în direct sau la cerere orice probă - LINK
Știri și informații despre echipa olimpică a României - LINK
Video-uri cu cele mai importante momente de la Jocurile Olimpice - LINK
VIDEO: Cum arată pârtia de coborâre masculin la schi alpin – LINK
Vă recomandăm și seria Olympics Unlocked, în care sporturile olimpice sunt explicate prin intermediul tehnologiei de top și a experților Eurosport, din studioul unic Eurosport Cube - LINK
Mai multe despre tehnologia din spatele Eurosport Cube și istoricul său puteți găsi aici - LINK
CINE: Gunilla Lindberg, Secretar-General al Comitetului Olimpic Suedez și Membru al Comitetului Olimpic Internațional
SUBIECT: Gunilla Lindberg vorbește într-un interviu exclusiv cu Discovery Suedia despre China ca gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă în 2022
Care e părerea ta despre faptul că Jocurile Olimpice se țin în China, o țară non-democratică?
China face parte din Comitetul Olimpic Internațional și din Națiunile Unite. Este o țară controversată din mai multe puncte de vedere, dar nu consider că a avea competițiile în China este o problemă.
Au existat schimbări în bine în China de când a găzduit Jocurile Olimpice de Vară Beijing 2008?
Au existat efecte pozitive, dar și negative. Sper sincer ca presa să continue să raporteze și după încheierea Jocurilor problemele care există.
Există însă concluzii clare despre efectele pozitive ale celei mai recente ediții găzduite în China?
Este imposibil de spus, fiindcă nu am realizat astfel de analize. Suntem o organizație care se ocupă cu sportul. Desigur, îmbunătățiri au existat, însă drumul către o democrație este lung.
Cum a arătat procesul prin care Jocurile Olimpice au ajuns să fie organizate în China?
Am avut două candidate drept gazde: Beijing și Almaty din Kazahstan. Beijing a câștigat cu trei voturi mai mult decât Almaty.
Este prezența unei democrații un factor atunci când se alege gazda unor Jocuri Olimpice?
Este un subiect dificil de dezbătut Avem relații cu China, la fel cum avem cu multe alte țări, iar eu nu văd cu ce ne-ar ajuta dacă am lăsa unele țări la o parte. Cum am spus, China face parte din Națiunile Unite, iar aceste țări sunt capabile să găzduiască Jocurile.
Ești de acord cu decizia de organizare a Jocurilor Olimpice în China?
Sigur că eu cred că ar fi fost mai bine să fie organizate în Suedia. Văd însă puterea pe care sportul o are în a construi relații între țări și cred în această putere. Sportul nu poate rezolva totuși probleme pe care nici politicienii nu le pot rezolva. Am avut două opțiuni și iată-ne unde suntem.
CINE: Hans-Martin Renn – arhitectul trambulinelor de sărituri cu schiurile de la Beijing 2022
SUBIECT: Arhitectul trambulinelor de sărituri cu schiurile de la Beijing 2022 vorbește într-un interviu exclusiv Eurosport despre cum au fost acestea construite
Cred că sunt trambuline unice, deși au un profil care nu este spectaculos. Este greu să facem comparații cu alte trambuline, din Europa, ca Willingen. Obiectivul nostru nu a fost să construim trambuline după anumite specificații, ci să fie potrivite pentru o competiție sigură de anvergură internațională, precum Jocurile Olimpice. Întreaga structură este fantastică și impresionantă prin dimensiunile sale.
Din punctul meu de vedere, cooperarea a fost una excelentă, bazată pe încredere. Dacă ne doream să facem o modificare de 1,5 metri, de exemplu, o făceam fără discuții, fiindcă totul se baza pe faptul că ne dorim să facem cel mai bun lucru posibil.
CINE: Coline Mattel, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice
SUBIECT: Coline Mattel vorbește despre diferențele dintre Jocurile Olimpice și alte competiții din Cupa Mondială
Nu știu dacă pot explica exact în ce fel sunt diferite, dar chiar sunt. Cred că lumii îi pasă mai mult de Jocurile Olimpice. La Cupa Mondială sau Campionatele Mondiale se uită cu precădere fanii săriturilor cu schiurile. Nu sunt atât de mulți urmăritori, însă Jocurile Olimpice sunt un eveniment la scală globală. Cred că asta face competiția mai de anvergură.
Când am participat eu la Jocurile Olimpice a fost și prima oară când femeile au putut concura, așa că a fost o ocazie și mai mare. Nu știu să zic exact care a fost diferența față de competițiile normale, însă atunci când eram în vârful trambulinei am simțit ceva cu totul diferit. Nu te mai gândești la rezultatele sezonului sau cine a câștigat Cupa Mondială în trecut. Totul reîncepe de la zero.
CINE: Coline Mattel, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice
SUBIECT: Coline Mattel vorbește despre condițiile pe care sportivii le au în cadrul săriturilor cu schiurile la Zhangjiakou National Ski Jumping Centre
Va fi zăpadă artificială și am văzut că se pot organiza competiții astfel, cu ușurință. Am văzut în alte locuri, precum Sochi, că nu e nevoie de multă zăpadă, cât timp este relativ rece. Poți avea trambuline care să fie pregătite destul de bine cu zăpadă artificială. Mai mult, nimeni nu cunoaște trambulinele încă. Va fi, poate, dificil pentru sportivi să le descopere. Acestea fiind zise, e ușor trist să știm că nu vom vedea totul alb, iar imaginea Jocurilor Olimpice ar putea avea de suferit, însă lipsa zăpezii nu cred că va fi o problemă pentru competiție.
Cea mai mare provocare va fi vântul, care ar putea fi o problemă mai mare pentru sportivi la Beijing. Vântul poate face lucrurile mai complicate pe trambuline mari, însă cred că juriul este unul foarte experimentat și va știi asta. Am văzut la Willingen că juriul știe cum să gestioneze situații dificile, așa că va găsi o metodă prin care să facă totul cât mai corect pentru sportivi.
CINE: Kjetil Strandbraten, expert Eurosport și antrenor experimentat
SUBIECT: Kjetil Strandbraten vorbește despre săritorii cu schiurile care l-au impresionat în acest sezon
Marius Lindvik (Norvegia) a fost foarte puternic în ultimele competiții. Cred că el, alături de Ryōyū Kobayashi (Japonia) și Karl Geiger (Germania) sunt favoriții la aceste Jocuri Olimpice. Va fi interesant de urmărit cum vor evolua, fiindcă nimeni nu a mai sărit pe aceste trambuline, așa că va fi o ocazie destul de specială.
Trambulinele sunt diferite față de cele pe care sportivii sar în Cupa Mondială. E nevoie de o lansare bună din vârf. Cred că poate Lindvik este marele favorit, fiindcă este foarte puternic și pe o pantă ascendentă. Are încredere multă.
Cred că și Halvor Egner Granerud este pe drumul cel bun. Avem, astfel, doi norvegieni care pot lupta pentru medalii, alături de sportivii din Austria sau Germania – în special Geiger sau Kobayashi, care sunt și ei mari favoriți. Competiția pe echipe va fi foarte interesantă de urmărit, în special cea mixtă.
Vor fi competiții foarte strânse pentru medalii.
CINE: Martin Fourcade, expert Eurosport și cvintuplu campion olimpic la biatlon
SUBIECT: Martin Fourcade vorbește despre condițiile de la Beijing și numește Zhangjiakou National Biathlon Centre „una din cele mai frumoase arene din lume”
Pregătirea pentru Jocurile Olimpice a fost foarte ciudată, în special dată fiind situația COVID. Sunt în Beijing și trebuie să spun că atmosfera aici este una specială, din cauza pandemiei. Știi că planează mereu posibilitatea de a ieși din joc oricând, așa că pregătirea este una dificilă.
Am văzut că unii sportivi nu au participat la unele etape de Cupă Mondială. Desigur, asta s-a mai întâmplat în trecut, dar nu așa mult ca în acest an. Sunt foarte curios și abia aștept probele olimpice din acest an, fiindcă situația este una nouă și sunt curios cum o vor gestiona sportivii.
Am ajuns la Beijing săptămâna trecută și am rămas chiar surprins plăcut de pistă și zona arenei. Este minunat, unul dintre cele mai frumoase arene de biatlon din lume. Pista este chiar plăcută, foarte bine construită. Zăpada este foarte tare, așa că vom avea condiții stabile pentru toate echipele. A fost foarte frig, cu temperaturi până la -19C, cu mult vânt, dar zăpada nu este așa murdară precum îmi imaginam. Simt că nu condițiile zăpezii sau ceruirea schiurilor vor face diferența.
Am ajuns în China cu multe semne de întrebare, însă după primul antrenament, la care am asistat, am simțit o satisfacție mare. Este o arenă frumoasă și abia aștept probele de biatlon.
Sportivii trebuie să se simtă bine – cred că este una din cheile succesului și va fi și anul acesta, mai ales dată fiind situația COVID. În succesele mele de la Jocurile Olimpice, faptul că am lăsat părțile negative la o parte și m-am concentrat pe cele pozitive a fost esențial.
Asta le-am spus și sportivilor francezi înainte de Jocuri. Le-am spus că Jocurile Olimpice sunt despre plăcerea de a fi acolo. Ești departe de familie, fără prieteni sau fani, așa că va fi o situație specială din cauza COVID. Va exista o presiune mai mare decât de obicei din partea presei, dar cheia pentru evoluții bune este ca fiecare să se gândească la lucrurile pozitive și la faptul că pentru majoritatea dintre ei a fi la Jocuri este un vis pe care-l au de mici copii.
Chiar și dacă va fi dificil, dacă vor avea probleme, dacă probele olimpice nu încep așa cum și-ar fi dorit, dacă vântul îi deranjează în poligon – mereu trebuie să ia lucrurile pozitive din situație. Este posibil să te simți bine la Jocurile Olimpice în ciuda presiunii, a situației COVID sau a altor lucruri deranjante.
CINE: Tor-Arne Hetland, expert Eurosport și campion olimpic la schi fond
SUBIECT: Tor-Arne Hetland vorbește despre probele de schi fond de la Beijing 2022
Norvegia va fi probabil țara care va câștiga cele mai multe medalii la schi fond. Există, desigur, mulți alți sportivi care sunt pregătiți bine, iar pista și altitudinea vor fi diferite față de condițiile cu care sunt obișnuiți norvegienii.
Livo Niskanen ar putea să le pună probleme norvegienilor, în special în probele de 15km și 30km, stil clasic. De asemenea, Rusia are mulți sportivi puternici, în special în probele masculine. Suedia este probabil țara care va domina probele feminine, deși nivelul de top al Theresei Johaug este probabil peste cel al suedezelor.
Atât Federico Pellegrino, cât și Richard Jouve, sunt capabili să îi pună probleme lui Johannes Klæbo în lupta pentru aur, dar probabil amândoi sunt mai degrabă favoriți pentru o medalie oarecare, decât pentru aur în special.
Ca norvegian, abia aștept să îi văd pe Johaug și Klæbo. Un duel între Klæbo și Alexander Bolshunov, precum și unul între Johaug și suedeze, vor fi interesante. Abia aștept proba de 15km, unde există mulți sportivi puternici din mai multe țări. Vor fi niște Jocuri Olimpice fenomenale!
Traseul va fi foarte dificil. Nu l-am explorat personal, însă va fi o pistă grea și un traseu solicitant. Este tehnic, iar condițiile vor fi dificile. Altitudinea este alt lucru important de luat în seamă pentru competitori.
CINE: Jean-Pierre Vidal și Andre Myhrer, experți Eurosport și campioni olimpici
SUBIECT: Jean-Pierre Vidal și Andre Myhrer vorbesc despre cum au decurs Cupele Mondiale din schi alpin și ce așteptări au de la Beijing 2022
Jean-Pierre Vidal
Cred că la masculin este foarte dificil de prezis ce se va întâmpla, fiindcă nu-l mai avem pe Marcel Hirscher, care era sportivul care domina Cupa Mondială. Anul trecut Alexis Pinturault i-a luat locul, însă în acest an vedem că îi este mai dificil. Startul de sezon nu a fost foarte bun pentru el, dar cred că Alexis poate câștiga aurul la combinata alpină. Poate câștiga multe probe – de ce nu și slalom și slalom uriaș.
Cred, totuși, că cel mai bun schior al momentului este Marco Odermatt. Când analizezi performanțele sale vezi că este incredibil, iar în probele de viteză el va fi foarte puternic. El poate fi un sportiv care să câștige o medalie la slalom uriaș, alta la Super-G și o a treia la coborâre. În sezonul Cupei Mondiale Odermatt este omul de bătut. Anul trecut s-a luptat cu Alexis, dar acum este în fața sa.
La feminin este mai simplu. Lupta se va da între Mikaela Shiffrin și Petra Vlhova. Ele vor fi starurile de la Jocurile Olimpice, fiindcă sunt foarte puternice și lupta se va da între ele la probele tehnice. Îmi place de Petra, care este o luptătoare uriașă. Este foarte puternică și să vii din Slovacia și să concurezi la acest nivel nu este ușor. Este interesant, fiindcă în Slovacia nu sunt mulți schiori la nivel înalt. Mereu este plăcut să avem parte de povești uimitoare, așa că sper ca Mikaela sau Petra să câștige cât mai multe medalii. Ar fi un moment mare pentru oricare dintre ele.
Andre Myhrer
În probele masculine, Marco Odermatt este omul de învins. Este tânăr, dar cred că am văzut deja în acest sezon de Cupă Mondială că este neînfricat și cred că este pregătit să facă spectacol în China. La băieți întreg sezonul a fost ca un roller coaster până acum, cu mulți câștigători diferiți. Vor fi unele dintre cele mai deschise probe, la care nu știm cine va câștiga aurul, fiindcă există mulți favoriți.
La feminin lupta se va da între Petra Vlhova și Mikaela Shiffrin, desigur. Personal, sper ca Anna Swenn-Larsson să găsească ritmul ei cel mai bun, de asemenea. Cred că schiază bine, însă pe plan mental nu este foarte pregătită, așa că va trebui să lucreze la acest aspect și sper să fie pregătită să se lupte cu Petra și Mikaela.
CINE: Andre Myhrer, expert Eurosport și campion olimpic la schi alpin
SUBIECT: Andre Myhrer vorbește despre favoriții din proba masculină de coborâre de duminică
Alexander Aamodt Kilde a câștigat de trei ori în acest sezon, așa că el va fi omul de urmărit la coborâre. Momentan nu știm exact cum va fi zăpada și cum vor arăta pârtiile. Sunt multe lucruri noi pentru sportivi, așa că totul reîncepe cumva de la zero. Va fi important cum se va adapta fiecare sportiv situației, zăpezii – așa cum am văzut și la Kitzbuhel.
Cred că mulți dintre ei ar putea spera la o medalie. Poate Johan Clarey, cu experiența sa și rutina, ar putea fi un candidat. Este o pârtie nouă de concurs, așa că rutina ar putea fi importantă și l-ar putea să se adapteze mai repede. Va fi foarte entuziasmantă proba, dar dacă ar trebui să merg pe cineva, aș merge pe Aamodt Kilde.
CINE: Andre Myhrer, expert Eurosport și campion olimpic la schi alpin
SUBIECT: Andre Myhrer vorbește despre progresul din schiul alpin, date fiind debuturile unor țări precum Haiti sau Arabia Saudită la probele de schi alpin de la Jocurile Olimpice
Cred că este important să creștem în continuare numărul de schiori din jurul lumii. Este un sport grozav, iar Jocurile Olimpice sunt oportunitatea potrivită de a arăta acest sport lumii. Jocurile Olimpice se desfășoară în China, unde sunt mulți oameni care s-ar putea apuca de schi. Ar fi benefic pentru toată lumea, inclusiv pentru brandurile din schi, care trec printr-un moment mai neplăcut. China este o piață importantă, așa că sper ca Jocurile Olimpice vor avea un impact pozitiv și că vor contribui la creșterea numărului de schiori de peste tot.
Jocurile olimpice sunt transmise și pe Eurosport 4k, în format nativ, fără HLG. Creșterea calității imaginilor este evidentă.
Anonim, cum s-a discutat de atât de multe ori, Eurosport 4K transmite nativ 4K HDR doar anumite evenimente, de câteva ori pe an, și aproape întotdeauna anunță aceasta. In rest nu e nativ 4K și/sau HDR, și nici nu va fi în curând. De unde sa obțină conținut 24 de ore din 24 nativ in HDR si 4K? Eurosport 4K este de fapt un CANAL 4K DE EVENIMENT, care difuzează doar evenimente speciale - cum sunt jocurile olimpice - in 4K HDR, iar în restul timpului, ca sa nu difuzeze miră sau ca sa nu întrerupă emisia, transmite upscalat din HD. Asta in Romania, Rusia și altele, că din ce știu, in Germania prin satelit de exemplu, se activează doar la evenimentele cu conținut nativ 4K HDR, in rest nu transmite nimic luni întregi. Sper că am fost destul de explicit ca toata lumea să înțeleagă că e canal 4K HDR doar la anumite evenimente, si că după ce se vor sfârși Jocurile Olimpice si până la următorul eveniment 4K HDR, va fi iar doar HD upscalat cu HDR HLG simulat, compatibil in totalitate doar cu anumite televizoare, doar cu grafica Ultra HD. Deci ei fac asta in România, Rusia etc ca un compromis, ca sa nu se întrerupă emisia - cum procedează la satelit in Germania - sau ca să nu difuzeze miră.
Eu cred ca a vrut sa spună ca e mai ok în 4k simplu fără HLG atunci când nu se poate în HDR10. In rest cred ca aveti dreptate iar informatiile pe care le-ați prezentat sunt binevenite.
Mie pe LG îmi merge bine cu acel HLG tot timpul. Dar chiar și așa, eu nu mă uit la Eurosport 4K decât când e conținut nativ 4K HDR, la evenimentele speciale, de câteva ori pe an. In rest, mă uit pe Eurosport HD. Uneori chiar nu mai îmi amintesc cu lunile că există Eurosport 4K. Mă uit doar când trebuie, când e 4K HDR nativ. Nu vad ideea de a mă uita când nu e 4K HDR nativ.
În online am întâlnit multe comentarii favorabile sau defavorabile sistemului 4K HLG. Totuși nu am întâlnit până acum în viața reală un televizor să mă mulțumească, deci rămân rezervat până la proba contrarie. În general e bine să crezi ceea ce vezi, nu doar ce auzi, pentru că interferențele, interesele și subiectivismul tipic fiecăruia dintre noi pot denatura mai mult sau mai puțin realitatea.
Verifica pe un televizor 4K LG model 2020 sau mai nou și vei rămâne uimit ce bine se vede Eurosport 4K in timpul Jocurilor Olimpice. Se vede mult mai bine decât Digi 4K, similar cu videoclipurile 4K de pe YouTube.
Jocurile Olimpice transmise acum de Eurosport se văd foarte bine pe orice televizor 4K. În privința asta este probabil unanimitate.
Cum am spus, HDR HLG activat pe conținut non HDR și non 4K, cum se întâmplă pe Eurosport in afara evenimentelor speciale, nu are cum să se vadă ca un conținut nativ 4K HDR pe niciun televizor. In cel mai fericit caz, se va vedea la fel că HD, cum e cazul televizoarelor mele LG, sau mult mai rău, cum e cazul altor televizoare. Insă tehnologia HDR HLG nu trebuie blamată, sunt televiziuni de documentate transmise permanent HDR HLG prin satelit, care se vad tot timpul cum se vede acum Eurosport 4K in timpul Jocurilor Olimpice, am văzut cu ochii mei in Germania. Deci HDR HLG nu are nimic greșit ca și tehnologie, atât timp cât acel HLG de compatibilitate (că de fapt aceasta este rolul lui) este obținut din conversia metadatelor HDR reale, ale unui conținut nativ HDR, și nu simulate din conținut non HDR.
De stiut ca se transmire si pe programele Televiziuni Nationale in format HD!!
Atât în HD cât și în 4K imaginile sunt de o foarte bună calitate. Chiar nu se poate reproșa nimic.
Transmisiunea Jocurilor Olimpice pe Eurosport 4K este foarte OK, chiar dacă cu are nici HLG nici HDR.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.