Compania de media și divertisment ViacomCBS a devenit Paramount Global (denumită comercial Paramount), reunind portofoliul său de active de divertisment premium sub o nouă denumire. Compania operează platforma de streaming SkyShowtime, care va fi lansată anul acesta și în România (a primit deja avizele legale).
„Paramount înseamnă promisiunea de a fi cei mai buni. Această promisiune a fost întotdeauna în centrul a ceea ce am aspirat să construim în peste un secol de excelență cinematografică, cu afaceri și branduri care au definit și redefinit divertismentul pentru mai multe generații. Am făcut progrese enorme și nu am fost niciodată mai entuziasmați decât acum de viitorul acestei companii”, a spus Shari Redstone, președinte non-executiv al consiliului de administrație.
„Emblematică pentru Paramount este și istoria bogată de pionierat în Epoca de Aur a Hollywood-ului. Astăzi, pe măsură ce îmbrățișăm denumirea de Paramount, suntem pionierii unui viitor interesant”, a adăugat Bob Bakish, președinte și director executiv.
Acțiunile companiei vor avea noi indicative la bursa Nasdaq, începând cu tranzacționarea de mâine.
Pe lângă schimbarea denumirii, compania a detaliat planurile sale de a accelera evoluția globală a serviciului său Paramount+, dezvăluind conținut nou, oferte îmbunătățite și o expansiune internațională continuă.
„Considerăm că serviciile de streaming reprezintă o oportunitate globală uriașă. Este o piață potențială mult prea mare, care nu poate fi acaparată complet doar de televiziunea liniară și de cinematografie. Ne vom dezvolta prin patru elemente cheie: conținutul nostru divers, modelul de streaming, combinația de platforme și acoperirea globală”, a continuat Bakish.
Paramount+ va continua să ofere ceea compania afirmă că este o ofertă "diversificată de conținut din toate genurile, inclusiv extensii de francize îndrăgite, dar și noi producții originale, cuprinzând filme, seriale, reality tv fără scenariu, programe pentru copii și familie, sport, știri, producții speciale și evenimente, pentru a deservi întreaga familie".
„La Paramount+ avem câte ceva pentru toată lumea. Preluăm oferta noastră largă de conținut și o diversificăm în categorii cheie, adăugând și mai mult conținut”, a spus Tanya Giles, șef al Departamentului de programe al serviciului de streaming.
Compania a anunțat că, începând cu lansările de filme din 2024, Paramount+ va deveni casa streaming-ului pentru toate filmele noi Paramount Pictures din SUA, după rularea acestora în cinematografe.
ViacomCBS va continua extinderea globală a Paramount+ în 2022. Compania a anunțat astăzi că Paramount+ își va face debutul în Franța ca pachet exclusiv al Canal+ Group, oferind abonaților acces imediat la Paramount+, prin intermediul celui mai mare furnizor din țară.
„Continuăm să valorificăm amprenta noastră globală și colaborările de lungă durată, pentru a extinde Paramount+ pe noi piețe cu potențial”, a precizat Tom Ryan, Președinte și CEO al Departamentului de streaming.
Cu Paramount+ și SkyShowtime, compania va avea până la sfârșitul anului 2022 servicii de streaming disponibile în peste 60 de piețe din Marea Britanie, America Latină, Canada, Australia, Coreea de Sud, Caraibe și pe toate piețele majore din Europa. În 2023, compania se va orienta către Asia, Africa și Orientul Mijlociu, bazându-se pe intenția puternică a Paramount+ de a-și crește prezența în fiecare regiune geografică.
Abonații Paramount+ se vor putea bucura în curând de SkyShowtime printr-o nouă ofertă integrată, care îmbină ambele servicii, într-o colecție de streaming de divertisment live și la cerere, combinată cu programe apreciată de critici.
Începând din această vară, abonații Paramount+ din SUA vor putea face upgrade abonamentului la un pachet care include serviciul SkyShowtime, prin două tipuri de abonamente:
- 11,99 dolari pentru nivelul Paramount+ Essential și SkyShowtime
- 14,99 dolari pentru nivelul Paramount+ Premium și SkyShowtime
SkyShowtime va rămâne disponibil și ca serviciu premium autonom, precum și prin diverse platforme de streaming terțe.
Paramount+ a depășit, înainte de termenul preconizat, obiectivele de la lansarea companiei, fiind motorul creșterii globale a streaming-ului de la ViacomCBS, care număra anul trecut peste 56 de milioane de abonați și o creștere de 84% a veniturilor în segmentul direct către consumator.
Compania estimează că numărul global de abonați la serviciile sale de streaming va ajunge la peste 100 de milioane până la sfârșitul anului 2024, iar veniturile vor crește de la 6 miliarde dolari până la 9 miliarde dolari.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.