sâmbătă, 19 martie 2022

Canal + (proprietarul Focus Sat) a finalizat achiziția participației majoritare de 70% din SPI International (proprietarii Filmbox)

Grupul Canal+ (care deține si Focus Sat Romania) și SPI International (care deține și televiziunile Filmbox) au anunțat că integrarea SPI International în Grupul Canal+ a fost finalizată cu succes, în urma aprobărilor primite de la toate autorităților competente din toate jurisdicțiile europene. Grupul Canal+ a explicat că SPI International, o companie media globală care are o prezență semnificativă în Europa, va oferi oportunități de consolidare ofertelor de televiziune cu plată ale grupului Canal+ pe toate piețele europene, precum și oportunități de a dezvolta o nouă gamă de servicii.

Acordul a fost anunțat pentru prima dată în septembrie 2021. La momentul anunțului, Maxime Saada, CEO al Grupului Canal+, a explicat: „Achiziția SPI International face parte din strategia pe care o implementăm de câțiva ani. Canal+ are în prezent 22 milioane abonați în peste 40 de țări, dintre care 15 în Europa. Ne-am propus să ajungem la un minim de 30 de milioane de abonați până în 2025, iar SPI International va fi cu siguranță un atu cheie în realizarea acestui scop.

Grupul Canal+ a explicat că SPI International își va continua expansiunea la nivel mondial și își va dezvolta operațiunile într-un mod de care să beneficieze întregul grup.

Despre CANAL+ GROUP

CANAL+ GROUP este o companie media și un operator de televiziune cu plată, cu o amprentă internațională largă, cu o prezență în Europa, Africa și Asia. Grupul însumează 23,7 milioane de abonați în întreaga lume, inclusiv 9 milioane în Franța continentală. Cu STUDIOCANAL, Grupul CANAL+ are activitati de top în producția, achiziția și distribuția de lungmetraje și seriale tv. Este de asemenea un jucător de top în televiziunea gratuită, precum și agenție de vânzări de publicitate. Grupul CANAL+ este deținut în totalitate de Vivendi, un grup de conținut, media și comunicare integrat la nivel mondial.

Despre SPI INTERNATIONAL

SPI INTERNATIONAL este o companie media globală care operează 42 televiziuni, mai multe produse digitale pe șase continente, precum și un jucător important în distribuția și difuzarea de conținut în întreaga lume. Compania operează mai multe televiziuni gratuite și cu plată în regiunile ECE, Europa de Vest, CSI și Ex-Iugoslavia, inclusiv piețe europene cheie precum România, Polonia, Cehia, Serbia și Țările de Jos. SPI Group deține o suită de branduri precum FilmBox, Dizi, Film1, Kino Polska, Stopklatka, împreună cu diferite canale tematice și servicii de streaming, inclusiv FilmBox+. Colaborând cu peste 700 de operatori din întreaga lume, SPI utilizează tehnologie de ultimă oră, oferind abonaților săi acces la conținutul liniar și la cerere al SPI. De peste 25 de ani, SPI INTERNATIONAL este furnizor de filme cinematografice și de programe de televiziune pe piețele internaționale. Are alianțele solide cu furnizorii importanți de drepturi media.


UPDATE 29 martie 2022: Compania a remis un comunicat oficial către HD Satelit România în privința acestui subiect, pe care îl prezentăm mai jos.


Grupul Canal+ finalizează achiziția a 70% din grupul global media SPI International


Grupul CANAL+ și SPI INTERNATIONAL anunță că integrarea SPI INTERNATIONAL în cadrul Grupului CANAL+ a fost finalizată, în urma aprobărilor primite de la autoritățile competente din toate jurisdicțiile europene în cauză.

SPI INTERNATIONAL, o companie media globală care are o prezență semnificativă în Europa, cu o experiență vastă în distribuția și difuzarea de conținut la nivel mondial, va aduce Grupului CANAL+ oportunități mari de a consolida ofertele de televiziune cu plată pe toate piețele europene și de a dezvolta noi game de servicii în beneficiul clienților la nivel mondial.

Grupul CANAL+ este încântat că SPI INTERNATIONAL își va continua expansiunea la nivel mondial, în timp ce își dezvoltă operațiunile într-un mod prin care să beneficieze întregul grup.

Despre Canal+ GROUP

Grupul CANAL+ este o companie de mass-media și un operator de televiziune cu plată. Este, de asemenea, un jucător de top în televiziunea franceză gratuită. Grupul CANAL+ are o amprentă internațională semnficativă, cu prezență în Europa, Africa și Asia. Grupul CANAL+ totalizează 21,8 milioane de abonați în întreaga lume, inclusiv 8,7 milioane în Franța continentală. Cu STUDIOCANAL și KINO SWIAT, Grupul CANAL+ este, de asemenea, un lider european în producția, achiziția și distribuția de filme de lung metraj și seriale TV. Grupul CANAL+ este deținut în întregime de grupul de conținut, mass-media și comunicare integrată la nivel mondial, Vivendi.

Despre SPI International

SPI International este o companie globală media care operează 42 de canale de televiziune pe șase continente și un jucător important în distribuția și difuzarea de conținut la nivel mondial.

SPI a fost înființată în urmă cu 28 de ani și are o vastă experiență în industria televiziunii și radiodifuziunii. Compania operează mai multe canale de televiziune cu plată și gratuite în regiunile Europei Centrale și de Est, Europa de Vest, CSI (Comunitatea Statelor Independente) și fosta Iugoslavie, inclusiv piețe europene cheie precum Polonia, Cehia, România, Serbia, Olanda și Rusia. SPI este unul dintre principalii furnizori de servicii de film din țările în care își desfășoară activitatea, FilmBox fiind televiziunea sa emblematică de film. SPI Group deține o suită de mărci care au devenit nume cunoscute precum FilmBox, Film1, Kino Polska, Stopklatka, Dizi, împreună cu diferite canale tematice și servicii de streaming.

Brandurile SPI ajung în milioane de case prin operatori, platforme partenere și produse digitale SPI proprii la nivel global. Lucrând cu peste 700 de operatori din întreaga lume, SPI folosește tehnologia de ultimă oră oferindu-le abonaților săi cu acces la conținutul liniar și la cerere al SPI, dar și la serviciul FilmBox + care are peste un milion de abonați. Compania a lansat recent un nou serviciu digital, Dizi, un agregator de ultimă generație al celor mai bune seriale turcești din întreaga lume. SPI deține și operează activele de marcă ale serviciilor de film premium Film1 din Olanda, inclusiv patru canale liniare și un serviciu la cerere.

De peste 25 de ani, SPI International este un distribuitor de top al filmelor artistice și programelor de televiziune pe piața internațională. Prin alianțele sale solide cu furnizorii mari de servicii de televiziune, SPI asigură conținut atractiv, foarte popular și extrem de cerut.


Niciun comentariu despre subiectul „Canal + (proprietarul Focus Sat) a finalizat achiziția participației majoritare de 70% din SPI International (proprietarii Filmbox)”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile