marți, 15 martie 2022

Noi modificări în reglementarea activității radioamatorilor și în procesul de realizare a inventarului național al rețelelor publice de comunicații

În cadrul ședinței online a Consiliului Consultativ au fost aprobate proiectul de decizie cu privire la actualizarea procesului de realizare a inventarului național al rețelelor publice de comunicații și proiectul de decizie privind o serie de modificări în reglementarea activității radioamatorilor, anunță ANCOM printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Modificări adoptate în procesul de realizare a inventarului național al rețelelor publice de comunicații


Pentru a crește acuratețea informațiilor conținute în inventarul național al rețelelor publice de comunicații electronice și al elementelor de infrastructură asociate acestora, au fost actualizate informațiile ce trebuie transmise ANCOM de către furnizorii de rețele și, punctual, s-a operat reorganizarea acestora pe categorii, modificarea, ori după caz, introducerea de noi definiții.

Una din modificările adoptate în cadrul ședinței Consiliului Consultativ vizează utilizarea unui nou set de criterii de selecție a furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice care vor transmite informații complexe, în format XML sau, după caz, CSV.

O altă modificare privește extinderea raportării la nivel național pentru toate categoriile de furnizori de rețele publice de comunicații electronice care vor avea obligația de a raporta informații georeferențiate, renunțându-se la diferențierea actuală între municipiul București și restul teritoriului național. Această modificare, de solicitare de informații georeferențiate la nivel național va duce la creșterea acurateței datelor referitoare la acoperirea teritoriului României cu rețele de comunicații electronice și elemente de infrastructură.

Informațiile solicitate vor fi transmise ANCOM anual de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

Decizia va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare la data publicării, moment de la care Decizia 1108/2017 se va abroga.

Modificări adoptate în reglementarea activității radioamatorilor


Persoanele interesate să se certifice sau să se autorizeze ca radioamatori vor avea posibilitatea de a depune și de a primi în format electronic documentele necesare în procesul de certificare și autorizare în serviciul de amator și amator prin satelit pentru eliberarea certificatelor de radioamator, autorizațiilor de radioamator și a autorizațiilor de stație repetoare sau de radiobaliză. Aceste modificări au fost aduse în contextul evoluției tehnologice și a nevoii de digitalizare a procedurilor de lucru.

O altă modificare vizează simplificarea modalității de examinare în vederea obținerii certificatului de radioamator, în sensul asigurării posibilității de a se implementa examinarea online a candidaților, eliminându-se precizările cu privire la obligativitatea de a susține probele scrise și practice.

În ceea ce privește utilizarea stațiilor radio pentru situații de urgență, au fost introduse două recomandări pentru titularii autorizațiilor de radioamator pentru stații repetoare. Astfel, este recomandat ca stația repetoare să aibă cel puțin un canal de urgență care să poată prelua comunicațiile de urgență și, totodată, care să asigure înregistrarea legăturilor radio desfășurate pe canalele de urgență în regim automat, cu păstrarea copiilor de trafic timp de 1 an de zile.

Decizia aprobată în cadrul ședinței Consiliului Consultativ va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare la data publicării.


Niciun comentariu despre subiectul „Noi modificări în reglementarea activității radioamatorilor și în procesul de realizare a inventarului național al rețelelor publice de comunicații”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile