Noi episoade ale animației „Bebe Șef: Înapoi la treabă” au premiera pe Minimax pe 1 mai, de la ora 18:30 și apoi la 22:00, anunță televiziunea printr-un comunicat de presă remis către HD Satelit România.
Serialul despre bebelușul care se chinuie să găsească echilibrul între afaceri și viața personală continuă la Minimax cu al doilea sezon. Televiziunea dedicată copiilor îi invită pe cei mici să urmărească noile aventuri ale personajului lor preferat și să fie cu ochii pe pagina de Facebook: www.facebook.com/minimaxromania pentru surprize demne de un șef!
Cu ajutorul fratelui mai mare, Tim, care este și complicele său, Bebe Șef continuă călătoria prin jungla corporativă a Baby Corps, plină de pericole, încercând să obțină ceva care pare adesea foarte greu de atins: echilibrul dintre viața personală și muncă. În al doilea sezon, schimbările abundă pentru micuțul șef: în timp ce noul CEO de la Baby Corps îi dă o misiune complicată și de amploare, bunica lui Tim se mută în casa familiei, ceea ce înseamnă că cei doi frați trebuie să împartă aceeași cameră. E clar că situația va duce la cât mai multe complicații, pline de amuzament, peripeții și lecții învățate.
Dacă în primul sezon rivalul principal al micuților corporatiști era Bootsy Calico, un om de afaceri și fost veterinar care putea controla pisici, în sezonul al doilea, noul inamic este Frederick Estes și Consorțiul Celor Antici. În același timp, noua lui șefă, Turtleneck Superstar CEO Baby, îl însărcinează pe Bebe Șef cu protejarea noului produs Baby Corp, Stinkless Serum, care poate elimina pentru totdeauna mirosurile neplăcute. Misterul și aventurile vor fi la cote înalte.
Al doilea sezon are 13 episoade și este produs de aceeași Dreamworks Animation, casa de producție fondată de Steven Spielberg care a lansat titluri populare și care au făcut istorie precum Shrek, Madagascar, Kung Fu Panda, dar și filmele „Bebe Șef”. Scenariile sunt o adaptare după cartea pentru copii scrisă de Marla Frazee.
Serialul li se adresează copiilor mici și mai mari, care se vor amuza de cum poate naviga un bebeluș lumea neiertătoare a afacerilor.
Luna mai începe la Minimax cu noile episoade pline de aventură și amuzament din ”Bebe Șef” alături de gașca sa de bebeluși din corporație, puși să salveze lumea și să crească nivelul de iubire pentru copii al adulților.
vineri, 29 aprilie 2022
"Bebe Șef: Înapoi la treabă" sezonul 2 – cel mai drăgălaș șef se întoarce la Minimax
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi România a operat recent o serie de modificări în grila analogică de televiziune, observate de utilizatori din mai multe județe ale țări...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi a operat o serie de modificări în grila de televiziune digitală prin cablu, disponibile în prezent doar pentru utilizatorii care folose...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Telespectatorii trecuți de 40 de ani din București și regiunile sudice ale României își aduc aminte probabil cu nostalgie de vremurile copil...
-
Google a decis să renunțe complet la domeniile specifice fiecărei țări pentru căutări, astfel că toate căutările online vor fi redirecționat...
-
Aplicația platformei PrimaPlay este disponibilă acum pe iPhone sau iPad, fiind deja lansată oficial și în App Store, după ce a anterior făcu...
-
Sărbătoarea Paștelui reprezintă un moment de profundă semnificație religioasă în România. Televiziunile joacă un rol esențial în viața român...
-
Google a introdus o nouă funcție de securitate în Android prin actualizarea serviciilor Google Play la versiunea 25.14. Aceasta permite repo...
Un comentariu despre subiectul „"Bebe Șef: Înapoi la treabă" sezonul 2 – cel mai drăgălaș șef se întoarce la Minimax”.
Defapt sezonul 2 e deja difuzat pe Minimax. Ce va difuza Minimax sunt sezoanele 3-4.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.