joi, 28 aprilie 2022

Toți clienții Revolut Payments vor fi transferați la Revolut Bank din 1 iulie 2022

După o perioadă mai îndelungată în care clienții erau invitați să își transfere serviciile de la Revolut Payments la Revolut Bank, compania a anunțat că migrarea nu mai este opțională, ci obligatorie. Astfel, schimbarea va avea loc pe 1 iulie 2022, când va intra în vigoare și o nouă versiune a termenilor și condițiilor. În ziua de 1 iulie 2022, cele două entități europene vor fuziona, iar clienții Revolut Payments UAB vor deveni clienți ai Revolut Bank UAB, începând exact din acel moment.

Compania a anunțat că de curând i-a fost prelungită licența bancară europeană, astfel încât poate să ofere servicii de plăți și de acceptare a depozitelor prin intermediul Revolut Bank UAB. Fuziunea dintre Revolut Payments UAB și Revolut Bank UAB va avea loc pentru a putea continua să ofere clienților "produse noi și interesante", conform precizărilor dintr-o informare trimisă utilizatorilor.

Orice cont de Revolut Payments UAB va fi transferat la Revolut Bank UAB și va deveni un cont curent. IBAN-ul va rămâne același. Utilizatorii vor putea utiliza contul curent ca să facă plăți sau să-ți păstreze banii, la fel ca până acum.

Fondurile din contul curent și, dacă e cazul, din contul de tip depozit la vedere (în limita sumei de 100.000 euro) vor fi protejate de Schema de garantare a depozitelor.  Dacă utilizatorii foloseau și alte servicii sau produse oferite de Revolut Payments UAB (excluzând asigurarea), acestea vor fi furnizate de Revolut Bank UAB începând de la data de 1 iulie 2022.

Utilizatorilor care aveau un abonament la un plan Plus, Premium sau Metal, începând cu 1 iulie 2022, acest abonament le va fi oferit de către Revolut Bank UAB, care va fi titular al poliței de grup pentru asigurarea de călătorie și cu protecție în fiecare zi. 

Compania a mai anunțat că a angajat o noua entitate de brokeraj pentru asigurări, Revolut Insurance Europe UAB, care din 1 iulie 2022 va oferi toate informațiile despre asigurarea de călătorie și cu protecție în fiecare zi, precum și răspunsurile la toate întrebările pe care utilizatorii le-ar putea avea în legătură cu acoperirea. Nu trebuie semnat niciun alt nou document de asigurare și nu trebuie efectuată nicio modificare a documentelor existente. Utilizatorii nu vor trebui să plătească nimic pentru migrarea entității de distribuire a asigurării la Revolut Insurance Europe UAB.

Compania a mai clarificat faptul că utilizatorii de planuri Plus și Premium au acces la cel mult două conturi Revolut Junior. De aceea a efectuat câteva modificări și termenilor și condițiilor Plus, Premium și Metal. Compania va mai efectua mici modificări termenilor celorlalte produse, acestea fiind necesare pentru a reflecta noua structură. Noua versiune a termenilor, inclusiv Termenii și condițiile personale și Termenii Plus, Premium și Metal, va intra în vigoare pe 1 iulie 2022. 

Ca urmare a acestei fuziuni, datele cu caracter personal vor fi procesate de noul furnizor de servicii, Revolut Bank UAB.

Revolut Bank UAB este o bancă specializată, înființată în Republica Lituania., care oferă servicii pentru conturi de credite și de depozite la cerere, fiind acreditată de Banca Centrală Europeană și reglementată de Banca Națională a Lituaniei. Revolut Payments UAB este o instituție de bani electronici înființată în Republica Lituania. Compania Revolut Payments UAB este autorizată și reglementată de Banca Națională a Lituaniei. Produsele tip asigurare pentru clienții Revolut Payments UAB sunt de asemenea furnizate de Revolut Payments UAB, care este autorizată de Banca Națională a Lituaniei să presteze activități de distribuție a asigurărilor. 


Niciun comentariu despre subiectul „Toți clienții Revolut Payments vor fi transferați la Revolut Bank din 1 iulie 2022”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile