Ca de fiecare sărbătoare, FilmBox Premium aduce în casele românilor filme cu actori în vogă actori pentru sărbători de Paște cu divertisment de mai bună calitate, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.
Vineri, 22 aprilie, de la ora 21:00, Mel Gibson, Frank Grillo și Naomi Watts joacă într-un film de acțiune din 2020: „Boss Level – capcana timpului”. Mel Gibson pur și simplu strălucește într-un rol care pare că a fost scris special pentru el, după o relativă absență din pelicule de box office. Frank Grillo – cunoscut publicului românesc pentru filme ca „Răzbunătorii: sfârșitul jocului” sau ”Căpitanul America: război civil” – a avut o pățanie… ca-n filme cu Mel Gibson la turnarea acestui film, despre care povestește: „Am presupus că Mel e foarte versat în luptă – luptele de film, desigur – și la prima filmare, mi-a dat un cot cu cotul lui uriaș, așa că toată falca mea s-a dus… în altă parte. Nu am vrut să-l supăr pe Mel și nu puteam vorbi, așa că m-am întors la regizor și i-am spus „Cred că mi-a rupt maxilarul.” A trebuit să merg la doctor (...). A fost cea mai dureroasă experiență din viața mea de actorie.”
Sâmbătă, de la ora 21:00, sub bagheta magică a regizorului Antoine Fuqua (Training Day, The Equalizer, Southpaw), avem din nou o seară de acțiune, cu un western ca la carte: o văduvă vrea să-și salveze orașul din mâinile unui „om rău”, așa că adună o gașcă care sunt… „Cei șapte magnifici”! Printre ei, cei mai cunoscuți de pe afiș sunt Denzel Washington, Chris Pratt, Vincent D’Onofrio și Ethan Hawke. „Ca în orice film, trebuie să aduci tu, ca actor, ceva bun în el, astfel încât publicul să primească ceva bun de la el”, spunea Denzel Washington la premiera filmului, notând un amănunt mai puțin știut: „lui Antoine (Fuqua – n.r.) îi place să-și monteze mereu singur filmele”.
FilmBox Premium este gazdă, chiar în ziua de Paște, duminică 24 aprilie, de la ora 21:00, a unui film care a împărțit critica de specialitate în două: „Ad Astra”, cu Brad Pitt și Tommy Lee Jones. Pitt este un astronaut care pleacă într-o misiune spațialo-sentimentală: traversează nemilosul sistem solar pentru a descoperi adevărul despre tatăl său, un alt astronaut, Lee Jones. Problema e că, după 30 de ani de la incident, există un pericol în toată această aventură, pericol care influențează deciziile astronautului. ”Călătoria este, de fapt, una a sufletului, nu una prin spațiu”, spunea Brad Pitt după lansarea filmului. ”Pe de altă parte, să nu ratați frumusețea vizuală a acestui film care te lasă, pur și simplu, cu respirația tăiată”, mai spune celebrul actor.
Luni, FilmBox Premium încheie zilele de sărbătoare așa cum se cuvine: cu o supercomedie! „Ticăloasele” - Anne Hathaway și Rebel Wilson - sunt două infractoare simpatice care fac absolut orice pentru a se răzbuna pe bărbații care le-au rănit… sentimentele! „Primul lucru pe care l-am observat când am citit scenariul a fost cât de amuzant e! Am extrem de încântată să o văd pe Rebel jucând, deoarece scenariul a fost scris parcă special pentru ea și avea să-și folosească toate punctele forte”, a declarat cu modestie Anne Hathaway despre film, pe care îl puteți urmări luni, 25 aprilie, de la ora 19:25, pe FilmBox Premium.
Un Paște mai strălucitor, așadar, cu stelele cinematografiei, pe FilmBox Premium!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.