Aplicația Disney+ este acum disponibilă pe televizoarele LG compatibile în peste 40 țări și teritorii noi din Africa, Europa și Orientul Mijlociu. Mai mulți proprietari de televizoare LG pot accesa acum filme și seriale de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, atât timp cât televizorul lor rulează webOS din 2017 sau mai nou. În total, LG oferă acum aplicația Disney+ pe televizoarele LG compatibile în peste 90 de țări din întreaga lume.
Pentru a accesa serviciul Disney+, clienții LG pot să facă clic pe pictograma Disney+ de pe LG Home Launcher sau să apese butonul direct Disney+ de pe telecomanda LG Magic (dacă există un astfel de buton pe telecomandă) și să își selecteze tipul de abonament pentru a începe să vizioneze conținut. Funcțiile smart TV ale LG, inclusiv ThinQ AI și funcția de căutare universală LG la nivelul întregii platforme, funcționează cu Disney+.
Serviciul de streaming Disney+ al companiei Walt Disney este disponibil în alte 42 țări și 11 teritorii de săptămâna aceasta, inclusiv în România. Disney+ va fi disponibil în total 60 de țări din EMEA.
În România, prețul abonamentului lunar este de 29,99 de lei, iar al abonamentului anual de 299,90 de lei.
Conform comunicatului companiei Disney, platforma oferă deja un catalog de peste 700 de filme și sute de seriale, plus alte 150 de titluri originale Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și multe altele.
"Fanii super-eroilor pot viziona peste 40 de filme Marvel, inclusiv „Shang-Chi și Legenda celor zece inele”, „Eternii”, „Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” și „Captain Marvel”, nominalizate la Oscar și peste 40 de seriale Marvel, inclusiv „Moon Knight”, „Loki” și „WandaVision”. În plus, sunt oferite peste 280 de filme de la Disney și Pixar, inclusiv întreaga serie „Povestea jucăriilor”, „Suflet” și „Luca”, nominalizate la Premiile Oscar. De la Walt Disney Animation Studios este disponibilă atât producția „Encanto”, căștigătoare a unui Premiu Oscar, cât și filmul „Cruella”, premiat cu Oscar. Din amplul portofoliu Disney vor fi disponibile îndrăgite filme clasice precum „Cenuşăreasa”, „O poveste încâlcită”, „Prințesa și broscoiul” şi „Mica sirenă” dar și filme recente, cu succes răsunător precum „Raya şi ultimul dragon” și „Neînfricata Mulan”. De asemenea, din catalogul Disney+ vor putea fi vizionate sute de seriale, scurtmetraje și programe speciale Disney Channel, inclusiv „Miraculous: Buburuza și Motan Noir” și „Phineas și Ferb”", se mai arată în comunicatul companiei.
Utilizatorii se vor putea bucura de vizionare de înaltă calitate, pe patru ecrane simultan, descărcări nelimitate pe zece dispozitive și IMAX Enhanced pentru anumite producții. În plus, vor avea posibilitatea de a crea până la șapte profiluri diferite, iar părinții vor putea crea profiluri pentru copii pentru a accesa conținut adecvat vârstei.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.