joi, 9 iunie 2022

Eurosport și The Social Incubator fac echipă și organizează evenimentele caritabile Sport for Good

Eurosport România, Discovery RISE (Reducing Inequality and Supporting Empowerment) și Asociația The Social Incubator organizează în parteneriat o serie de evenimente sportive caritabile, al căror scop este sprijinirea tinerilor din medii vulnerabile, în special a tinerilor din sistemul de protecție a copilului aflați în procesul de tranziție către viața de adult, într-un mod care le pune în valoare aptitudinile și care le asigură independența financiară, anunță Eurosport printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

“Fotbal pentru Schimbare” și “Tenis pentru Fapte Bune”, cele două evenimente programate în 2022 și organizate the Asociația The Social Incubator, Eurosport și Discovery RISE, se adresează jucătorilor amatori de fotbal și tenis care, pe lângă practicarea sportului preferat, au ocazia să facă și o faptă bună prin contribuția la o cauză cu impact social major.

În cadrul evenimentului “Fotbal pentru Schimbare”, aflat la cea de-a doua ediție, echipe de mini-fotbal își dispută trofeul pe data de 25 iunie, la Năstase & Marica Sports. “Tenis pentru Fapte Bune”, turneul de tenis aflat la cea de-a treia ediție, se desfășoară între 23 și 25 septembrie la Pescariu Sports&Spa. La ediția din acest an, tablourile de joc vor însuma peste 100 de jucători amatori de tenis care vor concura în meciuri de simplu (feminin și masculin) și dublu. Mai multe informații despre cele două evenimente vor fi disponibile în curând pe sportforgood.ro.

“Credem în energia binelui pusă în mișcare de oamenii care contribuie la schimbare prin participarea la evenimentele “Sport for Good”. În acest an, suntem onorați de parteneriatul cu Eurosport care susține în acest fel misiunea The Social Incubator. Acest transfer de încredere ne onorează și ne face să creăm o experiență memorabilă pentru participanții la evenimentele din 2022”, a declarat Adriana Preda, director executiv The Social Incubator.

“Una dintre prioritățile noastre din cadrul platformei de Social Good este susținerea educației tinerilor din comunitățile în care Warner Bros. Discovery activează. De aceea, parteneriatul cu The Social Incubator în România este unul firesc și completează perfect obiectivele noastre locale. Ne bucurăm să ducem mai departe colaborarea începută în 2019, iar anul acesta să ne implicăm și să contribuim direct la construirea unui viitor mai bun pentru tinerii care au nevoie de îndrumare și sprijin”, spune Edina Constantinescu, Senior Director Marketing, Research and Social Good CEEMEA & Pay TV la Warner Bros. Discovery.


Despre Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.

https://asociatiasocialincubator.org/

Despre Discovery RISE

Discovery RISE (Reducing Inequality and Supporting Empowerment) este o inițiativă Warner Bros. Discovery care conectează audiența globală cu oportunități de a transforma compasiunea în impact, prin intermediul partenerilor non-profit specializați în a combate pericolele existențiale ale zilelor noastre.

Despre Warner Bros. Discovery

Warner Bros. Discovery (NASDAQ: WBD) este o companie lider mondial în media și divertisment, care creează și distribuie cel mai variat și complet portofoliu de conținut și branduri din televiziune, film și streaming. Compania Warner Bros. Discovery este prezentă în peste 220 de țări și teritorii, localizată în 50 de limbi străine și își propune să inspire, să informeze și să aducă divertisment audiențelor din toată lumea prin branduri și produse precum Discovery Channel, discovery+, CNN, DC, Eurosport, HBO, HBO Max, HGTV, Food Network, OWN, Investigation Discovery, TLC, Magnolia Network, TNT, TBS, truTV, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel, Warner Bros. Pictures, Warner Bros. Television, Warner Bros. Games, New Line Cinema, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies, Discovery en Español, Hogar de HGTV și altele. Mai multe informații sunt disponibile pe www.wbd.com.


Niciun comentariu despre subiectul „Eurosport și The Social Incubator fac echipă și organizează evenimentele caritabile Sport for Good”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile